În căutare de rododendroni pe Muntele Roșu, într-o frumoasă drumeție către Vf. Zăganu

Cred că sunt vreo cinci ani de când noi și prietenii noștri ne tot propunem să vedem marea roz de rododendroni din Munții Ciucaș la început de iunie. Și practic nu am avut ocazia, ba pentru că nu am avut timp să mergem, dar mai ales pentru că luna iunie este de regulă una ploioasă, culmea, preponderent în weekend-uri (când putem noi merge).

Totul până acum, când în sfârșit s-au aliniat toate astrele și vremea s-a anunțat favorabilă unei escapade de o zi de la Cabana Muntele Roșu, către Vârful Gropșoarele și mai departe către Vârful Zăganu. Locurile despre care mă informasem că s-ar afla frumoasele tufe roz de rododendroni.

Clar, primii rododendroni din Munții Ciucaș i-am văzut în drumeția din Pasul Bratocea către Vârful Ciucaș cu o săptămână înainte, dar cu timide apariții… ici, colo, câteva floricele. Voiam mai mult…

De altfel, Muntele Roșu își datorează numele tocmai acestui spectacol rozaliu oferit de tufele de rododendron, cunoscut drept și bujorul de munte, în fiecare lună iunie, din fiecare an.

Deci? Trezit devreme, ajuns la Muntele Roșu pe la orele 9.10 dimineața, moment în care am avut realmente un șoc… de-abia am găsit ultimul loc de parcare din spațiul generos de altfel de acolo. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva…  Și mi-am dat seama că va fi ca pe bulevard pe munte, ba am văzut mai multă lume ca de obicei pe traseul din Munții Ciucaș.

Motivul? Marea relaxare post pandemie dar și mini-vacanța de Rusalii… Face-palm!

Bine că am găsit loc de parcare până la urmă… pentru că la întoarcere am văzut o mulțime de mașini parcare pe drumul de acces, pe o distanță de cel puțin 1km prin pădure… și, în plus, șoseaua era plină până către cabana Silva. Șoseaua gemea practic de mașini parcate, îmi pare rău că nu am făcut poze și la întoarcere, dar eram prea stors de vlagă și nu mai aveam inițiative d-astea…

Ne-am echipat, ne-am dat cu cremă de soare, pentru că se anunța o zi caniculară, cu prea puțini nori pe cer și am luat-o la pas către Răscruce, apoi către Vf. Gropșoarele, în plan fiind trecut și Vf. Zăganu.

Am plecat noi și alte câteva sute de turiști, unii veniți cu autocarele…

Dar nu ne-am descurajat… am luat-o cătinel în sus, pe panta aia a prostului de până la stația meteo, pentru ca apoi poteca să fie mai domoală până la Răscruce, locul de unde traseele se despart – unul o ia către Cabana Ciucaș, altul către Vf Gropșoarele, Vf Zăganu și Cheia.

Nimic nou până acum, traseul fiind identic cu ce v-am povestit anul trecut. Cu cât am înaintat pe platou, cu atât peisajele au devenit mai frumoase…

… se vedeau tot mai bine Bucegii, în continuare înzăpeziți, dar și Tigăile Mari, Vf. Ciucaș și Cabana Ciucaș… parcă și un pic din Goliat…

… și cam în 2 ore eram la Răscruce…

… unde ne-am odihnit un pic, după care am luat-o către Vf. Gropșoarele.

Și, undeva pe la mijlocul traseului pe culmea dintre La Răscruce și Gropșoarele, am început să zărim rododendronii. Yupiii!

Clar, nu oceanul de culoare roz la care mă așteptam, însă tot au fost frumoși… și ce bine miroseau…

Pe vârful Gropșoarele am zăbovit vreo 30 de minute, timp de luat masa și de depănat amintiri din vremuri trecute sau de comentat proprii adolescenți, că deh, cu toții suntem părinți…

Apoi am luat-o către următoarea destinație – Vf. Zăganu, 1 oră de mers până acolo.

Însă după cum aveam să constat, a fost unul dintre cele mai dificile trasee din Munții Ciucaș, cu pante accentuate, pe cărărări cu pietriș dar și cu câteva praguri înalte din stâncă, pe care le-am coborât pe propriile poponețe sau le-am urcat crăcindu-ne și apucându-ne de toate tufele de jnepeni de pe lângă…

… dar și o zonă cu lanțuri, însă nu neapărat periculoasă…

… iar după o oră destul de solicitantă din punct de vedere fizic ne odihneam aproape de Vf. Zăganu. Unde ne-am întâlnit cu alte valuri de turiști montani ce urcau direct din stațiunea Cheia.

Practic sub Vf Zăganu, pentru că nu văzut nicio cărare până sus pe el…

Încă 10-15 minute de stat acolo, de privit la peisajele spectaculoase din jur… după care am luat-o înapoi, către cabana Muntele Roșu, pe același traseu.

De data asta fără să ne grăbim, discutând diverse probleme cotidiene, depănând amintiri din adolescența noastră, pentru că ne cunoaștem parcă de o veșnicie…

Faptic traseu Cabana Muntele Roșu – La Răscruce – Vf Gropșoarele – Vf Zăganu. Și retur.

  • Traseu – Cabana Muntele Roșu (1280m) – La Răscruce (1805m) – Vf. Gropșoarele (1883m)- Vf. Zăganu (1764m) – Și retur
  • Durată – 7 ore și 30 de minute, cu destul de multe pauze de tras sufletul
  • Lungime traseu – 12.6Km (dus-întors)
  • Diferență de nivel totală aprox 800m +/-
  • Dificultate din punct de vedere fizic – ușor/mediu/dificil
  • Ușor pe platou, între La răscruce și Vf. Gropșoarele
  • Mediu din punct de vedere fizic de la Cabana Muntele Roșu și până La Răscruce, pentru că se urcă continuu
  • Porțiuni mai dificile între Vf. Gropșoarele și Vf. Zăganu (pietriș pantă accentuată, praguri înalte din piatră și stâncă, lanțuri)
  • Nu am găsit surse de apă pe traseu, așa că vă recomand să aveți destulă cu voi, cel puțin 2 litri de persoană, mai ales dacă este o zi caniculară
  • Neapărat încălțări bune, de munte, pentru zonele dificile
  • Până la Vf. Gropșoarele este un traseu ce poate fi făcut și cu copii mai mici.

Setul de înregistrări realizate cu ceasul Xiaomi Amazfit GTS, în continuare.

Clar, pentru noi a fost încă o reușită tură de o zi în Munții Ciucaș, în care ne-am simțit minunat alături de prietenii noștri.