Era o zi de transfer între două locații – plecam din Val di Zoldo către Nauders, cealaltă destinație de vacanță (la granița dintre Austria, Elveția și Italia).
Conduceam pe o șosea superbă după masivul Marmolada, pe lângă lacul de acumulare Fedaia, când mi-a apărut în cale indicatorul către Lago Di Carezza (Karersee). Despre care aflasem de pe internet dar pe care nu avusesem ocazia să-l văd.
Așa că, fără să stau prea mult pe gânduri, am parcat imediat în locul cu plată amenajat. Și am pornit cu familionul să-l vedem cu ochii noștri. Am zăbovit doar 60 de minute acolo, de ajuns totuși pentru a ne umple sufletele de bucuria vederii încântătoarelor peisaje.
Magnifico! Cu apele sale de un verde incredibil de intens, în care se oglindeau vârfurile masivului Latemar, ce să mai, peisaje încântătoare la care aș fi privit ore în șir.
Ne-am plimbat vreme de câteva zeci de minute de-a lungul malurilor sale. Și am făcut poze, multe poze.