Vineri de dimineața mi-am întrebat draga soție dacă sâmbătă are chef să mergem la Corbu, pentru o scurtă plajă de o zi. Mi-a răspuns ușor indeferentă că nu prea are chef. Cum eu voiam să văd marea și să mă bălăcesc puțin în ea, măcar pentru câteva ore, am plusat – “Dar ce zici de o vizită la Castelul Reginei Maria de la Balchik?”

Moment în care am atins-o la corazon, pentru că își dorea de mult timp să ajungă acolo, Regina Maria fiind preferata sa din toată istoria României. A răspuns entuziasmată că da, acolo vrea să meargă. Așa că, în loc de o singură zi, am plecat pentru un întreg weekend în Bulgaria, cu o noapte de cazare în Balchik. (Chiar am găsit ceva ieftin în condiții decente, cu gazde primitoare și vorbitoare de limba engleză.)

Așa că, vineri dis-de-dimineață, la orele 5 pătrundeam vijelios pe autostradă, iar la ora 9 eram deja în Bulgaria la Capul Kaliakra, primul obiectiv turistic din planul de weekend bulgăresc. A urmat o scurtă oprire în golful Bolata apoi, din cauza ploii, am fugit repede către cazarea din Balchik (Balcic). Până când am ajuns acolo s-a oprit și ploaia, ne-am cazat, am băut două beri bulgărești pentru hidratare și am luat-o la pas către complexul Castelului. Eram cazați la o distanță destul de mică, 15-20 de minute de mers pe jos. Așa că nu mai avea rost să folosim mașina.

Când am ajuns pe aleea principală care ducea către poarta de intrare în complex, ne-am dat seama că ne este foame. Sunt o mulțime de restaurante acolo. Ne-am așezat imediat la una dintre terase, unde am comandat ceva de-ale gurii. Nici extraordinar de bun, nici prost, ok să zicem și mai ales la prețuri decente. Într-un fel mi-a părut rău că nu am mers vis-a-vis, la “Ariciul”. 😀

Dar cu siguranță un plus pentru chelnerii extrem de primitori și de guralivi, care o rupeau puțin și pe românește. (Și nu este de mirare, o mulțime de turiși de acolo fiind de-ai noștri, din toate zonele țării). Printre altele, am încercat și o porție de scoici marinărești care s-a dovedit a fi chiar bună. Parcă trebuia totuși să cer și niște mujdei de usturoi, pentru un gust desăvârșit.

Cu burta pusă la cale am ajuns la casa de bilete. De fapt puteam trece nepăsători de ea, fiind cu ochii mai degrabă la tarabele cu suveniruri, însă un paznic vigilent ne-a atras atenția să cumpărăm biletele de acces. Atenție, nu se poate vizita doar Castelul Reginei Maria fără a trece și prin Grădina Botanică. Așa că trebuie plătit accesul pentru ambele obiective turistice, chiar dacă, să zicem, unii ar dori să viziteze doar castelul. Invers se poate, adică doar Grădina, fără Castel.

Prețuri

  • Grădina Botanică – 8 Leva de adult, 3 Leva de copil
  • Castel – 6 Leva de adult, 2 Leva de copil

1 Leva =  2.44 Lei. Faceți voi calculul. Nouă nu ni s-a părut deloc scump accesul de vizitare.

După ce am plătit, am intrat pe poarta Grădinei Botanice, care s-a dovedit a fi chiar mare, se întinde pe nu mai puțin de 16 hectare. Cred că poți sta acolo cel puțin două zile și tot să nu poți declara cu mâna pe inimă că ai văzut-o în întregime. Noi nu am reușit în cele câteva ore, cu siguranță vom reveni, pentru că între timp s-a abonat și socrela la o tură. Poate prin toamnă, când vor rugini copacii și vor fi mai puțini turiști, implicit mai multă liniște.

Extrem de utilă și harta pe care orice vizitator o primește la intrare, după ce a plătit biletul. Sunt descrieri și în limba română. Normal de altfel, acestea fiind unele dintre cele mai vizitate obiective turistice de către românii care vin în Bulgaria. Evident, noi nu am consultat-o, ne-am lăsat la voia întâmplării.

Din câte am aflat, complexul a fost conceput drept rezidență de vară pentru Regina Maria, familia și apropiații săi. La ordinele ei, pe vremurile când Cadrilaterul aparținea României. Amenajările au început în 1924 și s-au terminat în 1936, cu doi ani înainte de trecerea în neființă a Reginei. Din 1955 a trecut sub tutela Universității din Sofia, care a transformat-o în Grădină Botanică. Cu nu mai puțin de 2000 de specii de plante, multe dintre ele rare, 33 de specii de palmieri, unii cu vârste de peste 50 ani, și una dintre cele mai cuprinzătoare colecții de cactuși din lume (a doua ca mărime din Europa).

Noi habar nu aveam cât de întinsă este, așa că am luat-o la pas cu gândul să ajungem cât mai repede la scopul nostru principal –  Castelul Reginei Maria. La care am ajuns după vreo două ore de mers pe aleile parcului! Uitându-ne la tot felul de flori, copaci, fântâni, vile și mergând prin grădini tematice cum ar fi grădina lui Allah, a trandafirilor, grădina primăverii, grădina cascadei, cea engleză, grădina cactușilor, expoziția plantelor suculente, aleea cu chiparoși, aleea vinului etc.

Și, după cum am mai spus, cu una dintre cele mai mari colecții de cactuși din întreaga lume. Mari, mici, unii cu forme chiar ciudate, pe care nu le-am mai văzut până acum. Sincer, nu m-am plictisit deloc privind la feluritele specii de cactuși. Și m-am înțepat în câțiva tot încercând să le fac poze de aproape. Cred că mi-a intrat un țep și prin talpa adidasului.

După vreo două ore, timp în care ne-am adăpostit și de o scurtă repriză de ploaie, am ajuns într-un final și la Castelul Reginei. Scopul pentru care plecasem de acasă. Care, de ce să nu o recunoaștem, este mai mult o vilă.

La interior nu m-a impresionat extraordinar. Poate pentru că eram deja ușor obosit, eram treaz de la 3 dimineața, poate pentru că orbecăiau prea mulți turiști pe acolo, poate pentru că mă enervase ploaia. Poate pentru că mă așteptam la mai multe detalii istorice, poate pentru că este prea auster și că are prea puține încăperi.

Starea mi-a trecut când am ieșit afară și am început să explorez micuțul castel din toate părțile. Mi s-a părut frumos, chiar dacă din punct de vedere arhitectural este aparent de o simplitate desăvârșită.

„Cuibul Singuratic”, cum se numește, nu este un castel în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o vilă după standardele actuale. O combinație între stilurile italienesc-mediteranean și cel turcesc, cu acoperiș din țiglă roșie și un minaret, cum nu prea am mai văzut nicăieri.

Așa că am început să ne plimbăm în jurul lui, pe aleile cu trandafiri, urcând și coborând scări pietruite. Și să-i fac multe poze, normal. Vreo oră am petrecut în jurul lui, cu multe pauze admirative.

Apoi am ieșit pe faleza din Balchik, pentru o scurtă plimbare de seară. Nu mai ploua… Turiștii se plimbau la pas, unii care se întorseseră la plajă pe promontoriu, localnicii pescuiau, nuntașii intrau în restaurantele de pe faleză…