Din nou la muzeul etnografic Etar, 10 noiembrie 2018

Ne-a plăcut atât de tare weekend-ul petrecut în zona Veliko Târnovo încât am revenit acolo după numai două săptămâni. De data asta împreună cu bunicile, pe care le-am luat la o tură de aer proaspăt bulgăresc. Ca și data trecută, prima oprire am făcut-o sâmbătă de dimineața la muzeul etnografic Etar, lângă Gabrovo.

Și am luat din nou la pas micuțul sătuc, am intrat din nou în toate prăvăliile meșteșugarilor și artizanilor, ne-am simțit din nou minunat acolo.

Vremea frumoasă din nou, cu soare. Iar bunicile s-au arătat încântate și ele, Etar fiind un muzeu al satului diferit de ale noastre, atât din punct de vedere arhitectural, cât mai ales datorită prezenței meșteșugarilor și artizanilor, care crează și comercializează acolo ceea ce produc. Poți sta cât vrei să privești la ce fac acolo, când lucrează.

Normal, nu ne-am putut abține și ne-am oprit din nou la plăcintărie și la cofetar, de unde am degustat niște plăcinte cu mere, niște rahat, ba și un pic de nuga.

Ne-am simțit din nou minunat acolo. Soția mea se întreba oare cum o fi iarna, cu căsuțele și aleile înzăpezite pe acolo… Eu de-abia aștept primăvara, când vor înflori pomii…

Cu siguranță vom reveni la Etar.

Update. Alte impresii dintr-o frumoasă zi de primăvară.