Am hotărât de comun acord să petrecem ultimul weekend din octombrie în zona Veliko Târnovo, în Bulgaria. Se anunța vreme frumoasă, nu mai fusesem deloc pe acolo, drumul nu era foarte lung, așa că sâmbătă dis-de-dimineață treceam deja Dunărea pe „Podul Prieteniei”.
Iar la orele 10.00 eram prezenți în parcarea complexului muzeal Etar, din Gabrovo. Doar în patru ore am parcurs cei 230 de kilometri de la București (cu vamă, făcut plinul la mașină, cumpărat vignetă Bulgaria, plus niște leva pentru diverse cheltuieli).
Da, primul nostru obiectiv turistic de acolo a fost un fel de muzeu al satului. De fapt chiar primul muzeu etnografic în aer liber înființat în Bulgaria, în anul 1964. Nu este deloc greu de intuit de ce, muzeele satului fiind printre obiectivele turistice preferate de către noi. Am vizitat câteva în România (mai avem altele în plan) dar și prin Austria și Germania. Oriunde și oricând ne va ieși unul în cale, ne vom opri bucuroși.
Etar promitea din informațiile de pe internet. Și ce mult ne-a plăcut acolo, chiar dacă nu este un sat al muzeului întins pe multe hectare, cum sunt cele de pe la noi. Dar compensează prin alte aspecte, pe care le voi detalia în continuare.
Vremea se anunța frumoasă, încă de la prima oră… Soarele mângâia deja coroanele multicolore ale copacilor. Și ne mai încălzea puțin și pe noi.
Deci, am parcat mașina (2 leva), apoi am plătit biletele de intrare (9 leva de familie).
După cum se observă, sunt vreo 50 de obiective turistice principale, dar pe noi ne-a fermecat nucleul principal, anume sătucul grupat între numerele 22-41. Vreo 20 de căsuțe ale meșteșugarilor așezate de o parte și de alta a unei alei pietruite. Numită, cum altfel, aleea meșteșugarilor.
Încă era dimineață când am ajuns în sătucul Etar, puțini turiști pe alei, chiar foarte puțini, umbra muntelui încă zăbovea printre căsuțe, frigul încă pișca. Chiar mă bucuram că nu voi fi deranjat prea tare la realizarea pozelor, credeam că așa va rămâne multe ore de atunci încolo. Mă amăgeam singur… pentru că după orele 10.30 au început să descarce autocarele, multe cu turiști români… pensionari majoritatea.
Să revenim, la prima oră am luat la pas micuțul sătuc tradițional, învăluit încă în fumul primului foc al zilei din sobele caselor. Final de octombrie, la munte, trebuie încinsă soba în casă…
L-am parcurs dintr-un capăt în celălalt, fără grabă…
… pentru ca la întorcere să dăm nas cu primele valuri de turiști.
Apoi am realizat că putem urca și la etajele căsuțelor, deasupra atelierelor meșteșugărești…
… așa că am urcat și intrat pe unde am avut voie, pentru a admira sătucul de sus. Dar și pădurea îmbrăcată în straie de toamnă sau râul colorat încă în verde.
De-abia acum, după orele 10.30 începeau să se deschidă micuțele ateliere meșteșugărești. Ca din întâmplare, noi am nimerit prima dată la plăcintărie/brutărie…
… unde cuptorul era încins iar primele plăcinte calde și aburindeee așteptau să fie cumpărate de către turiști. Am luat plăcinte cu brânză sărată și cu mere, calde și delicioase. Ba chiar le-am făcut safteaua, pentru că după noi s-a făcu coadă la geamul plăcintăresei. După ce le-am mâncat ne-am mai relaxat un pic și am luat-o înapoi la plimbare prin sat, chiar am intrat în fiecare atelier meșteșugăresc.
Ceea ce dă cu adevărat farmecul acestui complex muzeal Etar, aproape în fiecare căsuță este câte un atelier meșteșugăresc – cel al olarului, cel al tăbăcarului, cel al bijutierului, cel al pictorului de icoane, al fierarului, al țesătorului etc. Iar unele dintre căsuțe pot fi vizitate și sus, la etaj, unde sunt prezentate camerele meșterilor și producătorilor populari de pe vremuri.
Normal, am făcut câteva poze din ateliere, acolo unde s-a putut…
… unii m-au lăsat să fac poze, alții nu, deși i-am rugat. În orice caz, am admirat cu nesaț toate obiectele artizanale produse de către artiștii populari de acolo. Ba chiar am și cumpărat niște ulcele decorative.
După atâtea ateliere meșteșugărești, am nimerit și la cofetărie, magazinul de dulciuri…
… de unde, de ce să nu recunosc, am cumpărat niște acadele. Să ne mai îndulcim. Aș fi cumpărat din toate sortimentele dar…
Apoi, mi-a sărit în ochi o plăcuță pe o casă. Scria în litere chirilice – Cafenea! Mai mult, am văzut că acolo se făcea cafea la ibric pe nisip! Așa că am urcat imediat la etaj în micuța cafenea…
… care ne-a fermecat încă de când am intrat. Ne-am așezat la o măsuță, am comandat cafelele și le-am savurat acolo, cu o plăcere maximă. Era cald, micuța încăpere avea un aer primitor, ne-am simțit extraordinar.
Și iar am luat la pas micuțul complex muzeal…
Apoi am descoperit biserica cu școală. La parter era biserica, închisă spre vizitare atunci, iar sus o micuță sală de clasă.
În care am văzut, pentru prima dată, cutiuțe cu nisip pe care învățau copiii să scrie.
Dacă ajungeți pe acolo, intrați fără nicio îndoială și în casa albastră, la intrarea în sătuc.
Numită și casa Sakov, la interior este o replică după casa din 1858 a negustorului Peter Saka, din Gabrovo. Din păcate nu am avut voie să fac poze la interior. Însă vă garantez că merită!
Trecuseră deja vreo trei ore și noi nu ne plictisisem, deși complexul muzeal Etar nu este unul chiar foarte mare. Clar, nu am insistat pe morile de apă de la intrare, nici pe turnul cu ceas, închis spre vizitare atunci. Noi am zăbozit numai printre casele de pe strada principală, unde erau atelierele meșteșugărești la parter. Ce tare ar fi fost un han cu restaurant acolo… Dar, în caz că vă răzbește foamea, există unul lângă parcare.
Toamna arăta bine printre căsuțele muzeului Etar…
… cu frunzele de vie îngălbenite. Chiar sunt curios dacă au avut și struguri la streșinele caselor.
După vreo 3-4 ore de plimbat pe acolo, cu părere de rău a trebuit să plecăm. Trebuia să ne cazăm în Arbanasi, pentru ca apoi să vizităm cetatea Tsaverets. Aveam totuși mai multe obiective turistice în planul de weekend. Dar vom mai reveni cu siguranță acolo, la Etar.
Etar este un muzeu bulgăresc al satului și tradițiilor populare cum aș vrea să văd și la noi. Cu artiști populari și meșteșugari care lucrează acolo, expun acolo, vând ceea ce produc acolo. Așa cum era odinioară.
Cum frumos spunea cel care l-a înființat, dl. Lazar Donkov (1908 – 1976) – „Așa am ajuns la ideea înființării unui muzeu activ în aer liber… astfel încât trecutul să devină vizibil, palpabil, simplu de perceput și de înțeles, iar bogăția noastră națională păstrată.”
Pentru noi Etar a fost ca o oază de frumusețe și de autenticitate tradițională, ne-a întrecut cu mult așteptările.
Update.
Hai la Plimbare :O) 