De la Conacul Bellu, am mers către Mănăstirea Jercălăi. Dar acolo totul era închis, chiar și micuța bisericuță din lemn. Nici vin de la Via Domnului nu am avut de unde să cumpărăm. Așa că, oarecum bosumflați, am decis să mergem către Mănăstirea Vărbila, la până în 10km distanță depărtare.
Cu totul altă poveste acolo, mănăstirea medievală fiind complet renovată, cu tot cu zidurile de apărare. Eram singurii vizitatori la acea oră dar o doamnă drăguță și binevoitoare ne-a făcut un tur al bisericii și muzeului, renovate și construite din fonduri europene din câte am înțeles. Momentan acolo nu mai sunt călugări, aceștia urmând să revină din 2018 se pare.
Turul a început chiar din biserica mănăstirii, unde am aflat detalii despre fondatori și perioadele principale din istoria ei. A fost construită între anii 1510-1532 de trei boieri, toți omorâți ulterior în comploturile pentru puterea Țării Românești din acele vremuri. Sub covorul gros al bisericii sunt zidite patru morminte din acele vremuri, într-unul fiind așezat unul dintre fondatori. Am înțeles că s-au făcut demersurile necesare pentru cercetarea acelor morminte și atestarea lor istorică iar lucrările arheologice vor începe când vor fi disponibile fondurile necesare.
Legendele spun că pe acolo a trecut de mai multe ori chiar și Mihai Viteazul, pentru a se ruga. Ca o aducere aminte, bustul domnitorului a fost amplasat în curtea mănăstirii.
Mai multe familii de boieri au înzestrat încă de la începuturi mănăstirea Vărbila cu pământuri și păduri, așa că în secolul XVII era una dintre cele mai bogate. Toate aceste vaste domenii erau întreținute cu ajutorul sclavilor țigani, ai căror descendenți trăiesc în satele de lângă mănăstire.
La 1735 a fost închinată la muntele Sinai și atunci au venit călugări greci, care au construit deasupra intrării un foișor exterior. Este de altfel singura biserică de la noi cu un astfel de foișor exterior, al cărui scop încă nu poate fi explicat. Nici nu se știe cum se urcau acolo, pentru că de-abia acum se construiește o scară specială pe interior, pentru vizitatori pesemne.
La 1863, prin legea secularizării, mănăstirea și-a pierdut toate averile, pământurile și pădurile. Iar până la 1900 a fost părăsită și de călugări, funcționând până în ziua de astăzi ca biserică de mir. Biserica și zidurile de apărare au fost afectate major la cutremurele din 1940 și 1977, restaurarea lor având loc între anii 2008-2012.
În muzeul mănăstirii am văzut pisania bisericii, cu numele fondatorilor pe ea, biblii vechi, diverse obiecte bisericești și veșmintele stareților care au slujit acolo.
Câteva imagini de acolo, în continuare.
Hai la Plimbare :O) 