Odată cu venirea toamnei încercăm să facem plimbări prin locuri frumoase în care să ne bucurăm privirea și sufletul de hainele pastelate ale pădurilor, cum ar fi cele din satul Șirnea sau de la trovanții din Buzău.
De data aceasta am ales să mergem într-o plimbare de toamnă de o zi în Cheile Vârghișului din Județul Harghita, nu foarte aproape de București dar nici chiar atât de departe încât să fim nevoiți să ne cazăm în zonă.
Normal că am plecat foarte devreme de acasă, pentru a evita traficul aglomerat la trecerea munților și pe la orele 11.00 plecam deja pe traseul din Cheile Vârghișului.
Un traseu relaxat de altfel, 10 kilometri dus-întors, cu o diferență de nivel totală de până în 400m (60m între cotele minime și maxime), adică o plimbare relaxată prin pădure de aproximativ 4 ore, pe cărarea marcată cu cruce albastră și pe cele 11 poduri suspendate care trec dintr-o parte în alta peste râul Vârghiș.
Pe screenshot-urile captate de ceas arată mai puțini kilometri pentru că l-am pus din greșeală pe pauză la un moment dat. Dar sunt un pic peste 10 kilometri dus-întors.
Noi am plecat pe traseu de la Centrul de Vizitare de lângă Vârghiș, la care se ajunge pe o șosea de 10km cu o singură bandă dar cu multe alveole pentru a face loc mașinilor ce vin din sensul opus (doar 1km se face pe drum de macadam, unul decent de altfel).
Lângă Centrul de Vizitare există o parcare generoasă, 25 de lei pe zi. La intrarea pe traseu se mai plătește accesul cu 10 lei de persoană. Domnii prezenți la intrare sunt binevoitori și explică oricui ce trasee sunt acolo și cum să găsească cele trei peșteri principale (Merești, Peștera Cailor și Peștera Tătarilor).
Pentru a vedea cele trei peșteri trebuie ținut minte un reper – al treilea pod suspendat. Înainte și după acesta și sunt cărările și scările care duc la cele trei peșteri. Noi am fost doar la două dintre ele, pe cea de-a treia, și cea mai frumoasă din câte am văzut pe internet, n-a fost chip să-i dăm de urmă, adică să-i vedem cărarea care duce către ea. Nu sunt semnalizate cu indicatoare traseele către acestea, cred că ar trebui făcut și ceva în acest sens.
Dar ne-am bucurat pe deplin de plimbarea prin pădure, pe lângă râu, pe podurile suspendate, la care trebuia să așteptăm să treacă cei ce veneau din sensul opus și să îl luăm pe mr. Rocky în brațe pentru că pur și simplu îi era frică să pășească pe un pod care se mișca… deși în rest e cel mai viteaz. Deh, au și inimoșii și neînfricații limitele lor…
Pădurea nu tocmai aurie și ruginie în această perioadă de început de octombrie, pesemne că spre finalul lunii este gătită în hainele ei cele mai frumoase și mai spectaculoase.
Pe tot parcursul traseului sunt amenajate panouri despre fauna și flora locului, dar și informații istorice și arheologice interesante despre cei care au locuit în timpuri străvechi prin peșterile de acolo.
După 5 kilometri am ajuns în altă poieniță, unde lumea stătea și se relaxa la soare, noi am preferat să bem o limonadă și să gustăm un kurtoskalacs de la un localnic care le vindea acolo dintr-o rulotă. Kurtos-ul nu a fost ce trebuie, nu era proaspăt, iar limonada am băut-o cu noduri, igiena paharului în care ne-a servit-o ridicându-ne suspiciuni. Mai bine luam o bere, era îmbuteliată.
După ce am stat destul în poieniță, am luat-o înapoi tot prin pădure, deși există un traseu și pe deasupra cheilor. Dar, fiind cu cățelul, nu am riscat să mergem pe un traseu prea riscant.
În orice caz, traseul prin Cheile Vârghișului este de recomandat oricui care dorește o plimbare relaxată de toamnă în sânul naturii. Vom reveni acolo cândva, poate spre final de octombrie.
Iar pofta de kurtoskalacs adevărat, ca la mama lui, ne-am satisfăcut-o la festivalul dedicat din Sf. Gheorghe, la care am plecat direct de acolo.
hailaplimbare.ro 