Cum ne apropiem tot mai mult de vară, pentru mine începe sezonul scurtelor plimbări pe munte.  Așa că, împreună cu prietenii mei, am hotărât să facem o primă tură de o zi pe munte.

Era prima pentru mine pe anul acesta, ei mai fuseseră în urmă cu o săptămână.  Mi-au propus să mă plimbe puțin prin Piatra Craiului, chiar să începem cu o tură “mai ușoară”, spre Vârful Piatra Mică. Am consultat site-ul meteoblue.com și am stabilit că sâmbătă vom avea zi frumoasă, așa că la 6 dimineața plecam din București iar la orele 9.00am parcam mașina și plecam deja pe traseu de la Fântâna lui Botorog, de lângă Zărnești.

  • Traseu – Fântâna lui Botorog, dungă albastră până la Cabana Curmătura (2 ore și 30 de minute, )
  • Traseu – Cabana Curmătura – Vârful Piatra Mică (1816m), prin punctul de belvedere Șaua Crăpăturii (1660m), bulina albastră (2 ore)
  • Traseu – Vârful Piatra Mică – coborâre spre parcarea de la Fântâna lui Botorog, dungă galbenă, (3 ore, cu pauză în Poiana Zănoagei)
  • Practic, am plecat la 9 dimineața și am ajuns la parcare la orele 17.00. Opt ore în total, dintre care cam 1 oră și 30 de minute au fost de pauză.
  • Necesare – bocanci, un hanorac necesar dacă se face frig, geacă/pelerină de ploaie (poate ploua oricând la munte), bețe pentru sprijin la urcare și coborâre, cremă pentru protecție solară, ceva de mâncare, eventual și ciocolată pentru energie, cel puțin doi litri de apă, pentru hidratare pe traseu

După cum am spus, am parcat printre primii la Fântâna lui Botorog, ne-am echipat și am intrat prin Prăpăstiile Zărneștilor, prin care am mers vreme cam de 45 de minute până am intrat în pădure și am început urcușul către Cabana Curmătura.

Apoi a început urcușul prin pădure, unul destul de intens în prima lui parte, cel puțin în primele 30 de minute. Prilej de pozat ciupercuțe…

După care am ajuns într-o poiană mare, în care aveam la vedere creasta nordică a munților Piatra Craiului. Frumos, tare frumos acolo. L-am pozat și pe cățelușul care ne-a însoțit din prăpăstii și până sus la Cabana Curmătura. Era mai în formă decât noi, asta e clar.

Înainte de cabană, prima oprire la izvor, pentru realimentare cu apă.

Apoi am ajuns la cabană, unde am zăbovit pentru aproximativ jumătate de oră. Am mâncat ce aveam prin rucsaci, eu am băut și o bere pentru hidratare, în ciuda dezaprobării generale.

Apoi am început urcușul prin pădure către Șaua Crăpăturii, în aproximativ 30 de minute ajungând către zona de belvedere.

Acolo la punctul de belvedere am văzut vârful Piatra Mică, spre care ne îndreptam. Începea urcușul pe stânci, printre firide, prin zonele cu lanțuri, vreo trei la număr… frumoasă urcare. Iar vremea ținea cu noi, cel puțin pentru încă vreo oră, pentru că norii începeau deja să se adune…

Normal, m-am oprit de câte ori am putut pentru a mă odihni și pentru a face poze. Cu peisaje, cu creasta nordică a Pietrei Craiului, cu floricele… cu tot ceea ce mi s-a părut mie frumos.

Nici nu credeam că eu, ditamai huiduma și fără pic de antrenament, voi ajunge până acolo. Dar a fost tare frumos, mi-a plăcut. Într-un final am ajuns pe creastă, apoi prin jnepeniș până la Crucile Eroilor…

 

Aveam în plan să facem o mică pauză acolo dar nu s-a putut. A început să plouă, ușor, dar părea că se întețește. Așa că ne-am echipat cu pelerinele de ploaie și am luat-o din loc, prin pădure.

La întoarcere am preferat să o luăm prin pădure, nu înapoi pe creastă și pe stânci spre Cabana Curmătura. Dacă am urcat destul de bine pe acolo, la coborâre mi se părea mult mai periculos.

Deși trebuia să fie floare la ureche, coborârea prin pădure s-a dovedit destul de abruptă și de grea, momente în care mi-am dat seama că tot efortul depus la urcare își spunea din plin cuvântul. Picioarele erau obosite, în special genunchii care au început să mă supere destul de rău (deh, trebuie să mai slăbesc, mult chiar).

Iar cele trei ore de coborâre până la parcare mi s-au părut practic un chin.

Dar ce frumos a fost când am ajuns în poiana Zănoaga și ne-am oprit la umbra unui brad pentru o binemeritată pauză. Ploaia se oprise, soarele strălucea, în zare se vedeau Bucegii dar și căsuțele satului Măgura… Mioarele pășteau, văcuțele mugeau, câinii de la stână stăteau de pază… Un splendid tablou carpatin.

După jumătate de oră de relaxare, am luat-o din loc către parcare. Genunchii tot nu-mi dădeau pace, deși mă odihnisem, credeam că nu mai ajung dar am răzbit până la urmă… Noroc cu gașca, care m-a așteptat și nu m-a lăsat pe acolo prin pădure :)).

La orele 17.00 ajungeam înapoi la parcare, simțeam că nu se mai termină niciodată acea coborâre. Cred că i-am exasperat pe prietenii mei, mai iuți de picior, pentru că am făcut cam multe pauze…

Dar am concluzionat că a fost o tură extrem de frumoasă, mi-a plăcut tare. Din punctul meu de vedere, mi s-a părut o tură destul de grea, cu destule zone dificile, așa că nu o recomand celor neantenți pe unde calcă și care nu fac față unui efort susținut, unor perioade lungi de timp.

Nici copiilor mici nu o recomand, este destul de periculos pentru ei, cel puțin așa cred eu. Mă refer în special la zona dintre Șaua Crăpăturii și până sus pe Vârful Piatra Mică, pe unde se merge printre stânci, deseori aproape de prăpăstii, și unde trebuie să fii întotdeauna atent unde pui picioarele și cum te prinzi de pietre la cățărări.

În rest, din prăpăstiile Zărneștilor și până la Cabana Curmătura, apoi spre Șaua Crăpăturii, este un traseu pe care îl recomand și familiilor cu copii. Mă rog, dacă cei mici vor accepta să urce și nu vor începe să se plângă din cauza efortului.

Iar seara, acasă, mi-am dat seama că soarele m-a prăjit destul de bine pe ceafă și pe mâini, deși dădusem cu o cremă protectoare. Și în ciuda faptului că am mers mai mult prin pădure, drumul în zonă deschisă fiind de maxim 2 ore.

După vreo două beri, de rehidratare, am dormit ca un prunc până a doua zi…