6 dimineața, nici nu mijise bine de ziuă… sună ceasul și mă scol imediat din pat… dar ca un cuțit înfipt în mijloc, o durere cruntă mă încearcă… încep să mă plimb ca teleghidat prin casă, să văd dacă pot ține sub control durerea și dacă putem pleca unde ne-am propus… spre dealurile Buzăului.
Simt că nu este chiar atât de grav, așa că începem pregătirile și plecăm. În caz că durerea s-ar fi accentuat, renunțam la plimbarea pe dealuri și ne orientam spre alte obiective turistice pentru că, slavă domnului, Buzăul are ce oferi din acest punct de vedere.
Lăsăm copilul la prietenii lui de la Băicoi, copil îi mai zis eu, că este ditamai adolescentul, face 18 ani în curând… și apoi o tăiem către Mizil și de acolo către Biserica dintr-o Piatră, cocoțată sus pe deal, deasupra satului Vârf.
Parcăm mașina lângă biserică dar nu intrăm în curtea ei, ne pregătim să mergem mai întâi către tabăra de sculptură Năeni și grotele preistorice. Ne echipăm rapid, punem niște apă în rucsaci, nu înainte de a-i da un snițel cățelușei care s-a aciuat pe lângă noi și care ne va urma în toată plimbarea noastră…
Urc greu primii pași, transpir instant… durerea mă încearcă, dar nu mă las… îmi voi intra în ritm și va dispărea treptat… important să nu fac vreo mișcare nelalocul ei.
După vreo 100 de metri ajungem la o răscruce de drumuri – în stânga către grotele preistorice, în dreapta către tabăra de sculptură (am aflat că este așa după ce la întoarcere am urcat și coborât de vreo două ori dealul până să dăm de măcar două grote, preistorice se zice).
Ajunși pe culmea dealului….
… peisajele s-au deschis în fața noastră… Carpații încă înzăpeziți, văcuțe la păscut, casele din satul Vârf, așezate chiar pe un vârf de deal… tabăra de sculptură văzută de departe…
Cuțulache nu a avut ce face și a lătrat în urma noastră… imediat s-au autosesizat dulăii văcarului și au urcat aproape instant dealul până aproape de noi… cum au făcut-o atât de repede și acum mă mir… Nu-i nimic… am scos lanterna cu electroșocuri, am țăcănit de câteva ori cu ea și… s-au întors de unde au plecat.
Cam în 15-20 de minute eram ajunși la tabăra de sculptură… Mare interes pentru sculptură în județul ăsta… sculpturi în piatră la Măgura, altele în lemn pe platoul Meledic… și aici, tot în piatră.
Ne-am plimbat alte 20-30 de minute prin toată tabăra de sculptură…
… am privit cu atenție aproape toate creațiile elevilor, unele dintre ele chiar interesante.
De acolo se vedea și satul dacic, despre care habar nu am ce să spun, de ce este numit așa, ce e cu dacii ăia de acolo…
… ce i-a determinat pe locuitorii săi să traiască acolo, în inima naturii? Ce i-a făcut să renunțe la confort pentru a trăi ca strămoșii lor? Nu știu, însă eu cred că sunt fericiți sau cel puțin așa sper…
Apoi am mers către grotele preistorice, pe care le-am găsit mai greu. Mi-am închipuit că sunt pe undeva sub muchia dealului pe care venisem dar am luat-o pe drumul de căruță și am coborât prea mult. Așa că, a trebuit să urcăm din nou dealul… Și dă-i, și gâfâie din nou… bine că mă cam lăsase pârdalnica aia de durere la mijloc…
Iar acolo, am găsit numai două grote, nu mai știu dacă sunt altele, dacă nu cumva cele care erau s-au prăbușit…
Se pare că aceste grote preistorice ar fi fost săpate în piatră cu 5000-7000 de ani în urmă. Acolo ar fi fost găsite urme de cenușă, oseminte datate pe vremea dacilor, încrustații pe pereți. Ar fi fost descoperite unelte și arme de o vechime considerabilă. De asemenea, în interiorul unei grote ar fi fost descoperit un altar…
Se zice că ar fi mai multe grote preistorice, eu am găsit doar două… Poate că sunt și pe dealurile din apropiere…
Le-am văzut, am intrat într-una… cam dezamăgiți, pentru că ne așteptam la mai multe grote, ne-am întors către biserica dintr-o piatră…
… nu înainte de a trece și pe la criptele tracice, aflate chiar în vecinătatea ei.
Morminte sculptate în piatră cu o vechime de 2600 de ani, aici fiind înmormântați tracii care trăiau pe dealurile acestea. Obiectele (vase, sabie achinaches persană) dar și osemintele se află la Muzeul de Istorie Buzău, la fel și plăcile de piatră de pe morminte.
În vasele de lut s-au găsit melci. Cică tracii puneau melci în vase, numărul lor depinzând de rangul celui înmormântat. În mormântul de dimensiuni mici s-a găsit un vas cu cenușa unui trac incinerat.
Clar… cândva trebuie să ajung și pe la Muzeul de Istorie Buzău…
De sus de acolo, de la mormintele tracice, se vedea foarte frumos și Biserica dintr-o piatră…
… la care am coborât și i-am dat roată. Era închisă, nici nu mă așteptam la altceva la o oră atât de matinală…
I se spune dintr-o piatră pentru că a fost construită cu piatră din aceeași carieră… aflată nu departe de locul în care a fost clădită.
De acolo am plecat către Chilia lui Ambrozie, dar nu pe jos. Nu știam cât de departe este, așa că am preferat să mergem cu mașina cât de mult s-o putea pe drumurile de căruță pe care le zărisem șerpuind pe coama dealului…
Am luat-o prin sat și ne-am oprit în dreptul unui moșneag ce lucra ceva pe lângă un gard și l-am întrebat dacă am luat drumul cel bun. Se uită nedumerit la mașină, îi măsoară din priviri garda la sol, intrigat poate de faptul că am curaj cu o jucărie de mașină să mă duc pe acolo și mă întreabă – „4×2?” „Nu, 4×4” i-am răspuns.
„Atunci o iei înainte, urci și acolo găsești un șanț cu apă, parchezi și apoi ții dreapta muntelui…”
Nu prea am înțeles eu exact ce zice dar așa am făcut… am mers ușurel, cu doamna înlemnită de frică în dreapta mea, de ce, habar nu am, că nu era chiar atât de periculos… Iar după vreun kilometru am găsit un loc tocmai bun de parcat în vârf de deal…
… de unde se vedeau releele în depărtare, adică direcția în care trebuia sa mergem…
Așa că, mai mult la ghici, am luat-o pe cărare până la baza dealului, apoi am ținut dreapta pe lângă următorul și în cam 20 de minute ajungeam la chilia lui Ambrozie.
Călugărul Ambrozie a intrat ca frate la Mănăstirea Ciolanu, apoi a fost la Muntele Athos iar când s-a întors în țară a trăit la sihăstria Cetățuia. Zice-se, în urma unui conflict cu mai-marii bisericii, s-a retras în sihăstrie aici, pe Culmea Șoimului, într-o grotă pe care o știa din copilărie. A scobit de unul singur în piatră și a transformat-o într-o cameră de locuit. A trăit acolo nu mai puțin de 6 decenii, până în 1980 când a urcat la cele veșnice.
Mai multe informații despre viața pustnicului, aici.
Fiind cam șubred, nu m-am încumetat să urc scările către chilie, am zis să nu-mi forțez norocul, să mă mulțumesc că mă pot mișca pe drum… Am preferat să o privesc de acolo, de unde eram…
Pe drumul de întoarcere către mașină am luat aminte la tot ce vedeam în jurul nostru…
… și mi-a plăcut. Frumoase locuri.
Un prânz frugal am luat chiar acolo, la gura portbagajului… Când am realizat că trebuie să cumpăr două șezlong-uri și o măsuță portabilă… Să ne bucurăm pentru mai mult timp, liniștiți, de natură… cu o ceașcă de cafea, privind în zare… ce poate fi mai frumos?
Sincer, nu mă așteptam să fie o plimbare atât de plăcută, acolo pe dealurile Buzăului. Însă ne-am plimbat printre atâtea vestigii istorice, cu atâtea peisaje frumoase în jur, încât nici nu știm când au trecut patru ore.
========================================
Șoseaua ne-a dus mai departe către Berca, pentru că trebuia să refacem stocurile de cârnați de Pleșcoi, pastramă semi-afumată de oaie, bonus niște cotlețele de berbecuț…
Vestea și mai bună este că spre finalul zilei m-a lăsat cam de tot durerea de mijloc… ceea ce înseamnă că mișcarea mi-a prins bine…
Vestea proastă că a doua zi a revenit dar nah… mă consolez că trece până la următoarea plimbare.
Hai la Plimbare :O) 