Județul Buzău este la o aruncătură de băț de București, așa că nu este de mirare că am preferat să explorăm multe dintre atracțiile sale turistice la final de săptămână, chiar și numai pentru o zi.
Iar din punct de vedere al obiectivelor turistice este un județ extrem de ofertant, mai ales dacă ne referim la drumețiile în sânul naturii, cu peisaje memorabile dar și cu locuri în care poveștile și misterele ne încearcă imaginația și gândurile.
Iar această perioadă pandemică, care pare a nu se mai termina, i-a determinat pe mulți dintre români să renunțe la vacanțele din afara țării și să aleagă atracțiile turistice autohtone. Practic, vara trecută, cărările patriei au fost mai aglomerate ca niciodată, toate atracțiile turistice muzeale, istorice, culturale dar și naturale fiind practic asaltate de puhoaie de turiști la fiecare final de săptămână. Bănuiesc că la fel va fi și anul acesta, mai ales că nu văd a se termina prea curând stârile de urgență din statele europene.
Iar foarte aproape de București sunt și interesante atracții turistice buzoiene, ce pot fi vizitate chiar și numai cu o plecare de o zi.
Traseu București – Buzău, Măgura
Sunt mai multe trasee către Buzău și atracțiile turistice, prin Mizil sau prin Urziceni și care durează un pic peste 2 ore, în funcție de trafic. Noi de obicei plecăm devreme, așa că evităm traficul aglomerat.

Eu prefer ruta prin Mizil dar de acolo o luăm în sus către Tohani, Jugureni, pe o șosea care șerpuiește printre dealurile subcarpatice, prin păduri dese… superbe mai ales la final de toamnă, când pastelurile îți vor gâdila suav privirile și îți vor liniști mintea…

Îmi place tare această rută, este și mai puțin aglomerată. Drept, că dacă întâlnești vreo mașină care merge greu, este mai difici de depășit.
Și încă ceva… pentru multe dintre punctele de start ale traseelor din Munții Buzăului veți conduce pe drumuri de macadam, foarte strâmte prin satele parcă pierdute de lume, pe alocuri cu pante accentuate… Dar și aceste peripeții așa-zis rutiere au farmecul lor… pentru unii, pentru alții nu.
Deci, care sunt principalele obiective turistice naturale vizitate de către noi în Județul Buzău?
Unde veți putea face drumeții de vis în sânul naturii? În orice anotimp aș putea spune, dar eu prefer primăvara și toamna, mai ales toamna. Pentru explozia de culori a pădurilor aproape de nepătruns din Munții Buzăului…

Țara Luanei, un ținut magic, cu povești și legende incredibile
O drumeție sănătoasă de aproape 6 ore am făcut în Țara Luanei, pe la schiturile rupestre aflate sus pe munte, în adâncul pădurilor. Merită atât din punct de vedere cultural, religios și istoric dar și pentru că este o adevărată ieșire în natură. Pare o drumeție ușoară dar nu este deloc așa.
Mai multe detalii, aici.

Biserica rupestră din Aluniș
O altă biserică rupestră, la care parcă te întorci în timp. Și la care se ajunge mai ușor, cu mașina. Unde vă puteți încerca dexteritatea printr-o scurtă cățărare pe stâncile de deasupra chiliilor, cât mai sus pe munte…
Detalii, aici.

Către Lacul Vulturilor, o drumeție sănătoasă
O drumeție sănătoasă, care ne-a solicitat din punct de vedere fizic am făcut-o către Lacul Vulturilor. Dar peisajele minunate ne-au recompensat tot efortul depus.
Mai multe detalii, aici.

Platoul Meledic, cu un lac de poveste și un scurt traseu prin pădure
Pe platoul Meledic se ajunge relativ ușor, cu mașina. Vă puteți plimba în jurul frumosului lac, cu apă dulce deși se află deasupra unui munte de sare. Dar puteți face și o scurtă plimbare prin pădude către dolinele din munții de sare.
Bineînțeles, este un frumos loc pentru picnic. Mai multe detalii, aici.

Trovanții și babele de la Ulmet
Recomand toamna pentru a vizita trovanții și babele de la Ulmet, din Munții Buzăului. Când ne-am pierdut practic prin pădurea aurie, cu ochii după arătările din piatră, cu diverse forme ciudate și spectaculare.
Mai multe detalii, aici.

Tabăra de sculptură de la Măgura
Iar dacă mai aveți puțin răgaz, pe drumul despre care vă spuneam mai sus, aproape de Mănăstirea Ciolanu, veți trece și pe lângă tabăra de sculptură Măgura. Unde puteți face liniștiți o plimbare de cel puțin două ore privind pe îndelete la creațile artiștilor.
Mai multe detalii, aici.
Vulcanii noroioși, cea mai căutată atracție turistică a Buzăului
Poate cel mai căutat obiectiv turistic natural din Buzău, un fenomen natural unic pentru țara noastră și nu numai. Un loc în care am fost de câteva ori și în care vom reveni.

Pe dealuri buzoiene – Tabăra de Sculptură Năeni, grote preistorice, cripte tracice, Biserica dintr-o Piatră și Chilia lui Ambrozie
O altă frumoasă drumeție, fără un grad mare de dificultate dar cu multe atracții istorice și religioase interesante. Natură și istorie, ce poate fi mai frumos?
Mai multe detalii, aici.

Vă puteți bucura de minunatele locuri buzoiene și pe lângă Lacul Mocearu sau într-o scurtă drumeție către Focul Viu.
Mai multe detalii, aici.
Și mai sunt câteva atracții turistice interesante în Județul Buzău, pe care le vom vizita și noi cât de curând – focurile vii, trovanții de la Chiojdu etc.
=======================================================
Cât despre gastronomie locală, nu uitați de cârnații și de pastrama de Pleșcoi, pe care le puteți degusta preparate în restaurantele locale. Sau pe care le puteți cumpăra de la carmangeriile din Berca, preferata noastră fiind Gabioti, pe la care trecem de fiecare dată.
De asemenea, în satul Jugureni veți trece pe lângă livada Tudor, de unde puteți cumpăra mere delicioase sau tot felul de compoturi și dulcețuri.
Revenim cu alte detalii și idei de plimbări și drumeții în Județul Buzău cât de curând.