Prima zi plină de vacanță poloneză pe 2025, sâmbătă, noroasă și vântoasă în Tatra, deloc condiții ideale pentru drumeții pe culmi muntoase.
Așa că ne-am orientat către un alt obiectiv turistic pe care doream să-l vedem de vreo câțiva ani, de când tot ne preumblăm pe acele tărâmuri leșești care ne plac atât de tare – Zalipie.
Cum din Zakopane, cartierul nostru general de această dată, aveam de condus vreo 3 ore, am zis să împărțim drumul în două, să ne mai oprim și pe la vreun alt obiectiv și atracție turistică poloneză. Cum muzeele satului ne sunt dragi, harta Google ne-a scos unul în cale, ba chiar unul dintre cele mai frumoase din Malopolska, Polonia de Jos.
Și, din câte am observat în timpul căutărilor mele online, polonezii au o droaie de muzee ale satului, nu știu dacă la fel de multe ca noi, nu știu dacă la fel de mari și întinse cum sunt cele din București sau din Sibiu, dar au destul de multe. Cum și slovacii au, ba și austriecii sau germanii. Mă refer strict la țările prin care am fost noi în vacanțe.
Iar Parcul Etnografic Sadecki este cel mai mare din Malopolska, aveam să aflu acest lucru după ce l-am vizitat. Am avut noroc…
Plătit biletele, luat la pas ulițele înverzite și, după numai câțiva zeci de pași am zărit un pui de căprioară ce păștea liniștit în curtea uneia dintre gospodăriile muzeului.
M-a pus naiba să o pâsâi, crezând că e domestică, de-a locului… și a luat-o imediat la sănătoasa.
După cum spuneam și anterior, Parcul Etnografic Sadecki este cel mai mare muzeu în aer liber din Małopolska. Iar acesta reprezintă arhitectura caselor din lemn dar și cultura populară tradițională a grupurilor etnografice locale – lachii, pogorzanii și muntenii din regiunea Sądecczyzna, precum și ale altor grupuri etnice, cum ar fi lemkos, germanii și romii.
Nu știu, dar parcă acelor lachi, lahi, parcă le lipsește un „v” în față, de la vlahi. Nu știu dacă am dreptate dar este atestat faptul că în zona munților Tatra și în cele subcarpatice, locuiesc urmașii bucovinenilor care au plecat în transhumanță cu oile, s-au strămutat și nu s-au mai întors pe locurile lor natale.
În zona munților Tatra se numesc gorali. Portul lor popular este asemănător cu al nostru, muzica populară la fel (ce perinițe am ascultat pe la restaurantele din Zakopane), dar și ce feluri de mâncare cum am degustat ca-n Bucovina (găluștile umplute de exemplu sau tocineii, acele pârjoale din cartofi).
Dar, dacă stau să cuget mai adânc, ceea ce nu-mi este extrem de familiar, lachi ar fi mai degrabă leahi (polonezi), de unde și expresia noastră cu ținuturi leșești. Sau cu rața leșească…
Parcul Etnografic Sadecki ocupă o suprafață de 20 de hectare, pe un deal cu pășuni înverzite, cu pâlcuri de pădure, și prezintă nu mai puțin de 70 de gospodării și case – ferme țărănești, o casă nobiliară din secolul al XVII-lea cu o policromie interioară pe lemn unică, cum n-am mai văzut, dar și biserici din secolul al XVIII-lea: romano-catolică, greco-catolică și protestantă.
Am văzut și căsuțe ale coloniștilor germani, precum și o mică așezare romă de la marginea pădurii.
Cum este acolo, mai jos.
Ne-am plimbat câteva ore bune, dar și prin Orășelul Galițian, pe care îl veți vedea mai jos, pe ulițele înverzite, printre căsuțele din lemn cu grădinițe multicolore, de parcă au încercat să îndese acolo toate culorile din lume, am furat mere din pomii doldora de fructe, ca să vedem ce gust au, erau bune…
Ne-a plăcut foarte tare acea policromie cu diverse scene religioase din casa nobiliară (presupun, că nu scria nimic, nicăieri, nici măcar în poloneză), am alergat după albinuțe, ne-am simțit foarte bine.
Liniște și pace, a fost chiar plăcut. Nu foarte mulți turiști, ceea ce este rar la obiectivele turistice poloneze. Dar am sesizat că într-una dintre biserici se pregătea oficierea unei căsătorii religioase.
Chiar lângă Parcul Etnografic Sadecki, cu acces pe baza aceluiași bilet, am vizitat și Orașul Galițian, practic o reconstituire a unei mici piețe, a unor ateliere și magazine dar și a primăriei dintr-un astfel de oraș din secolul XIX.
Am văzut cum arătau pe vremurile Kaizerului băcănia, poșta și oficiul telefonic, farmacia, studioul foto, atelierul olarului și al ceasornicarului, frizeria, cofetăria, croitoria, cabinetul stomatologic…
… practic cum arătau pe la noi prin 1960…
… ba chiar am degustat și o bună prăjitură locală, alături de un espresso.
Există și un han cu o cârciumă la care se poate lua masa, plus că primăria adăpostește acum camere de oaspeți. De unde ieșeau acei nuntași de care aminteam anterior.
Magazine cu tot felul de obiecte vechi, antichități, suveniruri, jucării pentru copii, ba chiar am stat destul de mult să privesc la o colecție de mașinuțe metalice.
O expoziție separată este dedicată sculptorilor și pictorilor amatori din Paszyn, un centru renumit de artă populară al Poloniei, cu o poveste interesantă, de viață. Aici am avut norocul să dăm peste o doamnă vorbitoare de engleză care ne-a povestit puțin despre istoria acestui centru important de artă populară al Poloniei.
Totul se datorează unui paroh, Edward Nitka, și a unui surdo-mut care păștea vacile satului, Wojciech Oleksy. Acesta, dorind să-i mulțumească preotului pentru bunătatea sa, a adus la parohie sculpturi realizate cu un cuțit în timp ce păștea vacile.
La început, preotul nici măcar nu le-a văzut, deoarece menajera parohiei le punea imediat pe foc, considerându-le o „insultă la adresa lui Dumnezeu”.
Părintele Nitka a fost impresionat de creațiile amărâtului, așa că le-a așezat lângă altarul bisericii, ba chiar le-a prezentat episcopului în timpul vizitei sale la Paszyn. Astfel au fost încurajați tot mai mulți și au început să realizeze astfel de obiecte de artă populară.
Părintele a invitat pe un tânăr artist din Nowy Sącz, Franciszek Palka, care i-a învățat elementele de bază ale utilizării dălții, iar câțiva ani mai târziu a condus și un curs de pictură pe sticlă, „pentru a le ține ocupate pe fete”, așa cum explica în glumă părintele Nitka.
O poveste adevărată, sau cum un simplu sat a devenit unul dintre principalele repere de artă populară ale Poloniei. O poveste adevărată care poate fi fără doar și poate un subiect de film.
================
Se făcuseră deja orele 15.30 după-amiaza și mai aveam de condus cel puțin o oră până la Zalipie. Deși cam târziu, am zis să mergem, măcar să vedem câteva dintre căsuțele colorate înainte de lăsarea serii.
Sincer să fiu, în Zalipie am mers ca la pomul lăudat, sătucul pictat… Nu, merele nu au fost acre, au fost doar cam puține.
Pentru că sătucul pictat înseamnă de fapt vreo șapte gospodării decorate, în rest fiind un sat polonez obișnuit, ce-i drept, curat și pus la punct cum la noi nu o să vedem niciodată. În paranteză fiind spus, am fost plăcut impresionat de cum arată Polonia rurală, fiind cu siguranță la nivel de vest, cât despre comparația cu noi nu-și mai are rostul.
Nu ne-am simțit la fel ca în Cicmany din Slovacia, în Bojenținte din Bulgaria, nici măcar ca-n Ciocăneștiul nostru bucovinean și autohton.
În ciuda orelor destul de înaintate la sosirea noastră, am avut noroc să prindem ultimul tur și să vizităm casa Feliciei Curyło (1904-1974), promotoarea acestei arte populare unice, cu ornamente florale. Căsuță care s-a păstrat în aceeași formă ca în timpul vieții artistei.
În camere, tavanele și pereții sunt decorați cu desene realizate direct pe tencuială, precum și cu „cuverturi” și mici tapiserii pictate tot pe hârtie. Camerele sunt, de asemenea, decorate cu obiecte din hârtie creponată colorată. Normal că și bucătăriile, precum și cuptoarele tradiționale, nu au rămas nedecorate în aceeași manieră și stil.
Sincer să fiu, ideea de kitsch nu mi-a fost străină pe parcursul acestei vizite…
După ce am vizitat căsuța Feliciei și cele două adiționale muzeului, am plecat la vânătoare prin sat pentru a vedea și altele. Câteva cel puțin. Înainte să vină întunericul. Nu ne-a luat prea mult cu mașina și asistați de Google Maps, am ajuns, am făcut pozele instagramabile și… am plecat.
Frumoase, ce-i drept, dar parcă-mi doream și mai multe, cumva un sat feeric, plin de căsuțe colorate cu flori, aveam cumva speranța ca și cerul să fie împodobit cu motive populare.
După cum am spus, am mers ca la pomul lăudat, dar nu am plecat dezamăgiți. Ne-a plăcut, oarecum.
=======================
Cert este că incursiunea noastră prin Polonia rurală a fost una deosebit de interesantă și de plăcută, cu obiective și atracții turistice pe care vi le recomandăm din tot sufletul.
La întoarcere către Zakopane am făcut doar 2 ore cu mașina, pentru că am ales să folosim autostrăzile poloneze pentru deplasare.
hailaplimbare.ro 