Cinci weekend-uri de vară, unul după altul fără prognoză de ploaie, cinci trasee montane consecutive, cum n-am mai făcut niciodată până acum. Cinci zile de weekend în care ne-am trezit dis de dimineață și ne-am întors târziu în noapte, nu este chiar atât de simplu și de ușor precum pare.
Am fost la Mălăiești în Bucegi, la Curmătura în Piatra Craiului, ne-am bucurat din nou de peisajele din Munții Ciucaș și am urcat pe cel mai înalt punct al masivului Iezer-Păpușa, vf. Roșu.
Despre Mălăiești și Curmătura nu am mai scris, am făcut-o cu alte ocazii, aici și aici. Așa că, dacă n-am experimentat ceva nou, am preferat să nu vă mai plictisesc.
Al cincilea, cel de față, un traseu aparent simplu dar un pic mai dificil decât ne-am închipuit.
Scrutând hărțile online ale munților aflați cât mai aproape de București, am realizat că putem ajunge relativ facil în masivul Piatra Mare, unde nu am mai fost, așa că am stabilit să mergem neapărat. Nu este un munte foarte înalt, doar 1844m înălțime, așa că nu putea fi foarte greu de urcat. Nu? Am fost noi pe Musala, la 2925m, pe Skolio în Olimp, la 2911m, ne sperie un 1844m?
Cum era aia cu buturuga mică?
Numai că, realitatea din teren se va dovedi cu totul alta față de calculele strict matematice, Vf. Piatra Mare fiind unul care ne-a solicitat destul de intens din punct de vedere fizic. Strict personal, fiind unul dintre cele mai dificile trasee la nivel fizic pe care le-am luat la pas până acum. Comparabil cu alte trasee, culmea, tot din România, tot d-astea de o zi, cum ne place nouă.
Am plecat devreme din București și am parcat lângă Terasa 7 Scări din Dâmbu Morii, practic unde se intră pe traseu. 25 de lei pe zi costul parcării.
Echipați și… la drum.
Indicator – 45min până la Canionul 7 Scări, Cabana Piatra Mare – 3 ore. Promițător.
Prima parte a traseului, pe marcaj bandă galbenă, către Canionul 7 Scări, pe un drum forestier, pe alocuri pe o cărare turistică paralelă cu acesta, se urcă ușor în altitudine, ca o plimbare de încălzire. Destul de mulți drumeți, unii chiar străini, majoritatea oprindu-se unde se plătește pentru acces în Canionul 7 Scări sau de unde pleacă tirolienele.
Pe indicator scria 45 de minute. Noi am făcut 1 oră. Deci încă nu intrasem într-un ritm adecvat. Și nici nu ne vom intra din câte aveam să constatăm câteva ore mai târziu.
Nu am trecut prin canion, am preferat să cotim dreapta pe cărarea marcată punct roșu, care îl ocolește. Și care se interesează din nou cu cea bandă galbenă mai sus.
De aici cărarea se ascute, devine tot mai abruptă, apar bolovanii, stâncile și rădăcinile copacilor, plus treceri din piatră, mai simplu sau un pic mai dificil de escaladat. Dar nimic foarte complicat sau periculos.
Până la ieșirea în poiana Cabanei Piatra Mare, am fost înconjurați în permanență aproape de sălbăticia pură a muntelui, știrbindu-i prea puțin farmecul doar cărarea bătătorită și pe alocuri câteva trunchiuri tăiate cu drujba pentru confortul excursioniștilor. Pădure de foioase în mare parte, deasă, sălbatică, natură pură în toată splendoarea.
Urci și urci și…. ghici ce, tot urci. Nicio pantă de nivel, urcarea fiind destul de solicitantă la nivel fizic. Multe pauze de respiro, prea multe poate, chiar îndrăznesc să compar această cărare marcată cu dungă galbenă cu altele din Iezer-Păpușa sau cu cea către refugiul Diana din Piatra Craiului. Din experiența personală, a unui amator de drumeții montane trecut de o anumită vârstă, cu posibilități fizice destul de limitate.
Urcare parcă fără de sfârșit…
Nu știu de ce, dar mi-ar fi teamă să merg pe întuneric prin pădurea aia, cine știe cu ce jivine îți pot aține calea, doar se află pe lângă prăpastia urșilor…
După 4 ore am ajuns la Cabana Piatra Mare, cu o oră întârziere față de indicator. Micuță, cochetă, cu măsuțe amenajate pentru drumeți. Și, surpriză, lângă măsuțe o vulpiță sfioasă, dar nu pe atât de sfioasă încât să se sperie de oameni, aștepta răbdătoare de-ale gurii.
Dar nu și măgărușii care se comportau ca… măgarii. Cum scoți ceva de-ale gurii de prin desage, se înființează lângă tine și… bagă efectiv botul. Așa am rămas fără o bucată delicioasă de salam de biscuiți cumpărată de la cabană…
A fost chiar haios când doi tineri s-au așezat la o masă cu porțiile de ciorbă. Nici n-au apucat să folosească lingurile…. Le-am urat poftă bună! 😀
După ce am mai prins oleacă puteri, am îndrăznit să luăm la pas cărarea marcată cu dungă roșie către Vârful Piatra Mare. Indicator, 45 de minute. Nu de alta, dar ar fi fost păcat să nu ajungem și pe vârf, ziua era încă lungă.
Mare parte din acesta la fel de abruptă, prin pădure, spre finalul urcării prin două pasaje stâncoase destul de delicate, cu pietre alunecoase, unde trebuie mare atenție la cum pui piciorul, pe lângă mânuțele necesare unui comportament adecvat 4×4.
Ajunși pe platou, parcă s-a șters cu buretele tot efortul depus, imediat ce am privit în zare la panoramele ce se deschid jur-împrejur. Bucegii, Baiului, Piatra Craiului, Ciucașul în partea cealaltă. Brașovul și toate sătucele de pe lângă acesta. Câmpurile lucrate, frumos, tare frumos. Țara Bârsei…
Ultimele câteva sute de metri se parcurg pe platou, încă o urcare scurtă pe final și gata… ajungi pe vârf. Unde tufele de afine erau luate la puricat de către drumeții iubitori de munte. Destule pentru toată lumea, belșug.
Cât am făcut de la cabană până pe vârf? 45 de minute? Greșit… 1 oră! Dar urcarea fără de sfârșit… s-a sfârșit. L-am dovedit. Greu. Dar l-am dovedit. 😀
Practic, de jos și până sus, cu tot cu pauze, am făcut 5 ore și 30 de minute.
Făcut la foc automat pozele cu indicatorul de vârf apoi căutat repede o zonă în care să ne tolănim și să ne tragem sufletele. Meritam după un așa efort… fără de sfârșit. 😀
După atât de meritata hodină post-urcare, în care am privit la superbele peisaje înfulecând cu nesaț sandwich-urile din rucsace, plus ceva dulce, am luat-o înapoi către cabană și de acolo am ales să ne întoarcem pe Drumul Familiar până jos.
Mai lung acest drum familiar, dar cu o pantă domoală, o adevărată plăcere pentru genunchii noștri. Adevărată plimbare prin pădure, printr-o altă pădure de fapt, parcă nu la fel de sălbatică și de sinistră, bonus băncuțe amenajate pentru hodina drumeților, pe care nu le-am lăsat nefolosite, era păcat de truda oamenilor care le-au meșterit.
A fost chiar plăcută coborârea, pe un ritm relaxant, fără grabă, știam deja că nu riscăm să ne prindă noaptea.
Iar de pe vârf până la parcare, cu tot cu pauzele lungi si dese, am făcut 3 ore și 30 de minute. Rezonabil zic eu.
După aproximativ 10 ore de la plecare am ajuns înapoi la parcare, iar după ce ne-am descălțat de bocanci ne-am așezat imediat la terasă, pentru o cafeluță, eu, o berică rece și presupun delicioasă pentru cine nu conducea, dar și o porție sănătoasă de mititei tocmai luați de pe jar. Buni.
Îi meritam.
Faptic traseu către Vf. Piatra Mare
- Traseu – Dâmbu Morii (Terasa 7 Scări) – Canionul 7 Scări (dungă galbenă) – pe lângă Canion pe traseu marcat punct roșu – revenit pe traseu marcat dungă galbenă – Cabana Piatra Mare – Vf. Piatra Mare – retur de la Cabana Piatra Mare pe Drumul Familiar
- Distanță – aprox. 18km
- Durată – 10 ore cu tot pauze
- Diferență totală de nivel – 1150m
- Este un traseu solicitant din punct de vedere fizic, chiar dificil aș sublinia
- Porțiuni expuse sunt doar sus, lângă vârf, prăpăstiile sunt destul de adânci și colțoase, există și porțiuni pe cărare unde trebuie atenție la cum și unde se pune piciorul, ba chiar și utilizarea brațelor pentru menținerea echilibrului este necesară
- Surse de apă pe platou nu sesizat, bănuiesc că la cabană se poate realimenta cu apă potabilă. Noi avem întotdeauna destulă apă la noi, așa că nu am avut nevoie
- Echipament de munte neapărat, cu tot ceea ce este necesar – bocanci, îmbrăcăminte adecvată, pelerină de ploaie, precum și cremă de protecție solară
- Spray-ul împotriva urșilor nu ar trebui să lipsească din bagaje
- De asemenea, după cum v-am relatat, câinii de stână sunt ținuți la distanță de zgomotul unei lanterne cu electroșocuri (cel puțin pe mine m-a salvat de câteva ori).
============================================
Deși un traseu destul de dificil, care ne-a pus limitele fizice la încercare, drumeția către Vf. Piatra Mare ne-a plăcut tare. Pădurea sălbatică, deși sinistră pe alocuri, este cu adevărat spectaculoasă, iar peisajele privite de pe vârf sunt cu adevărat fantastice. Un adevărat punct de belvedere panoramic.
Ca să nu mai spun de inedita întâlnire cu o vulpiță, prima oară când vedem una de atât de aproape, iar interacțiunea cu măgărușii-măgari a avut un farmec aparte.
Mai vrem. Poate următorul traseu va fi pe lângă cascada Tamina și prin Prăpastia Urșilor.
hailaplimbare.ro 