V-am tot spus că Istanbulul este orașul meu preferat, dintre toate cele pe care am avut ocazia să le vizitez și să le admir atracțiile și obiectivele turistice, precum și cartierele mai sărace sau mai boeme. Iar acest articol este un preambul al celor viitoare și care vor relata pe cât se poate de detaliat experiența trăită timp de o săptămână aici.
Cam pe ultima sută de metri ne-am propus o vacanță de o săptămână în Istanbul, la final de lună mai. Cert este că planurile inițiale erau de patru zile în Cappadocia și apoi, la întoarcere, de încă trei nopți în Istanbul. Dar cum prognoza meteo anunța vreme ploioasă în Țara Cailor Frumoși (Cappadocia), ne-am zis că e mai bine să ne săturăm de orașul așezat pe două continente pe vreme frumoasă, însorită. Urmând ca altădată, când vom putea, să mergem și în Cappadocia, precum și în alte destinații mai mult sau mai puțin turistice ale Turciei. Pentru că este o țară extrem de ofertantă la acest capitol, cu atracții felurite, pentru orice gen de turist.
Ne-am întors ieri, sâmbătă, iar astăzi scriu la cald acest articol ca să nu uit cine știe ce amănunte. Dacă-mi mai aduc aminte câteva ceva, revin cu impresiile respective.
Alegerea cazării în Istabul
Zis și făcut, cu două zile înainte de plecare, am răsfoit și para-răsfoit booking-ul pentru soluții de cazare cât mai optime bugetului nostru. Să fie cu mic dejun, să aibă parcare chiar acolo, nu cine știe prin ce loc apropiat, cum au majoritatea în Istanbul, să nu fie nici prea departe de centrul istoric, acesta să fie accesibil la picior în maxim o oră sau mai rapid cu mijloacele de transport în comun (tramvaie, autobuze, metrou).
Am ales să stăm la Akgun Istanbul Hotel, care s-a dovedit o alegere excelentă, condiții de cazare, parcare, mic-dejun cu bufet suedez, fiind cu adevărat la cote superioare, totul pentru un preț chiar decent. Curățenie făcută zilnic, așternuturi și prosoape schimbate, la fel, zilnic, mici atenții lăsate în cameră, bombonici, fructe, apă la sticlă dacă ne apucă cumva setea peste noapte. Normal, am avut și mini-bar cu diverse lichide bahice, dar prețurile erau prea mari, așa că ne-am rezumat a consuma ce era inclus în prețul plătit.
Așa că, recomand cu drag acest hotel, în caz că nu aveți idee unde să vă cazați în Istanbul. Singura neplăcere, dacă o pot considera așa, este calitatea cafelei oferite la micul-dejun, care este de fapt una instant, orice ai alege de la aparat. Are gustul ăla de ness, care personal mi se pare oribil. Am rezolvat acest mic neajuns cu opriri dese pe la taverne și terase unde am băut câtă cafea turcească am poftit, fără să-mi urce tensiunea la cote peste limită. Normal, există și restaurant în hotel, ba chiar și un Starbucks, rooftop, tot ce trebuie pentru ca un client să fie pe cât se poate de satisfăcut. Nu le-am încercat, habar nu am ce prețuri se vehiculează acolo, bănuiesc că nu foarte mici.
Desigur, erau și alte hoteluri, mai aproape de centru, unele prea scumpe pentru bugetul nostru, altele fără locuri de parcare, pentru care trebuia plătit suplimentar între 15 și 20 de Euro pe zi. În plus, detest să conduc prin traficul aglomerat de Istanbul, pe străduțe strâmte și întortocheate, cu oameni care mișună ca furnicile peste tot. Iar Akgun Istanbul a fost o alegere excelentă și din acest punct de vedere, pentru că practic ne-am dat jos de pe autostrada dinspre Edirne care străbate mega-orașul și imediat am ajuns la hotel.
Drumul dus-întors cu mașina
Drumul cu mașina a fost pe cât se poate de plăcut, cu o oprire de o noapte în Edirne, nu că ar fi fost nevoie ci pentru că am vrut să vizităm măcar un pic și acest oraș, capitală otomană înaintea Istanbulului.
Drumul prin Bulgaria a fost pe cât se poate de plăcut, cu șosele libere, dar țineți cont că am plecat din București dis-de-dimineață, cred că pe la un 5. Șoseaua se strică destul de tare cu vreo 50 de kilometri înainte de granița cu Turcia din Hamzabeyli, așa că se conduce destul de încet, cu viteză redusă. La întoarcere am dat nas în nas cu românii care conduc ca tâmpiții, îți ies practic în față când fac depășiri. Nu spun cine, știu marca, știu și numărul, oricum este un cretin…
La dus, în vama turcească, am stat cam o oră. Am trecut prin toate filtrele, prezentarea pașapoartelor, apoi prezentarea talonului și a asigurării mașinii, apoi încă o barieră de confirmare că totul este ok și că putem trece. M-a cam speriat de ce se întâmplă pe sensul opus, era aglomerat rău la trecerea din Turcia spre Bulgaria, m-am gândit că va trebui să am multă răbdare la întoarcere. Nu a fost cazul.
După cum am spus, prima oprire a fost la Edirne, pentru ca a doua ziua să urcăm pe autostradă și în aproape două ore să fim la hotel. Nu ne-a ieșit niciun punct PTT (poșta) și nici la Shell-ul de pe autostradă nu aveau viniete HGS pentru plată, iar în Istanbul am găsit PTT-ul închis din cauză de Bairam, așa că ne-am consolat că vom plăti taxele de drum în vamă, la întoarcere.
Vignete de Bulgaria cumpărasem anterior online de acasă, două pentru weekend, dus-întors. Alimentare am făcut prima dată în Bulgaria, 1.57Euro pe litru (cu 1leu mai ieftin decât la noi) iar la întoarcere încă un plin pe autostradă în Turcia la Shell cu 64.99 Lire Turcești (cu aproape 3 lei mai ieftin decât la noi, normal, pe litru). Cu două plinuri dus-întors am rezolvat aceste drum. Cert este că am condus extrem de economic și în limitele legale, pentru a evita anumite amenzi de trafic prin Bulgaria dar și prin Turcia. Chiar și așa, din Istanbul și până acasă am făcut 8 ore și 30 de minute, ceea ce este chiar ok.
La întoarcere, plecați pe la 7.30 dimineața de la hotel, cu tot cu oprit pentru alimentare și pentru cumpărat o cafeluță anti-oboseală, vămi și podul peste Dunăre, am ajuns la 16.00 aproape de București la părinți. Vama dintre Turcia și Bulgaria am trecut-o în doar 15 minute, nu era deloc aglomerat, m-au oprit de două ori să controleze bagajele la Bulgari, nimic agresiv, totul a fost chiar decent.
Mai mult, la vamă în Turcia mi s-a comunicat că n-am nimic de plată pentru autostradă, ceea ce m-a mirat. Poate din cauză că au fost libere de Bairam, poate că nu se taxează până în Istanbul, habar nu am. Sper să nu mă trezesc ulterior cu vreo amendă acasă.
Cum ne-am deplasat în Istanbul
Gata cazați și neavând de gând să mă deplasez cu mașina pe acolo, din cauză de trafic și de locuri de parcare, am decis să cumpărăm un card de transport pentru Istanbul, care oferă acces la deplasarea cu tramvaiul, autobuzul, metroul dar și vapoarele care traversează Bosforul, cel puțin cele din stațiile oficiale ale liniilor orășenești.
A fost puțin frustrant la început, pentru că nu știam de unde să-l cumpărăm. Dar am găsit automatele albastru-galben care sunt prezente în toate stațiile de tramvai, metrou și de vapor (la autobuz nu am văzut). Apoi ne-am căznit un pic să cumpărăm acest card de la unul dintre aceste automate. Meniul este în turcă… Un libanez și doi turci au încercat să ne ajute timp de vreo 15 minute, greșeala a fost că am încercat să plătim cu cardul eliberarea acestuia. La sugestia lor.
M-am calmat un pic, am mai observat ce făcea lumea pe acolo pe la automatele cu pricina, apoi am introdus cash în automat și, minune, am primit cardul de transport. Doar acesta costă 165 de Lire turcești, cam 16.5 lei. Pe care l-am alimentat de fiecare dată când am avut nevoie. Se pune cardul pe cititor și ți se comunică ce sumă disponibilă mai ai pe el.
Călătoria cu orice mijloc de transport costă cam 42 de lire (4.2lei), fie că vorbim de tramvai, autobuz sau metrou, cu vaporul dintr-o parte în alta a fost 59 de lire (5.9 lei), sper să-mi aduc bine aminte, în orice caz nu a fost cu mult mai scump. Liniile de autobuz mai lungi pot fi mai scumpe, de asemenea metroul Marmaray, pe sub Bosfor. De asemenea, cardul nu a funcționat pe partea asiatică când am dorit să luăm un autobuz, oricum îl luasem prost.
La rândul meu, deja cunoscător ale tainelor achiziției cardului roșu și minunat, am ajutat-o pe o rusoaică să își procure unul. Nu știa cum să facă, ba chiar ne-a spus că taximetristul care o adusese la Ortakoy i-a luat 1000 de lire (100 de lei). Am ajutat-o, era tare încântată.
Așa că, ne-am deplasat destul de repede între obiectivele turistice și zonele pe care doream să le vizităm. Atenție, fiind un oraș extrem de populat, cu peste 18 milioane de locuitori, sunt perioade de timp în care mijloacele de transport în comun sunt extrem de aglomerate, practic luate cu asalt.
Am observat că între orele 16.00 și 19.00 sunt super-aglomerate, cel puțin cele din zona istorică Sultanahmet și nu doar aici, în apropierea oricărei atracții turistice se întâmplă la fel. Iar în perioada Bairamului, la care se adaugă și sărbătoarea de 29 Mai, ziua cuceririi Istanbulului, lucrurile o pot lua razna. De exemplu am preferat să mergem pe jos în loc să ne urcăm în autobuz, între cetatea Rumeli și Kabataș, traficul era infernat, autobuzele dădeau pe afară de oameni. Ne-am plimbat pe malul Bosforului și ce frumos a fost.
Acces mobil la internet, cum l-am rezolvat
Chiar și așa, cu cardul de transport la purtător, nu te poți deplasa după pofta inimii în Istanbul. Pentru că trebuie să știi ce mijloc de transport să iei, de unde să-l iei și până unde. Iar pentru acest lucru ne-am folosit de Google Maps și de opținile sale de navigare. Foarte tare că orarul mijloacelor de transport era sincronizat cu harta Google, nu chiar la secundă dar a fost o binecuvântare. De asemenea, deplasarea la picior către anumite obiective și atracții turistice am făcut-o tot cu ajutorul GPS-ului și al Google Maps.
Iar pentru acest lucru, pentru orientare în teren, pentru informațiile necesare, pentru comunicare, trebuie să ai date mobile. Iar noi am rezolvat din țară prin activarea unei extra-opțiuni de date mobile la operatorul la care suntem abonați, Orange, care ne-a oferit 20GB de date mobile și vreo 30 de minute de convorbiri, pentru 20 de Euro, timp de 15 zile. Am verificat și oferte de e-sim de la diverși vânzători pe internet, ofertele acestora nefiind cu mult mai optime.
Nu puteam funcționa în oraș bazându-ne doar pe internetul de la hotel care, apropo, a mers excelent pe telefoane, aveam nevoie de internet mobil pentru deplasarea prin oraș. Culmea, din cei 20GB disponibili am consumat maxim 2GB de persoană.
Costuri în Istanbul
Pe deplasările cu liniile de transport în comun am plătit până în 200 de lei în cele 6 zile pline de Istanbul. Și am mers cu tramvaiul, cu metroul, cu vaporul și cu autobuzul, unde am avut nevoie.
Hotelul ne-a costat aproximativ 3100 de lei, 5 stele, cu mic-dejun inclus, parcare subterană, acces la piscină dacă am fi dorit, nu a fost cazul, n-am avut timp de huzur, noi am fost acolo să vedem Istanbulul istoric. Plătit cu cardul direct din București, pentru a prinde reducerea, una destul de consistentă.
După cum am spus, două plinuri de mașină, așa că transportul dus-întors a fost groso-modo 500 de lei (245 lei în Turcia la întoarcere, 250 lei în Bulgaria la dus).
Am cumpărat 20.000 de lire turcești din București, pe care am plătit 2200 de lei la o casă de schimb, ca să avem de buzunar. Mi-am asumat pierderea de schimb valutar. Și ne-au fost de ajuns, ba chiar ne-am întors acasă cu vreo 600 de lire. Lirele pot fi obținute și de la bancomat dar și la casele de schimb valutar, în Istanbul rata de conversie la cumpărare de lire fiind cam de 52.90 lire sau de 53.40 lire pentru 1 Euro.
Restul plăților, la magazinele supermarket în general, le-am făcut cu cardul ING care a funcționat fără probleme, chiar și fără contact.
Pe lângă fabulosul mic-dejun de la hotel, care ne-a oferit destulă energie în fiecare zi cam până la orele 16.00 când ne opream unde ne făcea cu ochiul ca să mâncăm, costurile cu dejunul pot fi diferite ca de la cer la pământ, în funcție de zonă, de tipul restaurantului, de ce am mâncat.
Prețurile au variat între 70 de lei, când am mâncat la o locantă cu mâncare tradițională în cartierul de lângă hotel (musaca de vinete, chifteluțe marinate într-un fel de tocăniță), la 120 de lei lângă moscheea din Ortakoy (kokoreci ca la Izmir și frigărui de pui) și până la 240 de lei, la o terasă undeva lângă apeductul roman (cotlete de berbecuț, pirzoli, kebab cu vinete, plus kunefe și tot felul de salate din partea casei).
Cafeaua turcească pe la diverse terase costă cam 15-17 lire, 30 dacă este dublă, costul unei degustări de baclavale cu două cafele turcești, fiind în jurul a 70-80-100 de lei, poate chiar mai mult, în funcție de locație și de faima acesteia.
Simit-ul care în octombrie era 20 de lire, acum este 25 de lire, porumbul copt 70 de lire, vorbesc de gheretele de pe stradă, o cupă de înghețată la cornet între 5 și 10 lei.
Berea la supermarket, Efes, Tuborg, costă cam 111 Lire (11 lei) sau chiar 144 de lire (14.4 lei), deci e destul de scumpă. Am aruncat un ochi și către rachiul cu anason, la fel, mi s-a părut mai scump decât la noi, pesemne că au taxe mari la alcool. În rest, băuturile răcoritoare sunt mai ieftine, așa mi s-au părut. Berea la restaurant costă 30/40/50 lei, în funcție de locație. De exemplu, am băut două irlandeze roșii în Moda și ne-a costat 60 de lei.
Atenție, la tavernele tradiționale s-ar putea să nu găsiți alcool, nici măcar bere, ci doar sucuri carbogazoase, limonadă și apă, precum și ayran. Aș fi băut o bere la un kebab, nu am avut cum. Așa că, m-am limitat să cumpăr seara din supermarket și să mă răcoresc la hotel.
Baclavalele au prețuri total diferite, în funcție de zonă, de calitate, dar și de cât de faimos este producătorul, acestea fiind între 54 de lei pe kilogram și până la peste 260 de lei. După cum am spus, cât mai departe de zona istorică și centrală, cu atât veți găsi prețuri mai bune. La fel stă situația și cu deliciosul rahat turcesc.
Cât despre celelalte produse alimentare, legume și fructe, prețurile la supermarket sau pe la diverse băcănii și aprozare mi s-au părut în general mai mici decât la noi. Cafeaua turcească am găsit-o la prețuri foarte bune, în unele cazuri chiar la reducere, 14lei sau 28 de lei la cutie de 250 de grame, ba chiar și la 48 de lei pentru 500 de grame. La noi o cumpărăm cu prețuri mai mari.
Cert este că o vacanță de 7 zile în Istanbul nu este deloc ieftină, cel puțin din perspectiva noastră. Vorbind de bugetul total, cu tot cu costurile carburantului, taxe de drum și asigurări de sănătate, cazări, mâncat la restaurante, berica de la supermarket, cumpărăturile diverse și atențiile pentru familie (cafea, rahat, magneți, câteva borcane de dulceață de trandafiri, două cutii de rahat turcesc, una de baclavale în cutie metalică la alegere, alte nimicuri în general, plus transport local și muzee (care sunt cele mai scumpe).
Costurile pot scădea dacă nu vizitați atâtea muzee, cu vreo 200 Euro dacă le vizitați doar pe cele importante, ba chiar cu 400 Euro dacă nu vizitați deloc. Normal, pot crește dacă țineți să vedeți chiar toate muzeele, să faceți croaziere cu cină pe Bosfor etc. Dacă se alege un hotel mai ieftin, prețurile pot scade cu vreo 200 de Euro. Normal, pot crește până la infinit, în funcție de pretențiile fiecăruia. Plus dacă mâncați doar kebap sau mai frugal în zone depărtate de cele populare sau chiar în apartamentul închiriat, poate scădea costul totul.
Fiecare își știe bugetul alocat, posibilitățile financiare, există tot felul de unități de cazare, pentru orice buzunar.
Costul muzeelor din Istanbul
Ăsta este un punct sensibil pentru orice călător pasionat de istorie, pentru că prețurile muzeelor din Istanbul nu sunt deloc de neglijat. Prețurile sunt diferențiate – cetățenii turci plătind și de 8-10 ori mai puțin decât un turist străin. Practic, turiștii străini susțin și vizitele cetățenilor turci. De exemplu, la Turnul Galata, un cetățean turc plătește 20 de Lei, pe când un turist străin dă din buzunare nu mai puțin de 30 de Euro (155 de lei), faceți voi calculele. Și la fel este cam peste tot.
Noi am achiziționat un card Istanbul Museums Pass, 105 Euro de persoană, care oferă acces la nu mai puțin de 10 muzee timp de maxim 5 zile de la activarea acestuia – Topkapi (cu Hagia Irene și Haremul care sunt la interiorul său), Muzeul de Arheologie, Muzeul de Artă Islamică, Cetatea Rumeli, Muzeul Mozaicurilor, Insula Fecioarei, Turnul Galata și casa dervișilor Galata Mevlevi, Muzeul de Știință și Tehnologie, plus casa în care a stat poetul polonez Adam Mickiewicz.
Muzeul Mozaicurilor, amenajat în singura clădire ce a mai rămas din palatul bizantin, este acum în restaurare, deci închis publicului. Muzeul de Știință l-am pasat, cât și Insula Fecioarei, pentru care trebuie plătit transportul cu vaporul. Nu din această cauză nu am mers, ci pentru că nu ni s-a părut interesantă, ne-am mulțumit să o privim de pe malul asiatic, pentru că este foarte aproape de portul din Uskudar.
De asemenea, acest card oferă acces rapid Skip-The-Line, care te ajută teoretic să eviți cozile la muzee și unul dintre motivele principale pentru care l-am cumpărat. Am fost asigurați că doar Turnul Galata nu are această facilitate. Că, de fapt, nici la Topkapi nu a funcționat este o altă poveste pe care o voi aprofunda cu o altă ocazie.
Hagia Sophia și muzeul adiacent interactiv, full experience la care am zis că nu vreau, dar tot am plătit-o pentru că ne-am înțeles ca turcii, a costat 55 de Euro de persoană, cisternele încă vreo 60 de Euro în doi, nu și cisterna Basilica, Palatul lui Porphyrogenitus 110 lei.
Voiam să vedem și Moscheea Kariye precum și Cetatea celor Șapte Turnuri, 400 lire de persoană, pe care le-am găsit închise, una pe motiv de zi de rugăciune (vinerea), a doua pe motiv de Bairam, deși în Google Maps arată că este deschisă publicului.
În total, pe muzee în Istanbul am cheltuit cam 400 de Euro. Nu știu care mai sunt prețurile în alte capitale europene sau non-europene, în Istanbul dacă dorești să experimentezi istoria mai în amănunt este un lux, din punctul meu de vedere. Există destule monumente istorice și la liber, le vezi la tot pasul prin Istanbul, te poți bucura foarte bine și de acestea.
Ce am făcut în Istanbul timp de 6 zile pline, pe timp de Bairam
Pe scurt, pentru că voi reveni cu articole separate despre fiecare experiență în parte.
În primul rând că, să vizitezi cât mai multe obiective și atracții turistice în Istanbul poate fi o experiență obositoare, la nivel fizic. Am făcut minim 30.000 de pași zilnic, chiar dacă am mers și cu mijloacele de transport în comun. Iar serile n-am mai avut energie să ieșim să ne bucurăm și de luminile feerice ale Istanbulului, eram prea obosiți după 12 ore de hălăduială.
La pas am luat cartierele Fener și Balet, precum și Moda din Kadikoy pe partea asiatică, care personal mi s-au părut încântătoare, ne-am plimbat pe frumoasele falezele ale Istanbulului pe Bosfor, atât pe partea asiatică între Uskudar și Kadikoy, precum și pe cea europeană între Cetatea Rumeli și Kabataș, am urcat pe jos prin cimitirul otoman până la punctul de belvedere de pe dealul Pierre Loti, am intrat fugitiv prin Marele Bazar dar și prin cel egiptean, de mirodenii, am intrat în zeci de moschei care ne-au ieșit în cale, cele mai frumoase, din punctul nostru de vedere, fiind cea din Ortakoy și Moscheea Albastră.
Normal, am vizitat și destule muzee, Topkapi, Muzeul de Arheologie, Muzeul de Artă Turcească și Islamică, Turnul Galata, casa dervișilor din Galata (nu neapărat un musai dar ne-a ieșit în cale și am zis că de ce nu, mai ales că era plătită vizita), cetatea Rumeli (care este în renovare și oferă acces doar la interior, fără posibilitatea de a urca pe vreunul dintre turnuri), dintre cele incluse în cardul Istanbul Museums Pass. Precum și cisternele lui Philoxenos (Binbirdirek Sarnici) și a lui Theodosius (Şerefiye Sarnıcı), Palatul lui Porphyrogenitus (Tekfur Sarayı), Hagia Sophia și Muzeul Experienței Hagia Sophia.
Am găsit închise Moscheea Kariye, care păstrează uimitoare fresce bizantine și Cetatea celor Șapte Turnuri (Fatih Belediyesi Yedikule Hisarı), așa că atenție mare la programul acestora.
Am luat la pas piața Sultanahmet, cu toate coloanele și cotloanele sale, zidul de ranforsare Sphendone din partea vestică pe care se află acum clădirea unei universități, coloana lui Constantin, coloana lui Marcian și multe altele, despre care voi reveni cu articole viitoare. Plus vechile ziduri Theodosiene pe lângă care am trecut, apeductul roman, câte și mai câte.
Ne-am bucurat de puncte de belvedere superbe asupra Istanbulului, din Turnul Galata, din balcoanele palatului Topkapi, de pe dealul Pierre Loti, de pe malurile Bosforului dar și de pe cel al Mării Marmara. Nu am ajuns în noul turn de televiziune, ce străzuiește orizontul asiatic, dar cu siguranță vom merge cândva.
De luat în seamă că pe timp de Bairam, una dintre cele mai importante sărbători turcești, orarul muzeelor poate diferi de cel obișnuit, ba chiar pot fi închise pe tot parcursul celor patru zile. Am aflat din timp că Marele Bazar și Bazarul de Mirodenii vor fi închise timp de patru zile, așa că am mers înainte la acestea. Alte muzee pe care doream a le vizita le-am găsit închise, deși apăreau că își așteaptă vizitatorii.
Cum este Istanbulul pe timp de Bairam
Știam că va fi Bairam? Nu… Plecam chiar dacă știam? Cu siguranță că da, pentru că habar nu aveam ce înseamnă această sărbătoare și care sunt consecințele sale asupra experienței turistice. Dar acum știm și vă avertizăm și pe voi…
Istanbulul este un oraș aglomerat, 18 milioane doar populația sa, plus zecile de mii de turiști, plus cei care nu sunt luați în evidența populației cum s-ar zice. Așa că, aproape la orice oră din zi, în zonele turistice și mai ales la muzeele populare trebuie să te aștepți la aglomerație și la balamuc, fapt care nu este pe placul oricui, nu este confortabil, te poate tracasa.
De exemplu, vizita la Topkapi nu a fost deloc o experiență plăcută, deși chiar ne doream să vizităm și să admirăm pe îndelete vestitul palat al sultanilor. Pe lângă faptul că facilitatea skip-the-line nu a funcționat, la interior nu era loc să arunci un ac iar în fiecare corp de clădire al muzeului trebuia să stai la cozi și timp de 30 de minute, pentru ca la interior să nu apuci să te bucuri de exponate pentru că erai practic împins de la spate de cârdul ce venea din urmă.
Dar pe timp de Bairam, mai ales pe 29 mai (v-am amintit anterior ce s-a întâmplat pe 29 mai 1453 în istoria Istanbulului), lucrurile o pot lua cu adevărat razna. Pentru că mulți turci au liber de la guvern, locurile populare, atracțiile turistice, zonele istorice și cea centrală, zonele de promenadă de pe malurile Bosforului sunt într-un așa hal de aglomerate cum n-am mai văzut în viața mea. La fel traficul, tramvaiele, autobuzele, plus vapoarele care traversează Bosforul.
Dacă privești de la distanță, poate fi o adevărată reprezentație fantastică. Stai frumos la un balcon, cu o cafeluță turcească alături, pipezi dintr-o țigaretă de trei ori mai ieftină ca-n România și privești la forfota incredibilă ce se petrece sub privirile tale. În astfel de momente, într-o așa ideală ipostază, o poți privi admirativ, contemplativ, ba chiar poetic.
Dar dacă ești în mijlocul ei, dacă nu mai știi pe unde să te strecori ca să scapi, atunci ai cam dat de naiba. Nicio bancă liberă de stat, niciun locșor gol pe malul Bosforului, niciun loc pe peronul tramvaiului sau pe puntea vaporului, totul este ocupat, totul pare asediat de o armată devoratoare de termite.
Pentru unii poate că o fi plăcut haosul de genul ăsta, pentru noi a fost stresant și obositor. Noroc cu cartierele mai îndepărtate, pe care le poți străbate în tihnă, unde mai găsești o cafenea dosită, o băncuță liberă pe care să-ți tragi sufletul departe de lumea dezlănțuită, cum este titlul unui film celebru, după cartea cu același nume.
Cât de siguri ne-am simțit în Istanbul
Sincer, cu o singură excepție, nu ne-am simțit în pericol în Istanbul, nici chiar în cartierele sale sărace, pe care le-am luat la pas. Deși, la fel de sincer, nu m-aș aventura noaptea pe acolo.
Oameni ca peste tot în lumea asta mare. Unii amabili, gata să-ți sară în ajutor la cumpărarea unui card de transport, când ne-au ajutat doi tineri turci și un libanez, tot tânăr și acesta, când ești nedumerit de ce nu vine autobuzul 50Y și o domnișoară amabilă care nu știa deloc engleză ne-a asigurat că întârzie puțin dar că o să ajungă, conversația realizându-se prin Google Translate.
Unii suspicioși de amabili, chelnerii și vânzătorii care trag literalmente de tine, dar pe care dacă nu îi bagi în seamă te lasă în pace, dar și nesimțiții și nesimțitele cu care suntem obișnuiți și în mijloacele de transport autohtone. Dar și domni care dau locul la doamne, ceea ce prin București n-am prea mai văzut de ceva timp.
Pașapoartele le-am lăsat la hotel, oricum aveam buletinele cu noi, le-am și făcut o poză cu telefonul, asta în caz că ne-am fi trezit cu rucsacii smulși și deplasându-se rapid într-o altă direcție decât a noastră.
Cât despre excepție, când ieșeam de la metrou, am trecut pe lângă un cetățean mai de-al străzii care s-a ridicat brusc după noi de pe treptele pe care zăcea. A intuit direcția în care vom ocoli stația și a luat-o înaintea noastră. Noi am intuit ce vrea el și am rămas pe loc.
Pentru că nu ne-am deplasat în aceea direcție, l-am văzut cum s-a întors și s-a așezat cu ochii pe noi la câțiva metri. Noi observând acest lucru, ne-am dus către stația de autobuz din apropiere, unde era lume mai multă. A renunțat, pentru că și-a dat seama că suntem conștienți că ne urmărește. Am stat două minute în stația de autobuz, am văzut că dispăruse de acolo și am plecat pe drumul pe care-l aveam de mers. Poate doar ni s-a părut…
În rest, da, sunt cerșetori, care te vor ruga să le cumperi un pachet de șervețele, vezi oameni căutând prin gunoaie mâncare și dându-le direct de acolo copiilor să mănânce, imagini care te sfâșie pe suflet, nu este ușor să privești astfel de scene. Istanbulul are cu siguranță și o parte greu de privit și de îndurat, omenește vorbind.
Concluzia, merită o săptămână de vacanță în Istanbul?
Dacă ești mai genul nostru, avid să vezi și experimentezi Istanbulul istoric și nu doar, să te bucuri de cât mai multe dintre atracțiile sale turistice sau tradiționale, trebuie să ai în vedere că o săptămână petrecută aici poate fi obositoare.
Atât de istovitoare încât să nu mai ai energie în picioare când ajungi seara la hotel și să adormi imediat după duș, instant. Să te mai trezească doar muezinul la 5 dimineața, când te vei întoarce pe partea cealaltă și îți vei astupa nervos urechile cât vei putea de bine. Pentru ca la 7 dimineața să fii din nou în picioare, să dai fuguța la micul dejun, pentru ca de la orele 8 să o iei de la capăt, alt muzeu, altă stradă, alt port, alt continent.
Este prea mult? Prea puțin? Prea mult cu siguranță că nu, pentru că Istanbulul are multe de oferit. Nu le vei putea acoperi și descoperi nici în dublul acestei perioade. Însă poate fi prea mult din punct de vedere fizic, pentru că vei dori să vezi cât mai multe și, inerent, corpul va ceda fizic după atâtea zile de plimbat pe străzi și pe la muzee. Cel puțin din perspectiva noastră, a două persoane trecute de o anumită vârstă.
Da, o săptămână plină și activă în Istanbul poate cere încă una suplimentară de relaxare și de hodină, undeva pe malul mării Egee. Așa că data viitoare, vom combina o vizită în acest superb oraș, cu bunele dar și mai puțin plăcutele sale, dar care în continuare ne place atât de tare, cu alte câteva zile undeva pe malul mării. Dacă vom mai veni pe căldură, pentru că următoarea vizită am dori să o facem cât mai în afara sezonului turistic, primăvara devreme sau toamna târziu.
Nouă ne-a plăcut, deși acum ne cam lingem rănile și nici nu avem răgaz de o săptămână, trebuie să mergem la muncă. Dar cu siguranță că aș mai face-o din nou, când se va ivi ocazia.
hailaplimbare.ro 