Fiind poate cea mai aglomerată zonă muntoasă de la noi din țară, recunosc că am evitat să mergem în drumeții pe Valea Prahovei în perioada recentă. Urăsc aglomerația și tot ce vine cu ea la pachet…
Cu toate că, fiind atât de aproape de București, Munții Bucegi îmi sunt poate cei mai dragi dintre toți Carpații noștri, este zona de care mă leagă cele mai multe amintiri frumoase de vacanță și timp liber din copilărie și adolescență.
Acolo am fost pentru prima dată în excursie cu părinții, când eram mic, la picnicuri pe malul râurilor sau cu cortul pe Valea Cerbului.
Apoi în tabere cu colegii din școala primară, cea mai frumoasă fiind cea din clasa a 6-a parcă, de la Cuibul Dorului. Pe urmă în drumeții liceene pe drumurile de acces către lacul Bolboci, încă neasfaltate în acele vremuri. Ca să nu uit de plimbarea în bena unui camion tot pe acele drumuri, când eram mai copil și când priveam destul de speriat la peisajele aspre din jur…
Îmi aduc aminte, acum cu plăcere, de prima febră musculară cruntă, când am mers de la Babele până în Sinaia, în blugi și teniși… de am pășit crăcănat zile bune după aceea. Sau de prima insolație a viitoarei mele soții atunci, când am coborât de la cota 2000, tot până în Sinaia, la breteluțe și pantaloni scurți, deloc protejați de razele puternice ale soarelui.
Hehe… și câte drumeții și întâmplări haioase în familie sau alături de prieteni am tot petrecut prin spectaculoșii Munți Bucegi… Și pesemne că se vor aduna multe alte frumoase momente în viitor… Sănătoși să fim…
Cum nu mai făcusem un traseu pe acolo de ani buni, sâmbătă ne-am propus să ajungem din nou la Vf. Omu, de data asta cu plecare de la Telecabina Peștera. Un traseu pe care nu-l mai făcusem…
Așa că, am plecat dis-de-dimineață din București iar la orele 8.30 parcam mașina lângă Telecabina Peștera. Dacă nu știați, drumul este asfaltat acum în totalitate, până acolo.
(Din Sinaia spre Târgoviște – Dreapta la Cabana Cuibul Dorului acum închisă – înainte pe Trans-Bucegi către Cabana Dichiu – apoi stânga către Lacul Bolboci – dreapta la intersecție către Peștera)
Sus, pe Trans-Bucegi, în prima curbă mai largă, am oprit vreme de câteva minute…
… pentru a privi la peisaje… Ceața încă nu se risipise dintre văi dar primele raze de soare străpungeau norii grei de ploaie. Semn că vom avea parte de o drumeție fără mari probleme din partea vremii…
Iar la orele 8.50 plecam pe traseu, echipați cu tot ceea ce aveam nevoie, în special pentru ploaie. Era un weekend ploios în toată țara și, deși în Bucegi era preconizată o vreme doar noroasă, mă gândeam totuși că vor cădea câțiva stropi. Și așa s-a și întâmplat…
Primul indicator către Vf. Omu – Dungă Albastră, 3 ore. Încurajator, ne gândeam că vom face 4 ore în ritmul nostru, ceea ce s-a și întâmplat.
Prima parte a traseului, pe Valea Obârșia Ialomiței, până la Cascada Obârșia Ialomiței, este destul de ușoară într-o pantă molcomă. Am mers încet, cu ochii de jur-împrejurul nostru, la văcuțele ce pășteau liniștite, la căluți, la stânile pe coșul cărora ieșea încă fum, la stâncile ce străjuiau valea largă… pe dreapta Munții Obârșia, pe stânga Munții Doamnele…
… însă a început să bureze mai întâi ușor, apoi un pic mai tare… așa că ne-am oprit să ne punem pelerinele de ploaie pe noi…
Însă nu era o ploaie cu stropii grei, așa că nu a fost nevoie să ne adăpostim pe lângă stânci și ne-am continuat liniștiți drumul către Vârful Omu.
Practic, la Cascada Obârșia Ialomiței am ajuns după o 1 oră și 30 de minute de mers agale.
Și chiar înainte de a începe urcarea către căldarea superioară a văii ne-am întâlnit cu o turmă de oi…
… turmă fără câini, cum nu prea am mai văzut până acum prin Carpații noștri. Adică să te întâlnești cu turma de oi și să nu te latre câinii? Mai rar așa ceva…
Mirați de acest fapt l-am întrebat pe cioban unde-i sunt câinii… Răspunsul a fost unul sincer – „Nu mă ascultă, nu au vrut să vină cum mine. Ciobanul de care ascultă are liber…”
Dar la cât de dibaci era ciobanul nostru, am constatat că nu prea avea nevoie de câini să mâne turma sus pe munte, să-i dea roată și apoi să o întoarcă înapoi la stână, în jurul orei 4, pentru muls. Ne-a mai spus că urșii coboară în fiecare noapte la stână și că nu de puține ori au plecat cu oi după ei…
L-am lăsat pe cioban cu ale lui, i-am urat să aibă „serviciu ușor” :)) ca la București și ne-am croit drum în sus prin dreapta cascadei Obârșiei… de unde am urcat vreme de aproape 30 de minute pe o pantă destul de înclinată.
Urcarea fiind îngreunată și de noroiul de pe cărare, pe care bocancii alunecau extrem de ușor… Așa că a trebuit să ne calculăm fiecare pas și să călcăm de fiecare dată cu atenție… Nu de alta, dar nu voiam să ne rostogolim la vale, printre bolovanii ăia…
Se pare că oițele urcau mai bine decât noi, chiar și pieptiș pe lângă cascadă, pe iarba umedă… Deh, 4×4… 😀
După urcare ne-am tras puțin sufletul… apoi am continuat, tot pe bandă albastră, către Mecetul Turcesc….
… ploaia s-a oprit între timp…
După alte 40 de minute de pantă domoală, am pornit urcarea prin dreapta Mecetului Turcesc, către Șaua Cerbului, care ne-a luat cam 30 de minute…
După cum am mai spus, ploaia se oprise între timp. Dar sus, în șaua Cerbului, ne-a luat în primire vântul, tăios și rece, mai rece și mai tăios cu cât urcam mai sus… Normal, Coștila se vedea de acolo…
Și, normal, cărarea dinspre Babele era mai populată decât cea pe care venisem noi, traseul fiind mai ușor și mai accesibil de acolo.
Puterea vântului s-a înăsprit cu cât am urcat mai sus… Practic șuiera printre stânci.
După alte 30 de minute și aproape 4 ore de la startul traseului am ajuns la Cabana Vf. Omu…
Vântul rece ne înghețase deja mâinile… așa că mi-am zis să intru să comand niște ceai cald, să ne mai încălzim un pic…
Prea multă lume pentru gustul meu în vreme de pandemie, așa că nu am stat deloc la interior, la coadă, nici măcar 10 secunde. Am ieșit imediat ce am intrat… Ușor isterizat și nervos că lucrurile nu se schimbă acolo nici măcar după zeci de ani. De ce?
Am preferat vântul rece de afară…
Unde am mâncat un sandviș cu șnițel, am băut o gură de apă… iar după 10 minute plecam deja către Peștera. Dar pe alt traseu, pe sus pe Muntele Doamnele…
Va continua…
Faptic Traseu Telecabina Peștera – Vf. Omu
- Tip – Drumeție
- Traseu – Telecabina Peștera – Valea Obârșiei – Cascada Obârșia Ialomiței – Mecetul Turcesc – Șaua Cerbului – Cabana Vf. Omu (2507m)
- Marcaj – Dungă Albastră, stare marcaj bună
- Dificultate – Ușor spre mediu, anumite porțiuni pe urcare necesită un pic de atenție. Nu foarte ușor din punct de vedere fizic, mai ales pe porțiunile de urcare, la Cascada Obârșia Ialomiței și de la Mecetul Turcesc până în Șaua Cerbului
- Distanță – aprox. 7km
- Durata – 4 ore
- Diferență de nivel +900m
- Neapărat încălțăminte de munte, cu talpă sănătoasă, și haine de ploaie, eventual și cu protecție pentru vânt.
Datele colectate de ceasul inteligent Xiaomi Amazfit Stratos, în continuare. De menționat că am înregistrat în două sesiuni, pentru că am reușit să opresc înregistrarea din greșeasă pe traseu.
Clar, în ciuda vremii posomorâte a fost unul dintre cele mai frumoase trasee parcurse de noi în Munții Bucegi.
Hai la Plimbare :O) 