Sub Ochii lui Dumnezeu, în Peștera Prohodna. Și o scurtă plimbare către schitul Sf. Marina, săpat în stâncă

De la Mănăstirea Glojene am făcut numai 40 de minute până la Peștera Prohodna, de altfel unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Bulgariei. Locul în care te privesc Ochii lui Dumnezeu…

Am găsit locul de parcare destul de repede și cele aproape o sută de mașini de acolo m-au lăsat să înțeleg că va fi destulă aglomerație…

Și chiar așa a și fost, pentru că Peștera Prohodna este o atracție turistică extrem de ușor de vizitat și pentru care nu se plătește nicio taxă. Era duminică, bulgarii mai ies și ei la plimbărică…

Așa că, dacă s-a revărsat vreun autocar cu bătrânele care vor să vadă Ochii lui Dumnezeu înaintea voastră, înarmați-vă cu răbdare, pentru că ele vor coborî un pic mai greu către intrarea în peșteră.

De reținut că în Peștera Prohodna aveți acces oricând, la ce oră, fie zi, fie noapte. Chiar sunt curios cum o fi noaptea pe acolo…

Noi am încercat să țopăim pe lângă ele, printre ele, ca niște căprițe tinere și am ajuns…

Imensă! Personal nu am mai văzut o peșteră atât de mare…

Din câte am înțeles, tavanul se află la înălțimi de peste 40 de metri… Încă o dată… Imensă! Impresionantă! Oau! Ce mici eram noi…

Am luat-o ușor înainte, ce-i drept, cu gura căscată și cu privirea numai pe sus, către tavan… unde i-am observat pe niște temerari alpiniști care se cățărau până sus de tot…

Culmea, români de-ai noștri, de fapt în poză este chiar o româncă, un compatriot cățărat pe celălalt perete oferindu-i indicații … Iar o altă fată asigurând-o de la sol… Curajoase fetele… Uite ceva ce eu n-aș putea face, nu sunt clădit pentru așa ceva…

Ne-am uitat puțin la ei/ele, la ce făceau pe acolo pe sus iar apoi am ajuns sub Ochii lui Dumnezeu…

Două spărturi în formă de ochi din tavanul peșterii care te fac să simți că ești sub privirea Creatorului… Practic, m-au luat fiorii când priveam în sus, m-a furnicat pe spate… Parcă ești la Judecată, te simți mic și neînsemnat în fața creației Mamei Natură…

Am mai stat, am mai contemplat dar împins de valul de selfiști am mers către celălalt capăt al Peșterii Prohodna… 262 de metri lungime are peștera, în caz că vă întrebați.

Mai multe informații pe wikipedia.

În capătul ei, alți alpiniști, de altă nație…

Și cum stăteam eu așa și mă gândeam că ar trebui să ne întoarcem, să ne facem loc cumva prin furnicarul turistic, văd un indicator – Mănăstirea Sf. Marina, una rupestră mă gândeam eu… Și se pare că aveam dreptate.

Tocmai ce trebuia, o mică plimbare prin pădure și pe coama canionului după atâtea vizite de muzee prin Panaghiuriște și Koprivshtitsa. Cred că am mers vreo 15-20 de minute pe o cărare stâncoasă care cobora și urca până la Bisericuța Sf. Marina.

Am asudat ceva, ar fi trebuit să fim echipați mai de munte, nu în blugi…

Râul Iskar a apărut sub cărarea pe care mergeam… Una destul de amenajată de altfel, cu scări în locurile mai periculoase și mai greu accesibile, chiar și cu balustrade, totul pentru protecția turiștilor.

După cele 20 de minute am ajuns la un micuț altar într-o cornișă din stâncă, un loc unde o mulțime de turiști au lăsat urmele dorințelor și rugilor lor… Mărțișoare, iconițe, obiecte vestimentare…

Nu puțin erau cei care își astâmpărau setea cu apă de izvor… Pe o așa căldură, 26 de grade Celsius în Octombrie… îi înțeleg.

Imediat am ajuns la bisericuță, unde un ghid explica în bulgară despre istoricul acesteia… Normal, nu am înțeles nimic.

O mică bisericuță clădită în bolta de sub stâncă, despre care am citit pe internet că ar data din secolul XIV… Deci, rupestră cum ar veni. Și o mică terasă cu băncuțe pentru odihna pelerinilor dar și a turiștilor… Atât.

Părea prea puțin, prea neînsemnat.. Doar părea, pentru că din punct de vedere spiritual parcă te ridica la ceruri… Nu știu unde am citit că în locuri mici, aparent simple, ca acesta, spiritul și credința în Dumnezeu sunt mai puternice…mai sfinte.

Am mai stat puțin acolo, pe băncuțe, ca să ne mai tragem sufletul…

Apoi am luat-o înapoi către Peștera Prohodna, pe sub Ochii lui Dumnezeu…

… către parcare și apoi către București…

Vom mai reveni acolo, într-o zi, poate mai spre seară, când sperăm să fie mai puțini turiști, ca să ne bucurăm în tihnă de acel loc minunat.