Câteva zeci de minute în imagini din frumosul Golf Bolata, Bulgaria

După ce am vizitat Capul Kaliakra, am mers către golful Bolata, deși norii care se adunau erau tot mai amenințători. În 15 minute eram deja acolo, pe un drum asfaltat destul de strâmt și denivelat pe alocuri, dar pe care se poate merge fără probleme cu viteză mică și atenție din partea șoferului.

Am parcat aproape de plajă și am plecat să explorăm micuțul golf, destul de liber din cauza vremii nefavorabile. Se anunțase ploaie, așa că nu prea era lume la plajă. Ușor dezolant peisajul pe acea vreme noroasă și destul de rece…

Dar am plecat într-o scurtă explorare a zonei. Am traversat plaja și am urcat către niște grote în stâncă, pe care le văzusem de jos. Pentru a constata cu neplăcere că acolo era un fel de wc public pentru cei campați în golf. Nu mă așteptam la așa ceva, parcă revenisem în România :))).

Și când mă uitam pe unde pot ajunge și mai sus, până în vârful stâncilor sau la farul din partea opusă, a început ploaia. Rece, mocănească. Așa că am fugit repede la mașină, ca să nu mă facă ciuciulete.

Dar tot am apucat să fac câteva poze cu acel frumos golf Bolata, cochet, străjuit de stânci roșiatice și abrupte. Ne-am propus să revenim cândva, pentru alte poze și, de ce nu, pentru o scurtă plajă.

Si altele…