Plănuiam de ceva timp să fac o drumeție pe Vârful Roșu din Masivul Iezer-Păpușa. Am încercat și cu un an în urmă, ajungând până la Crucea Ateneului, dar nu am continuat, atât s-a putut atunci. Nu că nu am mai fi avut resurse fizice, atât a fost și ne-am simțit foarte bine cu atât. Câteodată trebuie să te mulțumești cu puțin, oricum a fost o drumeție pe cinste, ne-am deconectat.
Iar pe Vârful Păpușa am călcat prin 2023, așa că neapărat trebuia să ajung și pe Vf. Roșu, cel mai înalt din acest lanț muntos – 2469m.
Cum doamna mi-a declarat că ea nu mai calcă ever în Iezer-Păpușa (motivul fiind unul pe cât se poate de simplu, urci ca berbecul ore întregi, fără clipe de respiro, cu prea puține pante pe orizontală pentru a ajunge sus pe platou, efortul fizic fiind chiar considerabil), am găsit un coleg mai tânăr și mai în putere drept partener de drumeție.
Mă rog, o mai păcălesc eu să mergem pe acolo, doar am dus-o deja de vreo 4 ori… 😀 Cândva, nu imediat…
La orele 8 și 50 de minute am plecat de la Cabana Voina pe traseul marcat punct albastru către Refugiul și lacul Iezer, 4km pe drum forestier, apoi urcarea de care am pomenit anterior până la refugiu, la care am ajuns după aproximativ 4 ore.
Urci, asuzi, gâfâi, pauză… și repetir de zeci, poate chiar de sute de ori. Pas, după pas, după pas… Cărare abruptă, de pământ prin pădure, printre tufe de zmeură, apoi pe malul pârâului, printre jnepeni și afini, aici cu bolovani și colți de stâncă, ba chiar și ceva trepte mai înalte, delicate pentru cei cu picioarele scurte, cum ar fi cazul de față…
Nu o să mai descriu această porțiune a traseului, am făcut-o la prima noastră drumeție, în anul 2020. Doar că acum am parcurs-o în 4 ore, nu în 6 ca atunci… Nah, antrenamentul chiar contează (și zecile de kilograme în minus aș sublinia 😀 ).
Prima pauză mai lungă am făcut-o pe malul lacului Iezer, unde am mâncat destul de consistent. Și aceasta a fost o greșeală care mă putea costa încă un eșec.
Știam deja că nu trebuie să te saturi când ești încă pe ascensiune, pentru că energia corpului se va axa pe consumarea alimentelor îngurgitate… Am pățit-o la prima încercare de urcare pe Piscul Baciului, se pare cu nu m-am învățat minte.
Era de ajuns o ciocolățică sau un fruct… nu tot ce aveam prin desagă. Of…
Cert este că spre Crucea Ateneului, o urcare de maxim 25 de minute, abruptă ce-i drept, parcă nu mai aveam deloc energie. Cu chiu cu vai am ajuns acolo și când am văzut cât mai este de mers până pe Vf. Roșu (deși din acel loc era vizibil doar Vf. Iezerul Mare), mi-a trecut prin cap să ne întoarcem. În acel moment nu mă simțeam în stare…
Dar am stat puțin, m-am calmat și nu m-am resemnat, am dat din picioare la deal iar după vreo 30 de minute de așa-zis chin energetic eram din nou fresh și gata să dau piept cu abruptele cărări ale masivului Iezer-Păpușa. Deși către vârf nu mai sunt chiar la fel de abrupte, doar niște pasaje mai scurte au o înclinare mai ascuțită. În rest, suișuri și coborâșuri cu pante rezonabile.
Practic, cum arăta pe indicator, atât am făcut până pe Vf. Roșu (2469m). Pe traseul marcat cu bandă roșie, 1 oră și 30 de minute. La cât de rupt eram, mi s-a părut că am făcut 3 ore… 😀
Pe o cărare cu suișuri și coborâșuri, în mare parte din pământ, dar și cu zone mai stâncoase și mai bolovănoase. Am ajuns pe Vf. Iezerul Mic, am trecut pe sub Vf. Iezerul Mare, iar peisajele de jur-împrejur cu adevărat impresionante, Păpușa, Bucegii și Piatra Craiului se vedeau în toată splendoarea lor…
E frumos acolo sus, ireal de frumos.
Practic, după 6 ore și 15 minute de la plecare (cu tot cu pauze), am ajuns pe Vf. Roșu, la 2469 de metri altitudine. Pe vârful fără placă indicatoare, pentru că doar harta de pe telefon îți spune că te afli acolo. Cel mai înalt vârf din Iezer Păpușa nu are placă, ci doar un indicator de trasee…
Momente de relaxare aici, un vis împlinit… un pic de fericire m-a inundat și binedispus. Viața e frumoasă.
După vreo 20 de minute de tihnă și de contemplare a peisajelor a venit momentul să o luăm din loc, nu de alta, dar norii erau tot mai amenințători, mai negri.
Și de ce ne-a fost frică nu am scăpat, ploaia a venit la coborârea către Crucea Ateneului, norocul nostru că a fost una ușoară, de vară, nicidecum vreo torențială care să ne facă ciuciulete și să ne strice voia bună.
Într-o oră am ajuns înapoi la Crucea Ateneului, de unde am hotărât să ne întoarcem pe traseul marcat cu dungă roșie de pe Muntele Văcarea, către Cabana Voina. Practic să facem un circuit. Pe un drum forestier, în parte folosit de către cei cu mașini de teren, cu atv-uri sau motociclete, precum și de către biciciștii montani. În parte pe pajiștile alpine.
Sincer să fiu, dacă știam că o să pățim ce o să pățim, nu am mai fi luat-o pe acolo. Dar nah, clarvăzătoare nu sunt…
Mai exact, după numai 20 de minute de mers, la ascensiunea către culmea mai înaltă a muntelui, am zărit un câine negru cu guler alb ce scruta orizontul și ne aștepta. Am scos lanterna să o am la îndemână, un singur câine nu mă îngrijora.
Normal că a început să ne latre cum ne-am apropiat, numai că vocalizele sale i-a chemat și pe fârtați, ca doar nu era singur. Concluzia că am fost luați în primire și înconjurați de o duzină de câini de stână, mari, frumoși ai naibii, dar al dracului de fioroși. Nu erau patru, nu erau cinci, era dublul sau triplul lor. Sincer, nu am apucat să-i număr, nici măcar să le fac poze, eram preocupat mai degrabă cum să ieșim nevătămați din situația asta deloc plăcută.
Ne-am așezat unul în spatele celuilalt, ca să vedem la 360 de grade, am înaintat ușor, vreme de câteva minute bune ce au părut o veșnicie, țăcănind din lanterna cu electroșocuri ori de câte ori un lătrător se apropia la o distanță inconfortabilă nouă, a se citi 2-3 metri.
Până când unul dintre aceștia, mare cât un Saint Bernard, frumos ca un Saint Bernard, a dat să se apropie mai mult decât era cazul, am apăsat din nou pe butonul lanternei, țăcănitul electroșocurilor l-a speriat, a dat în retragere iar câțiva cumetri de-ai săi au sărit fix la beregata lui… încăierându-se între ei.
Practic a fost momentul când am scăpat neatinși. Au început să se certe între ei și au uitat de noi. Dacă nu aveam stăpânire de sine, dacă nu aveam lanterna, nici nu vreau să-mi închipui ce s-ar fi putut întâmpla. Mi-e ciudă că în momentele alea nu mi-a venit ideea să le dau și cu puțin spray de urs.
Uff, așa experiență nu credeam a mi se întâmpla vreodată. Dar nah, mai pățești și d-astea…
După culme am găsit și comoara strajnic păzită, anume turma de oi care păștea liniștită, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Măcar câteva poze să fac cu ea, după câte era să pătimim, nu? Ciobanul, ia-l de unde nu-i…
Ușurați că am scăpat teferi de atacul haitei, am continuat traseul, unul molcom, pe pajiști alpine, ce coboară mai abrupt în ultima parte a sa, aproape de cabana Voina. Dar cum este un drum destul de larg, nu o potecă prin pădure, chiar și așa în pantă abruptă coborârea a fost rezonabilă, prietenoasă cu niște genunchi bătrâni și obosiți.
Peisajele? Magnifice… Creasta calcaroasă a Pietrei Craiului, strălucind în lumina apusului soarelui a fost deliciul suprem, păreau înzăpezită.
Traseul pe aici un pic mai lung, dar mai relaxant din punct de vedere al efortului fizic depus, nu și al întâlnirii apocaliptice cu haita de câini.
Așa că, deși pare un traseu ușurel, atenție la turmele de oi și mai ales la gardienii lor. Sunt mulți și fioroși…
Cam 3 ore și 30 de minute ne-a luat coborârea de la Crucea Ateneului, până la Cabana Voina, pe traseul dungă roșie. Cu tot cu pauze și pățanii.
Faptic traseu către Vf. Roșu în Munții Iezer Păpușa
- Traseu – Cabana Voina – Refugiul Iezer (punct albastru) – Crucea Ateneului – Vf. Roșu – Crucea Ateneului – Cabana Voina pe Muntele Văcarea (dungă roșie)
- Distantă – aprox. 25km
- Diferență totală de nivel – aprox. 1710m
- Durata – 12 ore și 30 de minute cu tot cu pauze
- Este un traseu solicitant din punct de vedere fizic, chiar dificil
- Nu am sesizat porțiuni foarte expuse dar sunt zone pe cărare unde trebuie atenție la cum și unde se pune piciorul, ba chiar și utilizarea brațelor pentru menținerea echilibrului este necesară
- Surse de apă pe platou nu există, doar la izvorul de lângă refugiul Iezer se poate realimenta cu apă (dar habar nu am dacă este potabilă)
- Echipament de munte neapărat, cu tot ceea ce este necesar – bocanci, îmbrăcăminte adecvată, pelerină de ploaie, precum și cremă de protecție solară
- Spray-ul împotriva urșilor nu ar trebui să lipsească din bagaje
- De asemenea, după cum v-am relatat, câinii de stână sunt ținuți la distanță de zgomotul unei lanterne cu electroșocuri (cel puțin pe mine m-a salvat de câteva ori)
=======================================
Din punctul meu de vedere, al unui simplu iubitor de munte și de peisaje montane, vârfurile din Munții Iezer-Păpușa sunt printre cele mai greu de accesat (dintre cele pe care am fost). Și nu pentru că traseele sunt periculoase, dificile sau tehnice, cu hăuri și prăpăstii, ci strict din punct de vedere al efortului fizic depus.
Așa cum este și în viață, pentru a te bucura cu adevărat de locuri minunate, speciale, de rodul muncii tale, trebuie să depui efortul necesar, pas, cu pas, cu pas…
Încă un vis împlinit. Mai am câteva în materie de vârfuri montane, poate că le voi împlini și pe acelea, cândva… Sănătoși să fim!
hailaplimbare.ro 