Plimbare de iarnă prin Muzeul Satului Maramureșean, în Sighetu Marmației

De la Cluj, din Parcul Etnografic al Transilvaniei, am aterizat la Muzeul Satului Maramureșean, din Sighetu Marmației, de altfel unul dintre cele mai importante obiective turistice ale zonei. Aterizat e un fel de-a spune, pentru că drumuri și șosele mai proaste nu am mai văzut din vremea lui răposatu ]ntre Cluj și Sighetu Marmației, prin Târgu Lăpuș. Dar să lăsăm aspectele negative ale peregrinării noastre de februarie pentru altă dată.

După cum spuneam, următorul pe listă în turul nostru printre Muzeele Satului din România a fost Muzeul Satului Maramureșean, din Sighetu Marmației, aflat în nordul Văii Izei. Ajuns, parcat mașina în spațiul amenajat și imediat mi-au sărit în ochi niște puștiulici de până în zece ani care fumau lângă casa de bilete. Dar extrem de comunicativi, ei informându-ne că trebuie să urcăm mai sus către incinta muzeulului pentru a plăti biletele, pentru că acolo jos era închis pe perioada iernii.

Deja parcă aveam un deja-vu a la Cluj, cu un sat trist și părăsit. Dar nu a fost deloc așa, acolo mai erau și câteva gospodării deschise spre vizitare la interior, ceea ce a fost un plus din punctul nostru de vedere.

Am urcat vreo 5 minute și am întâlnit-o la prima casă din muzeu pe doamna cu biletele, extrem de comunicativă și de primitoare, care ne-a explicat cam ce putem vedea pe acolo.

Am plătit 4 lei de adult, 2 de copil și taxa foto de 4 lei.

Muzeul satului maramureșean are nu mai puțin de 41 de obiective de patrimoniu și este așezat într-un parc natural pe coama unui deal, în vârful acestuia aflându-se o biserică din lemn. În forma actuală a fost inaugurat în anul 1981.

Un sat-muzeu de altfel, cu gospodării din principalele zone ale Maramureşului (Cosău – Mara şi Iza Inferioară până la Strâmtura, Iza Mijlocie, Vişeu – Borşa, subzona Tisei şi a bazinului Ruscova). Am văzut gospodării cu case construite din lemn, majoritatea cu porți maramureșene frumos sculptate la intrare, cu dependințele necesare, cu uneltele de lucru agățate de pereții exteriori, cu acoperișurile acoperite cu șindrilă.

Am luat-o ușor în sus, către biserica din lemn, mai pe drum, mai printre case, mai pe pământ, mai prin zăpadă, așa cum se întâmplă de altfel într-un sat românesc. Și la ora actuală!

Iar cele câteva case pe care le-am vizitat la interior au fost:

Casa Ilea, sec XIX, Călinești, Valea Cosăului

Casa Marinca, 1785, Sârbi, Valea Cosăului

Casa Iurca, 1792, Călinești, Valea Cosăului

Casa Maghiară, sec XIX, Câmpulung la Tisa, Valea Tisei

Casa Buftea, 1799, Cuhea (Bogdan Vodă), Valea Izei

În rest, după cum am mai spus, ne-am plimbat peste tot, de la intrare și până sus la bisericuța din lemn, din Oncești (Valea Izei), datată din secolul XVI.

Alte câteva imagini din plimbarea noastră iernatică prin Muzeul Satului Maramureșean, în continuare.

Pe scurt, vizita la Muzeul Satului Maramureșean a fost una chiar plăcută, reconfortantă. De-abia aștept să-i mai trecem poarta de intrare și porțile tuturor gospodăriilor sale cândva, într-o vară de preferat. Pentru că Maramureșul are o mulțime obiective turistice pe care de-abia așteptăm să le vedem, așa că vom mai trece cât de curând pe acolo.