A venit primăvara, așa că ne-am propus să facem o plimbare de weekend la vecinii noștri bulgari, în zonele Gabrovo și Veliko Târnovo. Gașcă mare, patru familii, 12 călători în total, cu vârste mai mici sau mai mari, am plecat cu voie bună și ne-am simțit minunat acolo. Am văzut și revăzut locuri frumoase, ne-am distrat, am mâncat foarte bine și am băut o bere bună.

Iar duminica am petrecut câteva ore pline prin Veliko Târnovo. La pas pe străzile vechii cetăți medievale, printre căsuțele sale bătrâne, îndesate una peste alta, încercând să descoperim noi locuri pe care nu le văzusem în turele noastre precedente.

Prima oprire a fost la Biserica Sfinții 40 de Martiri, așezată chiar la baza Cetății Tsaverets. Mănăstire în vremurile medievale, a fost înființată în anul 1230 de țarul Ivan Asan al II-lea, în onoarea unei victorii importante.

Sunt o mulțime de izvoare istorice importante ale Bulgariei încă prezente în incinta complexului muzeal. Am văzut morminte care datau încă de la anul 652, ba chiar și mormântul lui Ioniță Caloian (1197-1207, al treilea țar de origine valahă al Imperiului Valaho-Bulgar), plus coloane cu inscripții de la 813 (a hanului protobulgar Krum), de la 831 (a hanului Omurtag) dar și din 1230 (de la țarul Ivan Asan al II-lea).

Din câte am înțeles, pe la 1853 a fost transformată în moschee. Așa că mai toate picturile murale și frescele au fost distruse. În zilele noastre mai sunt prezentate doar anumite fragmente ale lor.

Câteva imagini de acolo, în continuare.

După ce am vizitat biserica Sfinții 40 de martiri, am separat gașca.

Majoritatea au mers către Cetatea Tsaverets, pe care nu o vizitaseră, noi am preferat să ne plimbăm pe la monumentul Asăneștilor. Pentru că doream să văd cum arată panorama orașului Veliko Turnovo din acea parte.

Și nu am regretat deloc, pentru că totul arată spectaculos, ca un Babilon care se înalță până la cer. Mintea mea refuză să priceapă cum au construit acolo casă, peste casă, peste casă…

Clar, cea mai impresionantă perspectivă asupra orașului Veliko Târnovo de acolo poate fi admirată.

De la monumentul Asăneștilor am plecat către străduța Gurko, care șerpuiește printre căsuțele aflate la baza panoramelor pe care vi le-am arătat mai sus. Ne-am plimbat agale pe ea, am intrat chiar și în singurul magazin de suveniruri…

… iar într-un colțișor, ascunsă parcă, am găsit primăvara. Primul copăcel înflorit pe anul ăsta, cu mărțișoare prinse în crengi, cum este obiceiul la bulgari.

Setea dar și foamea ne răzbise după atâta plimbare, așa că am sunat adunarea. Am dat share live location pe whatsapp și am chemat gașca în centru, la restaurantul Shtastliveca (Noroc cică în traducere), de altfel destul de cunoscut printre compatrioții noștri. Am avut noroc să găsim și o masă de 12 persoane liberă, deși restaurantul era plin de clienți iar chelnerii alergau ca furnicile de colo-colo.

Nici noi nu mai mâncasem acolo dar ne-a plăcut, am mâncat foarte bine iar chelnerul nostru a fost exemplar. Nu am fi plecat, atât de bine ne-am simțit în frumosul restaurant. Numai că se făcuse deja 17.30 și trebuia să ajungem înapoi acasă, la București.