Din Koprivshtitsa am vrut să mergem la peștera Prohodna dar în drum ne-am oprit pentru câteva zeci de minute și la mănăstirea Glojene (Glozhene), aflată la 17km distanță de satul cu același nume.
Din drumul principal a trebuit să urcăm cu mașina aproape de vârful muntelui pe o șosea destul de strâmtă, pe care încăpea doar o mașină, pe o distanță de aproape șase kilometri.
Cum ar fi fost să ne întâlnim cu un autocar din contra-sens? Ar fi fost interesant… Ne-am întâlnit cu alte autoturisme, pentru că este un obiectiv turistic și religios destul de important, din câte am constatat. Cu autoturismele ne-am descurcat, cu autocarul ar fi fost imposibil… :)) O rezolvam noi cumva… Adică moi…
La finalul drumului am găsit o parcare în care am lăsat mașina, 2 Leva cost.
Apoi am luat-o pe jos vreo 100 de metri până la poarta mănăstirii.
Structură de piatră… chilii din lemn… acolo sus în vârful muntelui, aproape că zici că este o cetate adevărată, construită să domine împrejurimile…
Ca un scurt istoric, mănăstirea sub hramul “Sf. Gheorghe cel Aducător de Biruință” ar fi fost ctitorită pe la 1230 de către cneazul Glozh din Kiev, care primise regiunea de la țarul Ivan Asan al II-lea (1218 -1241). Atunci sub hramul Înălțarea lui Iisus dar nu pe același loc, ci în apropiere. Tot atunci ar fi fost construită și o fortăreață.
Acea mănăstire a funcționat până secolul XVII. În secolul XVIII călugării construiesc o nouă mănăstire sub hramul actual. Au construit-o sus în vârful stâncii pentru a se proteja împotriva raidurilor otomane.
Este și o legendă legată de strămutarea mănăstirii. Se pare că acel cneaz a adus cu el o icoană făcătoare de minuni a Sf. Gheorghe. Și că aceasta ar fi dispărut de câteva ori, de fiecare dată fiind găsită pe acea stâncă. Călugării au considerat aceste întâmplări drept semne divine și au reconstruit mănăstirea acolo, la înălțime.
O vreme, cele două mănăstiri au funcționat în paralel, fiind legate printr-un tunel. Acesta fiind utilizat chiar și de către revoluționarul Vasil Levski, numit și Apostolul Libertății. Tunelul a fost și el distrus la cutremur.
De menționat că și Vasil Levski a fost refugiat în România, pregătind de aici răscoala/revoluția din Aprilie 1876. A fost prins de turci și executat prin spânzurare.
Chiliile călugărilor au fost refăcute pe aceleași fundații în 1858 iar noua biserică a fost construită în anul 1913, pentru că vechiul lăcaș a fost distrus la cutremurele din 1904 și 1913. Dar a păstrat vechiul iconostas, salvat dintre dărâmături.
După ce am pătruns pe sub poarta din piatră, am ajuns în curtea Mănăstirii, care oferea acces direct la chiliile călugărilor. Nu cred să mai trăiască mulți călugări acolo, pentru că nu am văzut niciunul. Mă rog, poate mă înșel.
Apoi am intrat în biserică…
Icoana Sfântului Gheorghe este cea de lângă Icoana Sfintei Maria, din câte am aflat pe internet. Pentru că la fața locului nu era nimeni să ne ofere explicații.
Este organizat chiar și un mic muzeu în camera în care stătea revoluționarul Vasil Levski.
Aceasta să fie oare intrare în tunel? Sau mai degrabă doar o ascunzătoare? Nu am găsit explicații acolo.
Am mai văzut un indicator către ale muzeu dar am găsit ușa zăvorâtă. Așa că am trecut la admirarea peisajelor din jur…
Dacă ne-ar fi fost foame, ne-am fi oprit la restaurantul mănăstirii, care era deschis și își aștepta clienții.
Vedere din camera în care stătea Vasil Levski. (sus)
Maxim o oră am stat acolo la Mănăstirea Glojene (Glozhene) dar s-ar putea să mai trecem în drumurile noastre prin Bulgaria. Pentru că am aflat că la numai 50 de minute de mers pe jos ar fi o peșteră în care se ascundeau locuitorii zonei în vremurile de restriște.
Hai la Plimbare :O) 