La Muzeul Satului Etar din lângă Gabrovo am mai fost de două ori, într-o frumoasă toamnă. Dar ne-a plăcut atât de mult acolo încât am revenit și la început de martie, de această dată împreună cu o gașcă de prieteni. Ca să le arătăm și lor cât de frumoase sunt acele locuri. Și chiar au fost încântați de ce au văzut și au experimentat.

Unii vor spune că suntem nebuni, că ar trebui să vizităm și alte locuri interesante din Bulgaria, dacă tot am prins drag de ea, nu mereu pe aceleași. Dar, știți cum este, dacă ți-a plăcut ceva, dacă te-ai simțit bine mereu în același loc, vei reveni mereu cu drag acolo. Și de fiecare dată am descoperit lucruri noi, plus că am încercat alte și alte produse de patiserie și de la cofetărie.

Cum eram treziți dis-de-dimineață și făcusem în jur de trei ore pe drum de la București, ne-am oprit mai întâi la plăcintărie, pentru a ne ostoi foamea – unii au luat baniță cu brânză, alții cu mere, alți doar niște covrigi… Am stat cuminți pe băncuțe și le-am mâncat cât erau calde, cu poftă, atât de bune erau. Ba unii dintre noi au luat din nou plăcinte…

Apoi i-am invitat să vizităm casa albastră Sakov, o replică după casa din 1858 a negustorului Peter Saka, din Gabrovo. Și în care am avut voie să facem poze de această dată! Așa că acum pot să vă arăt cum arată la interior, pentru a vedea și voi cam cum arătau mobilierul și acareturile într-o casă de oameni înstăriți în acele vremuri.

Frumoasă casă, nu?

Apoi, ca un magnet, ne-a atras vitrina cofetăriei, cu tot felul de dulciuri care de care mai apetisante. Rahat rulat în tot felul de culori și cu tot felul de gusturi, halvale, dulcețuri, bezele, nuga, fursecuri… uff, tare greu pentru pofticioși.

Normal că nu am rezistat și am luat niște bezele, prea dulci, niște rahat colorat și delicios, niște halva… Unele au fost consumate acolo, pe loc, altele au ajuns și la București.

Și acolo în Muzeul Satului Etar am văzut o mulțime de mărțisoare atârnate în crengile copacilor. Doar suntem în luna mărțișorului!

Se pare că așa este obiceiul în Bulgaria. După ce este purtat, mărțișorul este atârnat de o creangă cu o dorință în gând. Sora mea mi-a spus că și la noi este acest obicei. Că bunica noastră de la țară punea mărțișorul la o floare.

Normal, am mișunat peste tot în micuțul muzeu al satului, dintr-un capăt într-altul, printre magazinele cu suveniruri și sus, pe deasupra lor, în camerele amenajate spre vizitare, pe la balcoane, pe la școală, prin biserică. Atelierul cu bijuterii din argint le-a atras pe fete timp de minute bune…

…dar olarul a făcut cu siguranță vânzare…

Într-una dintre căsuțe, pe sub care trecea un șuvoi de apă, am văzut cum se făceau sforile pe vremuri. Cu mecanisme suveică acționate de puterea apei!

După aproape o oră de plimbat prin micuțul muzeu am dat adunarea în micuța cafenea turcească, unde am băut o cafea la ibric, fiartă pe nisip.

Apoi ne-am adunat, ne-am urcat în mașini și am plecat mai departe, către pasul Shipka.

Alte câteva imagini de acolo, din Muzeul Satului Etar, în continuare.