Clar, nu a fost prima noastră drumeție în Munții Ciucaș, nu va fi nici ultima, asta cu siguranță. Motivul este unul pe cât se poate de simplu, peisajele din Ciucaș sunt de-a dreptul minunate, unice, este o adevărată plăcere să faci drumeții pe cărările de acolo și să fii fermecat la fiecare pas de frumusețile ce se deschid privirii, de oriunde te-ai uita, în orice parte.
Plus că sunt în general trasee accesibile într-o singură zi, aflate la doar 2, maxim 3, ore de București. Dacă pleci devreme din capitală, pe la un 8.30 dimineața, maxim orele 9.00, poți deja intra pe traseu. Asta dacă nu se dorește cazare peste weekend în Cheia sau, de ce nu, la Cabana Ciucaș, unde noi ne-am simțit foarte bine într-un aprilie cu zăpezi.
Cert este că a venit vara și, ca niciodată în anii recenți, nu apucasem să facem nicio tură pe munte, nici măcar o scurtă drumeție. Dar până să cutreierăm, din nou, cărările din Ciucaș, am fost între și pe la Cabana Mălăiești din Bucegi dar și pe la Cabana Curmătura din Piatra Craiului. Cum sunt ture destul de relaxate, mai mult ca o plimbare prin natură și cum am mai scris despre aceste trasee, nu am mai insistat să vi le readuc în atenție, le găsiți la o căutare aici.
Și în Ciucaș am mai fost, am destule articole și impresii de pe traseele de aici, cel puțin pe cele mai populare, numai că de data aceasta am ales să parcurgem și o bucată pe care nu mai fusesem, adică de la Cabana Ciucaș să o luăm spre Pasul Bratocea pe partea sudică a Țigăilor Mari, după ce vom coborî dinspre vârf pe partea nordică (mă rog, sud-estică și nord-vestică).
O partea a acestui traseu am mai făcut-o în 2020, numai că atunci am avut parte de o vreme mohorâtă, noroasă și ploioasă, bașca vântoasă. Nici de această dată vântul nu ne-a lipsit de prezența sa, dar măcar a fost soare, norii făcându-și apariția spre finele traseului.
La orele 9 fără 10 minute am plecat din parcarea de pe șoseaua dintre Cheia și Brașov, din pasul Bratocea, traseu bandă roșie.
Puțin prin pădure, apoi într-o poiană largă care găzduiește și o stână, turma fiind pesemne la păscut pe vreo culme de munte când am trecut noi, atât la dus cât și la întors.
Urcare ușoară până la stația meteo, de încălzire și dezmorțire. Prilej de admirat floricele de munte, fluturași și gărgărițe.
De la stația meteo cărarea se mai ascute, devine mai abruptă și o ține tot așa până pe la 1664 de metri, după vreo 400 de metri diferență de nivel, când se ajunge pe platou, printre jnepeni.
Și unde am ajuns după vreo 1 oră și 20 de minute, bun prilej de relaxare pentru câteva minute, privind la culegătorii de afine și de plante medicinale.
Popas de vreo 15 minute și apoi, din nou, la drum.
De această dată pe o cărare nu foarte abruptă, ba din contră, printre jnepeni, apoi pe platou, sub bătaia destul de puternică a vântului care nu ne-a dat pace cât am mers pe sus, nici la dus, nici la întors. Măcar nu ne-a plouat…
Mai o afină pe care culegătorii au ratat-o, mai o privire către Bucegi și Piatra Craiului, ce frumos trece timpul pe cărările din Ciucaș… Și toate nuanțele de verde de pe lume… printre care pasc oițele.
Panoramele devin tot mai spectaculoase odată ce te apropii de Țigăile Mari…
Practic, ușor și fără grabă, după 2 ore și 30 de minute am ajuns la mărețul Goliath din șaua Țigăilor. Cum să nu te impresioneze o așa vedenie? Cum să nu-ți dea fiori așa peisaj cum numai mama natură poate să plăsmuiască?
De aici începe asaltul final asupra Vf. Ciucaș, cărarea se ascute și nu-ți va lăsa timp de respiro până sus de tot.
Practic, după încă 35 de minute făceam selfie-urile de rigoare pe Vârful Ciucaș, după ce am așteptat răbdători să facă același lucru și alți drumeți, unii mai străini de țara asta.
Și cum foamea ne cam înghiontea, am dat iama prin desagele impermeabile și am scos de acolo de-ale gurii, desertul fiind asigurat de o delicioasă merdenea cu brânză dulce pe care o cumpărasem de la covrigărie din Vălenii de Munte. Unde ne oprim de fiecare dată pentru niște covrigi calzi sau plăcinte, după cum avem poftă.
Vreo 30 de minute de relaxare meritam și noi… nu? Nu am zăbovit prea mult, deja se aglomera ca la balamuc, cu valuri de turiști sosiți dinspre cabana Ciucaș, unde urcaseră pesemne cu mașinile de teren ale cabanierilor. Unii dintre ei făceau chiar circuitul Țigăilor, așa cum ne-am propus și noi, dar în sens invers.
După odihna binemeritată am continuat pe traseul marcat cu dungă roșie către Cabana Ciucaș, în coborâre accentuată în general nu foarte complicată, totuși cu o scurtă porțiune mai delicată printr-o vâlcea stâncoasă, unde trebuie să fii atent cum pui piciorul, dar și mâinile pe alocuri.
Normal, nu am ratat Babele la Sfat, pe care le revedem cu drag de fiecare dată. O adevărată poveste modelată în piatră și stâncă aici…
Ajunși la intersecția cu traseul marcat cruce roșie (după aproximativ 45 de minute și la numai 15 minute de Cabana Ciucaș) am hotârât să nu ne mai abatem pe la cabană. Nu de alta, dar erau prea mulți turiști și asta înseamnă de obicei haos la o cabană de munte. Nu aveam chef să stăm la cozi ca să mâncăm un papanaș sau ca să bem o bere. Apă aveam încă destulă la noi, așa că nu aveam nevoie neapărat de oprire acolo.
Așa că, am cotit dreapta și am continuat pe traseul marcat cruce roșie prin sudul Țigăilor Mari, către Șaua Țigăilor, pentru a ajunge din nou la Goliath.
Totuși nu știam că nu este un traseu facil, ba din contră, poteca este destul de abruptă, sinuoasă, bolovănoasă, pietroasă, cu suișuri și coborâșuri, care te fac nu de puține ori să te întrebi ce mama naibii cauți pe acolo…
Noroc cu peisajele alea minunate care-ți mai îndulcesc junghiurile din genunchi și furnicăturile din tălpi. Cum norii și-au făcut loc pe nesimțite în decor, peisajele ce ne-au împresurat au fost și mai spectaculare.
Practic, cu chiu cu vai, cu mult vai din partea partenerelor de drumeție, panicate chiar că mai facem încă o dată vârful 😀 (ce-i drept încă o sută de metri diferență de nivel și aveau dreptate. 😀 ), am ajuns după vreo 90 de minute înapoi în Șaua Țigăilor. Ce ușurare pe chipurile lor…
Prilej să mai ne desfătăm încă o dată cu frumoasele peisaje…
Ajunși sus pe culme vântul a început să bată tot mai tare, fără contenire pe tot traseul de întoarcere. Sincer, nu mai conta, fusese o drumeție chiar reușită, care ne-a binedispus în ciuda faptului că a fost destul de solicitantă la nivel fizic, după cum se poate observa din capturile de mai jos.
Faptic traseu Pasul Bratocea – Vf. Ciucaș, cu circuit în jurul Țigăilor Mari
- Traseu – Pasul Bratocea – Vf. Ciucaș (Dungă Roșie) – către cabana Ciucaș prin nordul Țigăilor Mari (Dungă Roșie) – La intersecția cu Crucea Roșie am luat-o prin sudul Țigăilor Mari către Șaua Țigăilor – apoi către pasul Bratocea tot pe Dungă Roșie
- Distanță – aprox. 20km
- Durata – aprox. 10 ore și 30 de minute cu tot cu pauze
- Diferență totală de nivel – 1200m
- Traseul este destul de solicitant la nivel fizic
- Există zone un pic mai dificile, unde necesită atenție pe unde punem picioarele, ba chiar ne folosim și de mâini pentru a ne menține echilibrul
- Neapărat să aveți apă din abundență, pentru că nu am văzut surse pe traseu, mai ales într-o zi cu mult soare
- Echipament de munte necesar – bocanci de munte, protecție la vânt, pelerină de ploaie, pentru că vremea se poate schimba brusc la altitudine
- Șpray-ul împotriva urșilor nu trebuie să lipsească din bagaje, asta este situația în România și trebuie tratată ca atare
- De asemenea, lanterna cu electroșocuri ne-a scăpat dintr-o situație delicată cu nu mai puțin de 12 câini de stână care ne-au atacat (pe un alt traseu despre care voi scrie curând)
=======================================
Mai rămâne ceva de spus? Cred că instantaneele cu minunatele peisaje ale Munților Ciucaș grăiesc mai bine decât o pot face eu. Tot ce-mi pot dori este să revin cât de curând acolo…
hailaplimbare.ro 