Bojențite (Bozhentsi) – Ascuns între păduri și dealuri, un sătuc bulgăresc încremenit în timp, ca la 1800

În Bojențite am fost prima dată anul trecut, spre finele toamnei. Nu am zăbovit prea mult atunci dar a fost de ajuns pentru a ne îndrăgosti de acel loc, așa că ne-am promis atunci că vom reveni când vom avea ocazia.

Și am reușit să o facem la numai patru luni distanță, într-un început de frumoasă primăvară. Bojențite (cunoscut și ca Bozhenci, Bojenci, Bojenzi, Boženci, Bojentsi, Bojentzi, Bozhentzi etc, în funcție de traducerile lingvistice ale unor limbi de circulație internațională) este rezervație istorică și arhitecturală încă din anul 1964 și se află sub patrimoniu cultural Unesco. Cum este Hallstatt din Austria de exemplu. Sau Viscri de la noi.

Adică este un fel de muzeu al satului în continuare locuit, complet funcțional, cu locuitori (doar câțiva), pensiuni, restaurante, magazine, muzee. Dar în continuare locuit, viu, care nu rămâne complet pustiu după orele serii. Cam cum este Viscri de exemplu. Numai că în sătucul transilvănean nu am văzut parcarea cu plată, nici atâtea restaurante, terase sau magazine cu suveniruri. Bulgarii sunt cu un pas înainte din acest punct de vedere, știu cum să facă bani din turism.

Un sat parcă ascuns printre dealuri și păduri dese, la care ajungi cu mașina conducând pe o șosea strâmtă și cu multe serpentine. Cu atenție, cu mare atenție, pentru că oricând poate apărea o mașină din sens opus, mai ales în weekend-uri. Pentru că Bozhentsi este una dintre obiectivele turistice importante din zona Gabrovo. Dar și din Bulgaria.

Din câte am mai citit pe internet, Bojențite este un sătuc cu o istorie de peste 600 de ani, cândva un important centru cultural și comercial. Se află la numai 16km de Gabrovo și la 46km distanță de la Veliko Târnovo.

Accesul cu mașina în sat este permis doar pentru locuitori și pentru cei care sunt cazați la pensiuni. Vizitatorii ocazionali o pot lăsa în parcarea plătită de la intrare (3 leva pe zi). În orice caz, de la intrare și până în centrul satului sunt maxim 200 de metri. Iar pe ulițele pietruite care urcă sus pe deal printre case nu prea văd urcând orice mașină… poate doar pe cele 4×4, cu o gardă la sol mai consistentă.

Din nou pentru familia noastră în Bojentsi, prima dată pentru prietenii noștri, care s-au simțit extraordinar acolo. După cum mi-au destăinuit la plecare.

Poate pentru că este un sătuc în care totul a rămas așa cum a fost pe la 1800, cu casele albe care răsar ca ciupercile printre desișurile pădurii, cocoțate tot mai sus și mai sus pe coama dealurilor. Străjuite de garduri înalte din piatră și porți masive din stejar.

Cu străduțe strâmte și pietruite, pe care cu greu poate intra o mașină, alunecoase pe ploaie, care urcă până spre vârful dealurilor, cu porțiuni chiar abrupte pe alocuri…

Ne-am plimbat din nou de plăcere pe unde am avut chef, mai întâi pe dealul din dreapta văii… La pas, fără grabă, curioși, încântați, veseli și guralivi…

De sus am văzut pe dealul de vis-a-vis o biserică, așa că am decis să mergem să o vedem mai de aproape…

Așa că am luat-o din nou în sus, pășind cu atenție pe străduțele pietruite.

Micuța bisericuță din piatră a fost construită în anul 1835. Și se pare că este printre puținele biserici la care stâpânirea otomană a permis construirea unei turle-clopotniță, cu un clopot adus din Rusia.

Se pare că mai mult de 100 de case din Bojențite (Bozhentsi) sunt la fel cum erau acum 100-200 de ani, așa cum au fost ele construite. Iar câteva dintre ele au fost transformate în case-muzeu, în care sunt prezentate și expuse tradițiile locale.

Normal, ca orice centru turistic bulgăresc, în Bojențite sunt prezente magazine cu suveniruri, unele chiar frumoase, dar și terase sau taverne cu mâncare tradițională. Precum și pensiuni sau hanuri la care te poți odihni peste noapte.

Chiar ne-am propus ca într-o dată viitoare să petrecem cel puțin o noapte acolo, în Bojentsi. Pentru că este un sat autentic, un obiectiv turistic încremenit în timp, ca la 1800, prin care este o adevărată plăcere să te plimbi și să te relaxezi. Împreună cu prietenii. Are acel farmec de sătuc idilic și liniștit, în care ai vrea să te retragi la bătrânețe.