De când am văzut prima dată tărâmul minunat al Meteorei din Grecia ne-am propus să-l vizităm de câte ori va fi posibil, pentru că o singură dată consider că nu este de ajuns. Nu ai cum să cuprinzi în întregime tabloul de poveste creat împreună de mama natură, de către om dar și de credința în Dumnezeu doar printr-o simplă și fugitivă trecere pe acolo.
Sunt locuri pe care dacă le vezi o dată… vei rămâne permanent cu ele în gânduri și în suflet… Și pe care vei dori să le revezi mereu…
Așa că noi am revenit, pentru că trebuia să vedem din nou tabloul Meteorei, cu ale sale stânci cu forme ireale și mănăstiri care parcă plutesc deasupra lor… care levitează între cer și pământ.
Dacă în vizita noastră anterioară ne-am folosit mai mult de șoseaua turistică, trecând pragul mănăstirilor ca majoritatea turiștilor, de această dată aveam planuri să batem cărările de printre stânci, în căutarea ruinelor străvechi dar și a unor mănăstiri mai puțin vizitate.
Doar se știe că acolo au fost nu mai puțin de 24 de mănăstiri, numai 6 dintre ele fiind acum funcționale. Celelalte sunt ruine, unele părăsite și distruse de timp și de natură, altele pârjolite de otomani sau bombardate de către naziști…
Așa că ne-am hotărât să apelăm la serviciile unui ghid profesionist, care să ne ducă pe acele cărări ascunse, nemarcate, mai puțin cunoscute. Am căutat pe internet și am contactat agenția Visit Meteora Travel pentru că situația în pandemie nu este tocmai una propice turismului și habar nu aveam dacă mai oferă serviciile de ghidaj. Spre bucuria mea răspunsul a fost afirmativ. Am stabilit să fim luați de la pensiunea la care eram cazați la orele 8.30 dimineața.
Compania Visit Meteora oferă mai multe tururi ghidate, unul de hiking/trekking, altul de vizitare al locuri de belvedere la apus dar și altele. De altfel, puteți stabili împreună cu ghidul cam ce ați dori să vizitați.
Practic, fix la orele 8.30 dimineața, după ce luasem micul dejun la pensiunea Arsenis, a venit microbuzul să ne ia, pentru a ne duce către punctul de start al traseului.
Atunci l-am cunoscut pe Chris (Christos Papageorgopoulos), ghidul nostru, alpinist adevărat, cățărător, un iubitor al muntelui și care vorbea o engleză perfectă. După ce am făcut introducerile de rigoare, am urcat în microbuz, ne-am dezinfectat pe mâini și am pus măștile primite pe față…. măsurile necesare anti-covid care sunt chiar respectate.
Singuri în microbuz, ba chiar am aflat că suntem primii turiști pentru Chris pe acest an.
Am plecat și… la vreo 5 km m-am trezit brusc… Uitasem camera foto în cameră. Stupefacție… I-am spus lui Chris care imediat a întors microbuzul să facă plăcerea uitucului. Nu de alte, dar parcă n-aș fi vrut să vizitez toate acele locuri fără o cameră foto…
Practic, cu 30 de minute de întârziere, mea culpa, am ajuns lângă stânca Doupiani, punctul de start al traseului nostru.
Vis-a-vis se vedea peșterea Sf. Gheorghe, accesibilă numai pe coardă, de către cei animați de spiritul alpinismului…
Chiar acolo, pe stânca Doupiani se află ruinele mănăstirii Pantokrator…
… pe care le-am admirat și de aproape, dar și cum ne îndepărtam și urcam pe cărare…
Împreună cu jovialul și vorbărețul Chris, am început să urcăm pe cărarea asfaltată pentru vreo 200 de metri, pe o pantă nu tocmai dificilă, după care am părăsit-o brusc și am luat-o pe una mai strâmtă, de pământ, ce ducea către inima stâncilor…
… ca la numai 20-30 de metri de mers pe ea să ne întâlnim cu o broască țestoasă…
… iar Chris ne-a povestit pe larg despre trăsăturile specifice acesteia, cu ce se diferă ea de suratele din aceeași specie… Și ne-a sfătuit să nu punem mâna pe pielea ei, pentru că de regulă are salmonella….
După 5 minute de teorie practică pe drăguța broscuță țestoasă, am luat-o din loc…
… cu ochii jur-împrejur la peisajele stâncoase, la ruinele ce se zăreau sus pe vârfuri, pe cărarea străjuită de cele două specii de stejar, cu explicațiile necesare despre flora locală, la care ghidul nostru s-a dovedit a fi chiar expert.
Alte broscuțe ne-au ieșit în cale, pe altele doar le-am auzit foșnăind prin frunzișul uscat…
Mare parte a traseului se face la umbra stejarilor, așa că am fost feriți de soarele ce începuse deja să ardă destul de tare, chiar dacă era încă dimineață.
… un copac găunos ne-a apărut pe traseu, în cărui scorbură ne puteam ascunde cu toții…
… apoi o troiță pe locul unei foste biserici Sf. Athanasios, relocată acum în sătucul Kastraki…
… peste desișul pădurii răsărea piciorul Ciclopului…
… pentru ca la câteva sute de metri mai departe să vedem Mănăstirea Ypapanti, construită în inima stâncilor, renovată de curând dar încă nelocuită de către călugări.
… la care am încercat să urcăm pe cele aproape 100 de trepte, însă am găsit-o închisă, nu am putut pătrunde la interior. Poate altă dată…
La numai 10-15 minute distanță de mers, am ajuns la un punct de belvedere, un platou în plin soare care ne-a oferit o altă perspectivă asupra mănăstirii Ypapanti, dar și asupra ruinelor Mănăstirii Sf. Dumitru, aflate deasupra acesteia.
Singurii turiști, noi, în vremuri atât de pandemice. Chris ne-a spus că în mod normal, acolo sunt cel puțin câteva zeci de turiști, așa că ne-am considerat chiar norocoși să admirăm așa locuri de poveste în liniște și pace.
Ceva rar într-o perioadă în care turismul este în plină expansiune, chiar dacă această pandemie pare să-i fi domolit un pic avântul…
Tot acolo am văzut și statuia lui Thymios (Efthymios) Vlachavas, un erou grec, luptător împotriva asupririi otomane. Preot fiind, acesta s-a răzvrătit și a luptat împotriva otomanilor, până când a fost trădat și a fugit în insule. Acolo a devenit pirat dar fost prins și executat la ordinele lui Ali Pașa în orașul Ioannina.
Mănăstirea Sf Dumitru a fost distrusă de către oștile otomane, în lupta cu răzvrătiții greci, printre care se afla și fratele lui Thymios Vlachavas. Frumoase povești și istorii am aflat de la Chris…
Puterea razelor solare ne-a făcut să o luăm din nou la pas, de data asta spre un alt punct de belvedere…
… de unde Chris ne-a arătat traseul pe care îl parcursesem până atunci. Și de unde am admirat alte stânci, cu forme parcă biologice… Ciudată mai este și mintea omului, cu închipuirile și nălucile sale…
Chris ne-a atras atenția asupra micilor cutii metalice ce se vedeau pe vârgul stâncilor…
… un fel de jurnale pentru alpiniștii care urcă pe fiecare dintre ele. Trec acolo numele și data în care au urcat sus pe vârful stâncii.
După încă 30 de minute de mers pe o panta destul de ușoară, ne-au ieșit în cale mănăstirile Varlaam și Marele Meteor…
… și am ajuns la punctul cel mai înalt al traseulului (aprox, 615m), pe locul unde în timpul războiului era amplasată o mitralieră antiaeriană…
… de unde se vedea foarte bine stânca Diavolului…
… apoi am luat-o către Mănăstirea Marele Meteor, care putea fi vizitată. Așa că noi, fără Chris, am urcat până sus la ea…
… de unde am admirat din nou stânca Doupiani dar și panoramele din jurul orașului Kalambaka.
Și am admirat de la distanță frescele dintr-o altă biserică cocoțată pe o stâncă – Ypsilotera, Mănăstirea Caligrafilor.
Practic, de la începutul traseului și până la Mănăstirea Marele Meteor am făcut aproximativ 3 ore, distanța fiind de 5.3km.
După aproximativ o oră petrecută în incinta Mănăstirii, ne-am întâlnit cu Chris și am luat-o în jos pe o cărare pietruită, folosită în trecut de către călugări și de pelerini pentru a aduce cele necesare la mănăstire, cu ajutorul măgarilor.
Cu ochii la Mănăstiri sau alte ruine ce se zăreau prin desișul frunzelor de stejar, am pășit parcă cu evlavie pe această cărare pietruită, clădită cu sudoarea frunților, cu puterea mâinilor, din dragoste pentru divinitate.
După alte 45 de minute ajungeam la microbuz, unde am reluat ritualul cu spălatul pe mâini și pusul măștilor pe față.
Un pic obosiți după un traseu de aproximativ 6 ore, un pic înfometați dar încântați peste măsură de ceea ce văzusem și de experiența turului alături de ghidul nostru, Chris.
Pe drum, o turmă de căprițe ne-a ținut calea…
Faptic traseu Pe Cărările Ascunse ale Meteorei
- Tur realizat cu ajutorul agenției Travel Meteora și al lui Chris, un ghid vorbăreț, jovial și cu o mulțime de informații interesante despre fauna, flora dar și istoricul acelor locuri
- Preț – 30 Euro/persoană la cupluri
- Durata – aprox. 5h 30min, cu tot cu timpul petrecut în microbuz
- Distanța parcursă – 6.4Km, fără a contoriza și distanța parcursă la interiorul mănăstirii
- Diferența de nivel – 330m +/-
- Dificultate – traseu destul de ușor, ce poate fi parcurs fără probleme chiar și de către copii
- Nu aș recomanda să fiți încălțați în sandale sau papuci, ci mai degrabă cu adidași sau chiar încălțăminte pentru trekking
- Să aveți apă, pentru că nu prea am văzut izvoare pe traseu și într-o zi caniculară chiar o să aveți nevoie
Înregistrările celor două trasee realizate cu ceasul Xiaomi Amazfit arată în felul următor.
Pentru noi a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din acest an. Am avut parte de o drumeție pe cinste pe cărările vechi ale Meteorei, cele folosite în trecut de către călugări și de pelereni, printre stânci, ruine străvechi și mănăstiri mai puțin cunoscute publicului larg. Cu peisaje spectaculoase, parcă dintr-o altă lume, de poveste.
De-abia așteptăm să revenim pentru a vizita și alte locuri ascunse de la Meteora.
Hai la Plimbare :O) 