Vremea mohorâtă și atmosfera cenușie nu ne-a oprit din turul muzeelor bucureștene, pentru că dorința de a descoperi mereu și mereu lucruri noi și interesante nu ne dă pace. Altă sâmbătă dimineață, un alt muzeu – în casa Melik de pe strada Spătarului nr. 22, normal, în București.
Mai exact la Muzeul Theodor Pallady, cunoscut și drept Colecția Serafina și Gheorghe Răut. Practic două muzee într-unul, pe de o parte casa, una dintre cele mai vechi din București, pe de o alta colecția de artă ce conține tablouri, sculpturi, mobilier și obiecte de artă decorativă.
Scurt istoric al Casei Melik
După cum spuneam mai sus, casa Melik ar fi printre cele mai vechi clădiri din București. Ar fi fost construită pe la 1760 și ar fi aparținut unui mare dregător al Țării Românești, de aici și numele străzii… Spătarului..
După moartea acestuia a fost cumpărată de un bogat negustor armean, care o renovează în anul 1822 și o dă moștenire unuia dintre fiii săi. Care, la rândul său, o lasă fiicei sale Ana, căsătorită cu Jacob Melik, care a studiat arhitectura la Paris.
În 1844, Jacob Melik se întoarce în țară și împreună cu socrul său sprijină acțiunile revoluționare de la 1848. Ar fi fost traducător oficial în delegația compusă din Ștefan Golescu, Nicolae Bălcescu și Ion Brătianu, delegație ce urma să prezinte la Constantinopol doleanțele revoluționarilor. Ba chiar se spune că revoluționarii Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti şi Ion Brătianu s-ar fi ascuns în podul casei.
Știm cu toții cum a decurs revoluția pașoptistă, așa că Melik ia drumul exilului între 1849 și 1857. Reîntors în țară găsește casa în ruină dar o repară. După moartea acestuia, Ana, soția sa, o lasă prin testament comunității armenești pentru a face acolo un azil de văduve. Casa este distrusă în anul 1913 într-un incendiu, în care își găsește sfârșitul și proprietăreasa.
Un nepot al familiei, Eugen Melik, comandă restaurarea acesteia în anul 1920. Iar în anul 1969, parohia bisericii armenești donează casa și terenul din jur Consiliului Popular al Municipiului București.
O casă cu o istorie bogată, dramatică, între zidurile căreia pesemne că s-au întâmplat și momente frumoase, plăcute… Una dintre casele remarcabile ale Bucureștiului care găzduiește din anul 1971 colecția soților Serafina și Gheorghe Răut.
Cea mai recentă renovare asupra casei a fost făcută în anul 2009.
Colecția soților Serafina și Gheorghe Răut sau Muzeul Theodor Pallady
Ce este cu această colecție, de ce Muzeul Theodor Pallady?
Gheorghe Răut, director al Băncii Marmorosch Blank din Paris, a locuit împreună cu Theodor Pallady în casa sa din Place Dauphine, astfel că i-a devenit prieten și admirator.
După întoarcerea pictorului în România, acesta i-a păstrat desenele și picturile din atelier. Mai mult, a alcătuit o adevărată colecție de pictură europeană, pe care la finele anilor 60 a donat-o statului român, împreună cu lucrările lui Th. Pallady din atelierul parizian.
Se pare că Gheorghe Răut ar fi dorit ca donația sa să fie expusă chiar în casa Melik și ca muzeul să se numească după numele bunului său prieten.
Muzeul fiind inaugurat în anul 1971 în casa Melik. Tot acolo activând și în ziua de astăzi.
Turul colecției de artă, în câteva cuvinte și mai multe imagini
Colecția este cu siguranță impresionantă, compusă din peste 800 de desene cu subiecte diverse, citadine, rurale, nuduri, natură moartă, portrete, peisaje, interioare… Nu știu dacă sunt expuse chiar toate desenele și picturile lui Pallady, bănuiesc că nu…
Dar am mai văzut și admirat lucrări de pictură europeană din secolele XVI-XIX, sculptură, ceramică orientală, obiecte de artă decorativă dar și mobilier în stil Ludovic sau renascentist. Picturi ale școlilor franceze, engleze, germane, ba chiar și olandeze…
Am zăbovit ceva în casa Melik, pentru că această colecție este una destul de bogată, așa că ne-a luat ceva timp să privim la toate lucrările de artă expuse, să comentăm care ne place și care mai puțin. Deși are doar vreo opt încăperi ce pot fi vizitate…
Am urcat la etajul casei, unde am vizitat în liniște, tulburați doar de scârțâitul podelei de lemn sub pașii noștri. Poate și de privirile muzeografelor, care urmăresc orice mișcare, bănuiesc și bănuiți și de ce… Dar sunt camere peste tot, de ce mai este nevoie să le simți permanent privirile în ceafă?
Nu sunt un critic de artă dar mă bucur întotdeauna de frumos și de măiestria artiștilor, așa că o să las modestele mele poze făcute cu telefonul să grăiască de la sine.
Mă urmați?
Frumoasă casă, frumoasă și interesantă colecție de artă… Sunteți de acord cu mine?
Vom reveni cu siguranță la Casa Melik, poate într-o zi de primăvară, pentru a ne bucura cu adevărat de una dintre cele mai vechi și mai frumoase clădiri ale Bucureștiului, într-o atmosferă mai verde, mai însorită și mai plină de viață…
Hai la Plimbare :O) 