A treia zi cu soare, la rând, în Dolomiți. Așa că ne-am decis să mergem din nou într-un scurt traseu pe munte, deși eram destul de obosiți după primele două zile, arși de soare și cu febră musculară. Dar nu puteam pierde vremea frumoasă de afară iar în următoarea zi se anunța ploaie. Ceea ce s-a și întâmplat.
Deci, luat micul dejun, urcat în mașină și mers până la Cortina D’Ampezzo, de unde am urmat drumul către Refugiul 5 Torri (cu Google Maps am dat de el).
Urcarea efectivă cu mașina către refugiu, ultimii 7-8km, au fost o adevărată peripeție, pe o șosea lată cât mașina noastră, cu multe serpentine și pante de 14-16%. Am avut noroc și nu ne-am întâlnit cu nicio altă mașină sau utilaj din sens opus. Doamna mea a stat cu inima cât un purice tot acest drum, nu de puține ori îndemnându-mă să mă întorc. De parcă aș fi avut cum…
Am ajuns teferi și nevătămați sus, la refugiu. Am parcat mașina pe marginea drumului (locurile de parcare din curtea refugiului erau rezervate pentru clienți).
Am consultat harta cu traseele disponibile și am luat-o ușor în sus în direcția indicatorului care arăta spre circuitul stâncilor Cinque Torri.
La început, în primele 30 de minute am avut parte de un traseu spectaculos, printre bolovani, printre stânci, pe sub stânci, timp în care am mers atenți la potecă și la obstacolele de pe ea…
… dar am luat și pauze de privit la peisajele din jur sau la alpiniștii care se cățărau pe stâncile înalte. Chiar am observat și câțiva copii care făceau alpinism, împreună cu un instructor.
Apoi, am trecut printre cazametele și tranșeele armatei italiene din timpul Marelui Război. Dar despre ele cu o altă ocazie.
După ce ne-am îndepărtat de ajuns de stâncile Cinque Torri, acestea ni s-au înfățișat în toată splendoarea lor, într-un peisaj parcă din filmele SF.
Apoi am urcat ușor către cabana Scoiatolli (2255m). Agale chiar, pentru că ne uitam tot timpul la peisajul frumos din spatele nostru.
Să zic că am făcut cam 90 de minute de la refugiul 5 Torri și până la Cabana Scoiatolli, cu tot cu vizitarea cazematelor din timpul războiului.
Acolo ne-am așezat la masă, unde am măncat ceva cârnat în formă de hamburger și am băut una birra (la 1 litru).
Apoi am urcat alte câteva sute de metri mai sus, dar după aproape alte 45 de minute de urcat ai mei au cedat. Erau deja prea obosiți. Oricum apăruse un nor destul de amenințător, așa că am luat-o ușor înapoi către refugiul 5 Torri, la care am ajuns după aproape 1 oră.
Dar peisajele, peisajele care ne-au însoțit toată ziua au fost de vis…
Ce să mai, a fost o altă zi frumoasă petrecută în Dolomiți. Următoarea avea să plouă…
Hai la Plimbare :O) 