Duminică dimineața am plecat din Bazna spre București dar ne-am gândit să ne oprim în drum și pe la alte obiective turistice, cum ar fi Abația Cisterciană Cârța…
Cum am ajuns prea devreme acolo, am dat o fugă înainte și pe la vestitul Castel de Lut din Valea Zânelor… La care nu zăbovit prea mult, chiar pot spune că nu ne-a plăcut mai deloc, nu a fost pe gustul nostru.
Așa că ne-am întors la abație, numai că… poarta tot închisă, nimeni și nimic nu se arăta prin curte… Noroc cu un tătăiță care ne-a văzut în cumpănă și ne-a îndrumat să sunăm la poarta casei parohiale, că sigur vine cineva și ne dă drumul… Și chiar așa a și fost… De treabă moșul…
De altfel, se spune că această casă parohială ar fi cea mai veche casă locuită din Transilvania, fiind construitã în locul vechii cantine a mănăstirii.
La fel, se spune că ar fi singura mănăstire cisterciană din România. Dar sunt sigur că am mai auzit de călugării cistercieni și pe la fortificațiile din Țara Bârsei… Clar este singura din care a mai rămas ceva până în zilele noastre…
Ca un scurt istoric al abației cisterciene de la Cârța…
- Mânăstirea a fost întemeiată în anii 1200-1206 de către călugării cistercieni veniți pe la anul 1200 în Transilvania, sub protecția regilor maghiari
- Mai întâi din lemn, apoi, spre 1230 fiind construită și în piatră și definitivată după invazia mongolă, pe la 1300…
- Era cea mai estică abație cisterciană din Europa, în sec. XI-XIV fiind nu mai puțin de 1400 de abații cisterciene, în Portugalia de Nord, Anglia, Franța, Germania, Austria și Ungaria
- „Ora et Labora” era motto-ul acestora, „Roagă-te și Muncește:, erau denumiți și călugării-țărani, care trăiau doar din ce produceau prin propriul lor efort (singura carne pe care o mâncau era cea a peștelui)
- Au primit terenuri inutilizabile și mlăștinoase, pe care le-au asanat, despădurit și le-au transformat în terenuri agricole
- Practicau la fel de bine și piscicultura
- Au promovat și viticultura în zonele în care și-au construit mănăstirile
- Practic aveau drepturi unice și exclusive în Transilvania de morărit și fierărit, pentru construcţii de biserici cu fortificaţii (Prejmer de exemplu) dar și pentru construcțiile hidrografice şi cele piscicole
- Prin muncă, drepturile primite dar și prin spiritul lor întreprinzător au devenit tot mai bogați, interesele lor economice fiind în conflict cu ale sibienilor… plus că erau și supuși papei…
- … astfel că Matei Corvin a dizolvat mănăstirea în anul 1474, transferându-i proprietățile bisericii din Sibiu
- Motivul ar fi fost abaterea de la bunele moravuri… Le plăcea vinul, vânătoarea… și cine știe ce acuzații li s-au mai adus…
După ce i-am plătit doamnei biletele de intrare am luat-o ușor la pas de jur-împrejurul ruinelor abației, ce sfidează încă gravitația… Nu știu dacă se mai poate urca în turn, nu am avut pe cine să întreb pentru că am fost lăsați de capul nostru pe acolo…
Turnul a fost construit mai târziu și era folosit ca punct de observați în timpuri de restriște. Din câte am înțeles, mănăstirea a fost atacată și devastată de mai multe ori de către tătari și turci.
Arată bine cu această fațadă de vest și acea fereastră rozetă, de altfel tipică tuturor abațiilor cisterciene. Se remarcă și portalul în stil gotic construit de pietrari după invazia mongolă din 1241.
La interior am văzut un mic cimitir cu morminte ale soldaților germani căzuți în septembrie 1916 , vegheate de statuia lui Roland, vestitul paladin al lui Carol cel Mare.
Roland, un simbol al libertății și justiției…
Singura în picioare și complet funcțională este biserica, restaurată și folosită de comunitatea evanghelică. Impresionantă și ea, tot în stil gotic, cu acele ferestre-rozetă mari în partea superioară…
La interior am admirat altarul baroc, orga mecanică datată 1777 dar și micuța ușă a sacristiei, frumos decorată.
Pentru a se apăra de prădători și hoardele asiatice, călugării și-ar fi construit două grote în curtea mănăstirii, unde se ascundeau… Iar legendele spun că ar fi construit chiar un tunel care ducea la râul Olt…
După ce am ieșit din bisericuță am dat roată ruinelor clădirii în care era biblioteca și dormitorul comun și am admirat ce se mai vede acum – zidurile încă înalte, capiteluri, ferestre…
Încercând să ne închipuim cam cât de mare era toată mănăstirea, cât de înaltă și cât de impresionantă…
A fost odată…
Am intrat și în micuțul muzeu amenajat în fosta casă a învățătorului din Cârța…
Dacă nu ar fi început să picure tot mai puternic am mai fi rămas să ne plimbăm pe acolo…
Poate cu o altă ocazie…
Hai la Plimbare :O) 