Sunt unul dintre cei care prefera vacantele active, nu-mi place sa stau intins la soare, sa lenevesc, m-as plictisi imediat, am timp destul pentru odihna dupa ce voi iesi la pensie. Asa ca, in fiecare vara (cateodata si iarna) plecam la drum cu masina pentru a descoperi locuri frumoase si interesante de prin batrana noastra Europa. Chiar v-am facut un scurt rezumat al scurtei plimbari de 4700 de Km dintr-o vara frumoasa.

Acum o sa va povestesc cateva impresii despre una dintre cele mai frumoase cetati medievale ale Europei, Hochosterwitz, pe care am zarit-o intamplator cocotata pe o stanca in timp ce ne plimbam prin Carinthia (Austria). Mi-a atras atentia imediat si la prima intersectie am cotit imediat catre ea. Nu mi-a parut rau deloc…

Cetatea Hochosterwitz este situata langa satul Launsdorf din Carinthia, aproape de Klagenfurt, si apartine aceleiasi familii de peste 470 de ani. Primele atestari documentare ale locului duc undeva in negura evului mediu, in anii 860. Cetatea, in mare parte asa cum o vedem astazi, a fost terminata in 1586, dupa 16 ani de reconstructie. In acest timp fortificatiile i-au fost intarite cu nu mai putin de 14 porti, plus o armurerie. Pozitia si fortificatiile au facut-o invincibila, Hochosterwitz nefiind niciodata cucerita, desi a fost asediata de mai multe ori. Practic, niciun atac nu a trecut de cea de-a patra poarta. O scurta istorie a locului poate fi gasita aici.

Personal, am avut parte de o experienta extraordinara acolo, pe care v-o recomand cu mare drag.  Puteti ajunge cu masina pana la jumatatea stancii, unde veti gasi o parcare generoasa. In cetate puteti urca ori cu un lift (mai degraba funicular) ori pe jos, trecand pe sub toate portile, varianta pe care noi am ales-o. Intrarea pentru o familie cu 2 copii costa 21.5 Euro.  Mentionez ca cetatea este deschisa publicului din aprilie si pana la sfarsitul lui octombrie.

Noi am ajuns acolo intr-o zi foarte calduroasa, erau 36 de grade Celsius, o arsita ca in campiile Baraganului.  Dupa cei 620 de metri parcursi pana in Cetate, pe sub toate cele 14 porti, am ajuns leoarca sus, desi nu este cine stie ce panta sau teren dificil. Caldura, soarele arzator, ditamai “ghiozdanul” pe care il port permanent in partea frontala :D, m-au nadusit mai tare ca niciodata. Este unul dintre momentele alea in care mi-am zis si propus sa dau jos kilogramele suplimentare, recunosc ca intre timp am cam uitat.

Dupa ce am ajuns in Cetate am descoperit cu mare placere in curtea interioara o ditamai terasa la care am facut imediat un scurt popas pentru a-mi trage sufletul si pentru a ma racori cu un weissbier. Intre timp, al meu pustiulica a disparut impreuna cu maica-sa in primul magazin de suveniruri, de unde s-a intors cu o mica sabie din lemn pe care a cheltuit nu mai putin de 14 Euroi. Este un fel de mita pana la urma, pentru a ne lasa in pace sa vizitam in tihna muzee sau locuri care pe el inca nu-l prea intereseaza.

Dupa ce ne-am racorit am vizitat muzeul Cetatii, unde am remarcat impresionanta colectie de  armuri si arme medievale (flinte, tunuri, arbalete, lancii, sabii, sulite din diferite perioade); nu cred sa mai fi vazut atat de multe arme vechi adunate la un loc in niciun castel vizitat, poate doar Pelesul nostru sa rivalizeze la acest capitol. Ne-a impresionat si imensa armura a unuia dintre comandatii garzii, o matahala de om cu o inaltime de peste 2 metri.

La loc de cinste se afla si colectia de tablouri istorice ale familiei sau cea de documente, unele dintre ele atestand stransele relatii cu familia imperiala. Singurul lucru care m-a deranjat a fost lipsa unor indicatii si explicatii in limba engleza sau macar in alta limba pe care sa o inteleg, totul era prezentat numai in germana. Poate as fi plecat de acolo si cu alte informatii in afara celor vizuale.

Apoi  am coborat in pivnita, pesemne loc de detentie pe vremuri, unde erau expuse operele artistului Rafael Ramirez Maro. Tema expozitiei de atunci era Don Quijote.

Dupa atata cultura si istorie, ne-am retras din nou la terasa pentru un frugal pranz :D ; am degustat niste deliciosi wursti urmati de apfelstrudel cu sos de vanilie. Fiind sofer, nu am mai atentat la inca un weiss… M-am multumit cu o Cola.

Am mai zabovit vreme de cateva zeci de minute prin curtea Cetatii, ne-am plimbat prin toate cotloanele pentru a nu scapa nimic interesant. Nu am remarcat vreun element modern in constructia acesteia, totul era lasat asa cum era pe vremuri. Daca imi aduc bine aminte, am citit acolo ca toti banii incasati de la vizitatori sunt folositi numai pentru conservarea Cetatii.

La coborare, inapoi tot pe sub cele 14 porti, am trecut si pe la biserica Cetatii, un loc cam sumbru pentru gusturile mele… M-au cam trecut fiorii acolo…

Multe imagini cu cetatea, pozata de aproape dar si de departe, gasiti aici.