La numai două săptămâni de la prima noastră vizită, am revenit la Veliko Târnovo, de data asta însoțiți și de bunicuțe. Le-am scos într-o drumeție de weekend iar sâmbata le-am plimbat pe la muzeul etnografic Etar, la mănăstirea Sokolsky, prin satul Bojențite, am luat masa în Tryavna și apoi, spre seară, ne-am cazat în Arbanasi.
Fusese o zi destul de lungă, cu multe obiective turistice, care le-a cam obosit pe bunicuțe. Așa că s-au dus la culcare destul de devreme. Și noi de altfel. Și am dormit ca niște bebeluși, fără vise.
Duminica însă eram cu toții pregătiți să explorăm din nou, așa că după ce am mâncat micul-dejun am mers la plimbare prin Veliko. Doar 5Km de la Arbanasi până acolo, cam 15 minute de condus. Am parcat mașina într-un loc amenajat, pe șoseaua principală, aproape de unul dintre capetele străzii Rakovski.
Prima oprire? La una dintre pasarelele care oferă panorame spectaculoase asupra orașului, cu casele sale cocoțate pe stâncă. Bunicile nu au avut curaj să se apropie de capătul acesteia. Spectaculoasă priveliște de acolo.
Învăluit în ceața dimineții, orașul nu se trezise încă complet, părea încă amorțit. Soarele se oglindea în râul Yantra iar statuia Asăneștilor își aștepta turiștii. Nu am ajuns în acea zonă până acum, pesemne că o vom face cu o altă ocazie. Pentru că vor fi cu siguranță și altele, avem multe alte muzee și locuri faine de văzut în Veliko Tarnovo.
După ce ne-am săturat de frumoasa panoramă, am luat-o ușor la pas, fără grabă, în direcția Cetății Tsarevets, pe străduța Rakovski, ticsită de prăvălii cu suveniruri și obiecte artizanale, care de-abia atunci începeau să se deschidă. Normal, doamnele familiei, în număr de trei (fată/noră, mamă și soacră) au oprit la toate vitrinele, au intrat oriunde au putut să intre, așa că am avut timp berechet să fac poze.
Însă spre capătul străduței era cam deranj, pentru că se făceau lucrări la canalizare și totul arăta cam ca pe la noi, cu mult praf, dezordine, un pic de haos.
Am coborât pe strada principală, în direcția Cetății Tsarevets, iar printre căsuțe mi-a atras privirea turla unei biserici. Așa că am coborât până la ea.
Este biserica „Sfântul Împărat Boris” cu hramul „Sfinții Constantin și Elena” ridicată în anul 1872 și, din câte am văzut, aflată în plin proces de restaurare. Sau în strângere de fonduri pentru restaurare. Din câte am citit de pe panoul informativ, acolo este înmormântat Mitropoliul Panaet Raețev care și-a desfășurat activitatea ecumenică la București.
Apoi am intrat să vizităm, din nou, Cetatea Tsarevets. Una dintre bunici cu soția către Biserica din vârf, o alta preferând să aștepte jos, cuminte, pe o băncuță. Eu pentru că mai urcasem acolo, l-am luat pe al meu fiu și am mers către Turnul lui Baldovin, pentru a vedea cum arată panoramele orașului și din acea parte. În tura precedentă nu explorasem acea parte a cetății.
Deci am luat la pas poteca din dreapta, spre turnul lui Baldovin, privind mereu la panorama orașului învăluită încă în ceața fumului ce ieșea din coșurile caselor. Am urcat în cele două turnuri de apărare de pe traseu, ba chiar am observat că în spatele Cetății este amenajat un parculeț cu clădiri în miniatură, ceva gen Minimundus din Klagenfurt presupun.
Am luat-o înapoi către poarta de intrare, unde le-am așteptat pe cele două temerare ceva timp. La coborâre socrela a mers un picuț mai greu.
Cred că în total am zăbovit aproape trei ore în acea dimineață de duminică în Veliko, într-un început de noiembrie cu vreme frumoasă, însorită. Noi ne-am simțit bine, bunicuțelor le-a plăcut orașul dar și cetatea, s-au bucurat de scurta plimbare printr-unul dintre cele mai frumoase orașe din Bulgaria.
Clar este că Veliko Târnovo este un oraș cu un centru medieval spectaculos, care place oricărui călător. Este o adevărată plăcere să-l privești de departe, din toate unghiurile și locurile posibile, de sus de la cetăți, de jos de pe marginea șoselei, de aproape oriunde.
Vom reveni, cu siguranță, în toate anotimpurile, pentru că ne-am simțit excelent de fiecare dată acolo.
Veliko, văzut din alte perspective, aici.