Pe meleaguri vâlcene – Înainte de apusul soarelui, la Mănăstirile Hurezi și Arnota, lângă Horezu

Plimbăreți prin Vâlcea fiind, ne-am zis să dăm o fugă la ceas de apus și pe la Mănăstirile Hurezi și Arnota. Din pură curiozitate, pentru că nu mai fusesem niciodată pe acolo, deși prin zonă am trecut de nenumărate ori.

Și am descoperit două locuri minunate și binecuvântate care, pe lângă motivele pur religioase, pot fi vizitate și pentru însemnătatea lor istorică și culturală, fiind întemeiate de către Constantin Brâncoveanu, respectiv Matei Basarab, doi dintre cei mai importanți domnitori ai Țării Românești.

La Hurezi, una dintre cele mai frumoase și mai impresionante mănăstiri din România

Mănăstirea Hurezi ne-a impresionat încă de la prima vedere. Așezată într-un frumos decor sub-alpin, la poalele Munților Căpățânii, ocupă un domeniu vast, cred că este una dintre cele mai mari mănăstiri de la noi din țară.

Și era atâta pace și liniște acolo. Chiar se spune că singuratătea și liniștea de odinioară era tulburată doar de cântecele huhurezilor, de unde și denumirea locului. Huhurezii, nu i-am auzit, însă liniștea era atât de pătrunzătoare…

Treci pe sub prima poartă de intrare, la primul turn, mai mergi vreo 200 de metri pe drumul pietruit până la turnul clopotniță, apoi se intră efectiv în incinta mănăstirii.

De pe acest drum pietruit se pot vedea chilii/locuri de cazare, o fântână, alte clădiri anexe.

Scurt istoric al Mănăstirii Hurezi

  • Mănăstirea a fost construită între anii 1690-1693 și reprezintă cea mai importantă ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

Din însemnările marelui domnitor, aflat încă în biblioteca mănăstirii, aflăm că

„într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire“.

Iar pe pisania aflată deasupra ușii de intrare în biserica mănăstirii scrie:

„Nu voi intra în sălașul casei mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iocob“.

  • Aici există în continuare biblioteca Constantin Brâncoveanu, care numără în prezent aproximativ 4000 de volume
  • Catalogul acesteia, din anul 1791, raporta nu mai puțin de 382 de volume de carte tipărită și 46 de manuscrise, dintre care 115 volume erau scrise în limba română

Mai multe informații pe wikipedia.

  • Manastirea Hurezi a fost una monahală până în anul 1872, după care a devenit mănăstire de maici.
  • Spre finele secolului al XVII-lea, acolo a funcționat o scoală de sculptură și de pictură.
  • Ansamblul monahal de la Hurezi a fost reparat si restaurat de mai multe ori, în anii 1827, 1872, 1907-1912, 1954, 1960-1978.
  • Se pare că oferă și cazare: 20 de locuri în dormitoare cu 1-2 locuri iar la mansardă, 3 camere cu câte 4 paturi.

Pentru a intra în incinta principală a ansamblului monahal, am trecut pe sub turnul clopotniță (1692-1697), care se pare că are nu mai puțin de patru clopote mari, cu greutate între 300 si 1000 de kilograme. Pe trei clopote ar sta  și acum scris numele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu.

Iar în incinta acestei, pe lângă frumoasa biserică, atrag atenția și chiliile, construite pe două nivele, cu arcade și stâlpi din piatră. În fostele case domnești ar fi organizat un muzeu cu o colecție de obiecte și icoane bisericești. Dar nu am putut vizita atunci, era destul de târziu și nu am văzut niciun panou informativ către acesta.

Ne-a atras atenția și paraclisul mănăstirii, așezat chiar în fața bisericii. Sau mai degrabă trapeza, pentru că erau prea multe mese acolo…

Apoi ne-am îndreptat atenția către frumoasa biserică…


Am intrat în biserică, unde fotografiatul este interzis. Acolo am văzut sarcofagul cu piatra de mormânt pe care domnitorul și-o pregătise pentru trecerea sa în neființă, dar, după cum se știe, istoria a fost cu totul alta. Rămășițele pământești ale acestuia fiind acum la biserica Sf. Gheorghe din București.

Am cugetat, am privit, sus, stânga, dreapta, înainte, înapoi, am dat roată prin toată biserica. Apoi am ieșit. Cu liniște, după ce am cumpărat niște lumânări, pentru pomenirea celor vii dar și a celor ce nu mai sunt printre noi, de care ne este tare dor…

Am dat roată prin curtea mănăstirii, privind la toate cele…

Apoi am ieșit din curtea interioară pe o poartă din zidul de la răsărit și am mers către ansamblul Bolnița, cu o biserică ctitorită în 1696 de către soția domnitorului, Doamna Maria. Lângă ea pot fi văzute ruinele chiliilor dar și un foișor.

Romantice imagini, cu zidurile în ruină, acoperite de florile primăverii, toate scăldate în lumina caldă de apus…

Mai multe detalii despre această bolniță, pe wikipedia.

De acolo, de sus, se vedeau turlele bisericii pe deasupra zidurilor înalte de apărare…

Și atât… Nu mai este nimic de spus. Cred că instantaneele au grăit de la sine…

Măicuțele își vedeau în liniște de treburile serii. Așa am plecat și noi, tot în liniște, șoptind ușor impresiile minunate de acolo, parcă nu ne lăsa sufletul să vorbim normal, cu voce tare, pentru a nu perturba solitudinea și atmosfera evlavioasă…

Ne-am urcat în mașină și am pornit către următoarea destinație…

La Mănăstirea Arnota, sus în vârful unui munte

Sus în vârf de munte, după ce conduci mașina printr-un drum plin cu un praf albicios-gălbui-roșiatic, ca un drum al oaselor, sub care a dispărut de mult timp asfaltul, ajungi la o minune de mănăstire. Măcar acum se poate ajunge cu mașina, chiar dacă drumul este mai degrabă folosit de camioanele și de basculantele care lucrează la carieră.

Este așezată în masivul Arnota din Munții Căpățânii, la o altitudine de 840 de metri. Se poate ajunge și pe jos la ea, după o adevărată drumeție prin natură. Dar cu tot praful de acolo, mă gândesc că nu este chiar o plimbare de plăcere…

Scurt istoric al mănăstirii Arnota. Și o legendă.

  • Legenda spune că Matei Basarab, fiind urmărit de turci, se refugiază pe un platou al muntelui unde se afla un lac montan, prin stufăriș. Acolo erau ruinele unor biserici, iar domnitorul a promis că dacă va scăpa, va ctitori o mănăstire.
  • A schimbat hainele cu ale unui arnăut din oastea sa și a reuşit să scape de urmărirea turcilor. Se pare că de aceea mănăstirea ar fi primit acest nume, Arnota, de la arnăutul care ar fi salvat viaţa lui Vodă.
  • Biserica mănăstirii a fost ridicată de către domnitorul Matei Basarab între anii 1633-1636
  • Biserica a fost renovată de către Constantin Brâncoveanu între anii 1705-1706, când i-a fost adăugat un pridvor și a înlocuit ușile cu unele sculptate din lemn de castan
  • Afectat de trecerea timpului și mai ales de cutremurul din 1838, ansamblul mănăstirii a devenit o ruină iar Vodă Barbu Știrbei dărâmă clădirile vechi și ridică altele între anii 1854-1856. A folosit-o și ca închisoare politică.
  • A mai fost renovată de câteva ori între timp. De exemplu chiar acum se fac iar lucrări la chilii.
  • Din 1999 devine mănăstire de călugărițe.

Mai multe informații despre arhitectura acesteia dar și despre pictură, pe site-ul crestinortodox.ro. O altă frumoasă poveste, aici.

Ajunși sus, am parcat mașina în spațiul amenajat, de ajuns zic eu pentru câteva zeci de mașini (30 să zicem). Am observat că o parte a chiliilor dar și două dintre turnurile de apărare sunt acum în proces de renovare. Din fericire pentru noi, mănăstirea nu a fost în totalitate în plin șantier, cum am întâlnit la vizitele noastre recente de la Dragomirna, Bogdana sau Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel.

Am ajuns acolo în timpul vecerniei, prin difuzoare se auzea slujba, așa că am încercat să vizităm în liniște, fără să deranjăm. Singurii vizitatori la acele ore, muzica religioasă cântată de un cor de călugărițe… atmosfera era una chiar plăcută.

Am intrat în micuța biserică, unde, în stânga intrării am văzut mormântul domnitorului Matei Basarab.

„Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și Domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor, înnoitor a multe biserici și mănăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; și a multor învingeri învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce, cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit douăzeci și trei de ani; a adormit întru Domnul, la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654.”

Chiar lângă se află și mormântul tatălui său, vornicul Danciu din Brâncoveni, oștean în armata lui Mihai Viteazul, căzut în luptele din Transilvania, la 1604. Trupul acestuia a fost adus de la Alba Iulia.

Am ieșit într-un final și am urcat pe mica coamă verde de lângă mănăstire, pentru a vedea sursa prafului care se așternea pretutindeni în zonă, cariera…


 

A fost plăcută vizita noastră înainte de apus la cele două frumoase și sfinte mănăstiri vâlcene. Într-un decor de vis, printre pajiști și munți, scăldate în ultimele raze aurii ale zilei, departe de tumultul cotidian, departe de zgomotul civilizației, uneori atât de nociv și greu de suportat.

——————————————

Ca o notă de final, aș dori ca Mănăstirile din România să fie mai turistice, mai prietenoase cu turistul doritor de informații istorice și religioase. Ar fi util să se organizeze tururi ghidate la mănăstiri, cu vizitarea tuturor obiectivelor importante, a muzeelor din incinta acestora.

Eu unul aș fi doritor de astfel de tururi ghidate, pentru că de fiecare dată pierd sau trec cu vederea din necunoștință peste informații interesante în vizitele noastre la astfel de obiective turistice. Despre care aflu ulterior pe internet.