Aveam o zi plină în față, așa că ne-am propus un circuit de vreo 270 de kilometri. Chiar ultima noastră zi de cazare în Nauders.
Doream să vedem castelul Tirol (pentru că mai înainte cu o zi ajunsesem oarecum din întâmplare la Castel Juval), pentru ca apoi să facem un circuit înapoi către locul din cazare prin pasul Timmeljoch, o șosea alpină între Merano/Italia și Solden/Austria care ajunge la 2509m înălțime (pe care îmi doream să conduc de vreo trei ani, de când aflasem de ea).
Am plecat din Nauders dis-de-dimineață iar prima noastră oprire a fost pe malul lacului Resia, în Valea Venosta (Vinschgau) unde ne-am plimbat vreme de aproape 30 de minute. Era vreme frumoasă, ieșise soarele, peisajele din jur erau frumoase.
Lacul Resia este unul artificial, aflat la o înălțime de aprox. 1498m. Iar turnul care iese din apele sale aparține bisericii satului Curon, scufundat pentru crearea acestuia. Locuitorii au fost expropiați iar satul reconstruit mai sus pe munte.
Vântul era destul de puternic, așa că amatorii de kiteboarding începuseră să iasă pe apă. Am mai fi stat dar ni s-a făcut destul de frig, așa că am luat-o repede din loc. Soarele strălucea dar vântul bătea chiar foarte tare și ieșisem cam dezbrăcați din mașină.
În drum am trecut pe lângă Castelbello, pe care ne-am propus să-l vizităm în 2019 (dacă vom putea) iar pe la orele prânzului am ajuns în Dorf Tirolo, undeva deasupra orașului Merano. Am parcat mașina și am luat-o către Castelul Tirolo, după cum ne indicau panourile.
Am văzut pentru prima dată pomul care face rodii… Cu rodii în el! Cum noi nu prea am fost prin Grecia sau prin Italia de sud, a cam fost o premieră…
Prima oprire? Cum am văzut o gelaterie… Unde am mâncat o înghețată excelentă, motiv să ne oprim și la întoarcere pentru încă o tură. Am văzut că acolo se făcea și spaghetti din înghețată de vanilie, preferata tinerilor locului. Dacă o făceau și din înghețată cu alt gen de arome aș fi încercat și eu (aveam poftă de spaghetti din înghețată de melone, mango, poate chiar din nutella). Cu vanilie nu m-a atras. Poate că sunt fraier că nu am încercat. Next time!
După vreo 20 de minute de mers pe jos, timp în care am admirat frumosul sătuc sud-tirolez și peisajele din jur… cu plantații de vie și de pomi fructiferi, plus încă vreo două castele în proximitate… Ne-am propus ca vreodată să ne cazăm acolo. Dar, sincer să fiu, aceeași promisiune ne-am făcut-o în toate sătucele sud-tiroleze, pentru că am rămas încântați de toată acea regiune. Rămâi ca prostul cât de bine arată totul în orice colțișor din Sud-Tirol.
Iar Castelul Tirolo trona impozant deasupra văii. De-abia așteptam să ajungem la el.
Înainte de castel am ajuns la un tunel lung de vreo 30 de metri, prin care puteau trece atât pietoni cât și mașini. Pe rând, nu în același timp, după cum indica semaforul.
După alte 10 minute de urcuș mai sănătos am ajuns la casă, unde am plătit biletele de intrare. Parcă vreo 18 Euro de familie.
Și am intrat imediat în curtea castelului… Cu foile de explicații în limba engleză la îndemână.
Castelul Tirol datează de pe la 1100, trecând prin mai multe faze constructive, după cum o arată imaginea de mai sus.
Practic este un adevărat muzeu despre istoria, tradițiile, cultura și momentele importante ale Tirolului de Sud. Așa că am luat-o din sală în sală, unde am văzut și admirat tot felul de exponate, prezentate cu lux de amănunte.
Am intrat mai întâi prin pivnițe, în care am văzut unde era ținut ascuns tezaurul dar și armele, precum și unde au fost descoperite mai multe morminte, în timpul recentelor săpături arheologice. Apoi ne-am oprit și am zăbovit destul timp în Capela Castelului, construită pe două nivele.
Cel superior pentru clasa aristocrată, zona inferioară pentru credincioșii fără rang.
Iar intrarea capelei dinspre Sala Cavalerilor era împodobită cu sculpturi superbe…
… cioplite în marmură, cu un nivel remarcabil al nivelului detaliilor.
Peisajele din jur văzute de la ferestrele castelului?
Superbe…
Am intrat pe rând în toate încăperile castelului.
Și am văzut o mulțime de manuscrise expuse, din diverse perioade istorice, dar și arme, armuri, monezi, obiecte religioase, plăci funerare, cam ce vezi în orice muzeu de gen. Însă toate, dar toate, însoțite de explicații destul de amănunțite.
La finalul turului am urcat sus în turn, unde era organizată o expoziție despre istoria recentă a Tirolului de Sud.
De la finele primul război mondial și până în zilele noastre. Cu informații despre cele mai importante momente istorice, sociale dar și culturale. Și cu imagini chiar interesante, le-am privit cu atenție pe unele dintre ele.
Normal că am mai tras câteva cadre cu superbele peisaje văzute de sus de tot.
Pentru ca apoi să facem o plimbare în jurul lui, prin curtea exterioară.
După ce am vizitat castelul nu ne-am întors imediat la mașină. Ne-am mai plimbat prin frumosul sătuc Tirolo, am mai mâncat câte o înghețată, ba chiar am intrat prin câteva magazine. Nu ne înduram să plecăm atât de repede, era prea frumos totul în jur.
Într-un final am urcat în mașină cu destinația passo Rombo (Timmelsjoch), o țăcăneală de-a mea, pentru că soției nu prea îi plac șosele la înălțime, cu prăpăstii adânci de o parte și de alta. Dar eu vroiam să conduc și pe această șosea alpină, deși nu are foarte mulți kilometri. 16 Euro de autoturism taxa, se plătește sus, la mijlocul traseului. Nu vrei să plătești, te întorci.
Am cam condus val-vârtej prin pasul Timmelsjoch, pentru că ne grăbeam să ajungem în Nauders . Ne aștepta proprietara să plătim cazarea, pentru că în următoarea zi urma să plecăm.
Așa că, din păcate, nu am zăbovit mai deloc pe traseu sau pe la muzeele sau prin punctele sale de interes. Aș fi vrut să văd muzeul motocicletelor, poate cu altă ocazie… Dar mi-au plăcut tare peisajele, poate voi reveni cândva pe acolo și voi încerca să dedic mai mult timp acestei șosele alpine.
Și cam asta a fost ziua noastră de vacanță, pe la orele 19.30 eram înapoi la cazare (cu 90 de minute întărziere!!!). Recunosc, după ce am făcut plinul în Samnaum. La duty-free benzina era 1.07 Euro litrul!
Hai la Plimbare :O) 