Muzeul de artă veche apuseană se află chiar lângă Muzeul Nicolae Minovici, gard în gard cum s-ar spune pe la noi prin Regat. Mai mult, colecția și vila au aparținut inginerului Dumitru Furnică-Minovici, nepot de soră al vestiților doctori Mina și Nicolae Minovici. Nepotul și-a făcut casă lângă cea a unchiului…
Am zărit vila din cărămidă roșie, cu ferestre boltite, din curtea conacului Nicolae Minovici, în timp ce ne plimbam pe aleile sale. Așa că, imediat după, am trecut și pe acolo pentru că auzisem lucruri frumoase despre colecția de artă apuseană expusă în încăperile sale. Impresionantă spuneau unii…
Și chiar așa a și fost, ba chiar mi-a depășit așteptările. Deși numai o vilă cu dimensiuni rezonabile, nici prea mare, nici prea mică, m-am simțit acolo ca într-un castel din Austria sau din Elveția. Scurta noastră vizită a fost o adevărată revelație, nu ne așteptam să găsim o locuință ca a unui conte sau a unui baron dintr-o țară vestică.
Pentru că oricât ai citi pe internet, oricâte imagini ai vedea pe google search, este incomparabil cu experiența trăită pe viu, când vezi cu proprii ochi, când când respiri aerul de acolo, când simți cu sufletul tau un astfel de spatiu, de altfel unul chiar inedit pentru arealul muzeistic românesc. Așa că vă recomand cu drag să-i călcați pragul, veți avea parte de o experiență de neuitat.
În primul rând datorită arhitecturii vilei, într-un stil gotic mai rar întânit pe la noi. Și într-un total contrast cu proprietatea unchiului vecin, conacul Minovici fiind construit într-un stil tradițional românesc, asemănător oarecum culelor oltenești.
Vila inginerului Dumitru Furnică Minovici fost ridicată între anii 1941-1942, chiar în timpul războiului, cu arhitect și meșteri străini dar și cu materiale importate. A costat aproximativ 7.000.000 lei-aur, o sumă măricică pentru acele vremuri, bănuiesc că și acum, daca s-ar calcula și s-ar face conversia la monedele actuale.
Din câte am înțeles, vila a fost construită în special pentru a găzdui colecția de obiecte de artă. Drept locuință dar și pentru etalarea prețioasei colecții. S-a optat pentru un proiect cu multe ferestre tocmai pentru a putea integra vitraliile de colecție, achiziționate din apus.
Mi-a mai depășit așteptările și datorită colecției impresionante de obiecte de artă expuse peste tot. Și achizițonată de inginerul Dumitru Furnică Minovici de pe unde l-au dus treburile de serviciu. Practic, oriunde mergea prin Europa pentru încheierea de contracte, trecea și pe la muzee, anticariate sau participa la licitaţiile cu obiecte de artă.
Și ce a adus de prin țările vestice te lasă mască, dacă mă pot exprima colocvial, întrece orice așteptări – arme medievale, vitralii austriece, germane, sau elvețiene, din castele sau de prin catedrale, tapiserii flamande, imense, cât tot peretele, mobilier austriac și italian, tablouri și sculpturi ale unor pictori flamanzi, italieni, germani, stema unui prinț austriac, covoare persane, cărți rare, un șemineu toscan etc.
Iar experiența a fost una completă și datorită gazdei noastre, muzeograful dr. Constantin Cioancă. Care ne-a povestit cu lux de amănunte despre casă, despre obiectele de artă colecționate și expuse, dar și despre viața proprietarilor. Oricum, discuțiile noastre au mers mai departe, depășind hotarele țării, de la dacii noștri, la tracii din Bulgaria și până la superbul oraș Napoli, pe care trebuie să-l vezi cel puțin o dată înainte de a muri… „Vedi Napoli e puoi mori”…
Am trecut de holul de intrare fugitiv și am intrat în salon, extrem de lung și cu o înălțime de aproximativ 8 metri… aproape cat trei etaje de bloc…
…unde am văzut biblioteca din lemn masiv, ce adăpostea cândva peste 2000 de volume, dintre care unele rare…
… tapiseria flamandă de secol XVI, estimată la o sumă colosală…
… un cămin de șemineu toscan din timpul renașterii…
… o scară din stejar în serpentină, care duce către dormitoare și care nu pot fi vizitate momentan, poate în curând…
… o altă tapiserie și vitralii, aproape pe fiecare ochi de fereastră câte un vitraliu unicat…
… sub tapiserie se află o ladă veneţiană din secolul XVI
… lei sculptați aidoma celor din Loggia dei Lanzzi din Florenţa…
… și alte vitralii, frumoase vitralii… unele chiar din secolul XV…
O casă-muzeu vizitată atât de oameni obișnuiți, iubitori de frumos și de istorie, cum suntem noi, dar și de personalități – din câte am înțeles, i-au trecut pragul președintele Franței, Jaques Chirac, secretarul general al Națiunilor Unite, Kofi Annan, de înaltul comisar al ONU, Aga Khan, dar și de regina Ana sau principesa Margareta.
Am ieșit puțin și în micuța grădină…
Ce ar mai fi de adăugat? Casa „Ing. Dumitru Furnică-Minovici” a fost donată Academiei Române în anul 1945 și a intrat în circuitul turistic în 1946.
Mai mult, Ligia, avocat cu doctorat în Drept și soţia lui Dumitru Furnică-Minovici, a locuit aici până în 2004. A fost ghid pentru toţi cei care vizitau muzeul.
De menționat că Dumitru Minovici a ocupat funcția de director al muzeului Nicolae Minovici din anul 1941, la rugămintea unchiului său. A încetat din viață în anul 1982.
O colecție particulară într-o casă-muzeu mică, dar în care am avut o revelație – mai sunt o mulțime de locuri și lucruri interesante de descoperit în orașul în care locuiesc, în țara în care trăiesc. Nestemate ascunse majorității și care așteaptă să fie redescoperite de către pasionații de istorie, artă, de frumos în general.
Voi continua să caut…
Hai la Plimbare :O) 