Sâmbătă, 25 iulie 2020… Eram deja la Cabana Vf. Omu, după un traseu de aproximativ 4 ore pornit de la Telecabina Peștera. În cabană nu am avut loc să intrăm, așa că am rămas preț de câteva minute afară, la discreția vântului ce bătea necontenit, prea rece pentru final de iulie… Până la urmă, bine că nu a nins…
Am mâncat sandvișul cât am putut de repede pentru că partenerii de drumeție mă grăbeau. Vântul rece și năpraznic nu era confortabil acolo sus în vârf de munte, la 2507 metri înălțime. Eram deja transpirați și la fiecare rafală simțeam frigul până în oase. Clar, trebuia să ne mișcăm, să nu stăm pe loc pentru a nu ne „răci”.
Dar în cele câteva minute în care am tras la foc automat, gură după gură, din gustosul amalgam de pâine și carne prăjită, mi-am dat seama că o tradiție a muntelui e pe ducă la noi, aici, în România.
Cea a bineței, a lui „Bună Ziua”… De când mă știu, de când merg pe munte, drumeții își dau binețe când se întâlnesc pe traseele montane. Bună Ziua, Salut… Ahoy! se auzea chiar și în Munții Tatra, o altă ramură a Carpaților… Ciao în Dolomiți! Și în Alpi drumeții se uită la tine zâmbind și te salută…
Dar acum, aici în Bucegi, am observat că tinerii nu mai catadicsesc să deschidă gura către cel care se apropie din sens opus… Buna creștere este deja uitată pentru mulți dintre reprezentații noii generații care ne calcă pe urme… Cine știe, poate noi nu i-am crescut cum trebuie… Poate noi am greșit și nu le-am insuflat adevăratele valori umane… Ceva, undeva, nu este în regulă.
Nu toți se comportă așa… Doar ca majoritatea este covârșitoare…
Am terminat sandvișul, gata și cu introspecția interioară… Am băut și mai rapid o gură de apă, am pus rucsăcelul în spate și… din nou la drum…
… dar nu pe același traseu. Voiam să ne întoarcem pe deasupra Mecetului Turcesc, apoi pe Culmea Doamnele, pentru ca la final să coborâm către Telecabina Peștera, unde lăsasem mașinile.
Înainte… pe dungă roșie, pe traseul de 5 ore prin Șaua Strunga, pe la Refugiul Bătrâna… numai că noi îl vom părăsi undeva pe culmea Doamnele…
Vârful Bucura (2503m), drept în fața noastră… I se mai spune și Vârful Ocolit. Pe vântul de acolo noi l-am ocolit…
… nu însă și mai sportivii noștri prieteni, care ne-au oferit o poză de acolo de sus, din bătaia viforului…
Pe sub vârf nu mai bătea atât de tare…
… iar imediat după curbă am văzut Valea Ialomiței, șaua Cerbului și traseul de pe coama Munților Obârșiei, către Babele…
… tot înainte pe traseul dungă roșie pe deasupra Mecetului Turcesc…
… cu ochii la peisaje dar și după tot felul de floricele colorate…
… am văzut și o Floare de Colț, încă neînflorită…
… după aproape o oră de mers, pe o pantă destul de molcomă, deloc obositoare, am ajuns sus pe culmea Muntelui Doamnele, pe platoul alpin…
… tot pe traseul cu dungă roșie…
… până am zărit de departe punctul de start al traseului cu Cerc Roșu, care ducea chiar pe marginea culmei Doamnelor, pe partea dinspre Valea Obârșiei…
… așa că am tăiat-o direct pe pajiștea alpină în direcția celorlați stâlpi indicatori…
… cu ochii la peisajele de jur-împrejur…
… pe dreapta Munții Leaota… în planul depărtat…
… pe stânga, Cascada Ialomiței, văzută de sus acum…
… în spate Mecetul Turcesc și în depărtare Vf Omu…
… privirea în dreapta din nou, către refugiul Șaua Bătrâna… dar și la turma de mioare ce păștea pe culmea din apropiere…
… capul spre stânga din nou… la crevase, stâncăraie, chei strâmte și roci ascuțite…
… iar spre dreapta, la altă turmă de mioare, despre care am aflat mai târziu că era chiar a ciobanului pe care îl întâlnisem la Cascada Obârșia Ialomiței…
… și poc, în depărtare am văzut Sfinxul, Babele și Cabana Babele… dar și mulțimea de turiști ce mișunau pe acolo. Noi singuri pe Culmea Munților Doamnele… acolo zeci, sute de turiști. Adevărată distanțare socială!
Ce peisaje spectaculoase, ce frumos… Și ce traseu ușor avusesem până atunci. Cam 1 oră și 20 de minute am mers pe platoul Munților Doamnele, fără a face vreun efort fizic.
Nici nu mă așteptasem să fie atât de simplu de parcurs, fără nicio dificultate, nici de ordin tehnic, nici din punct de vedere fizic.
A fost ca o plimbare relaxată într-un parc alpin, cu peisaje de poveste…
Nici când am văzut Peștera de acolo de sus, de departe, nu ne așteptam la o schimbare atât de drastică a condițiilor traseului…
Până la urmă, diferența de nivel de 900 de metri trebuia cumva străbătută…
Nici când am văzut primele tufe de jnepeni nu ne-am impacientat… ba din contră, mă gândeam că ne vor ajuta la coborâre…
… nici la poienița cu floricele multicolore de munte…
… Sfinxul, încă o dată, privit de departe…
Și a urmat chinul… coborârea…
… abisul… o coborâre aprigă, pe o cărare greu vizibilă, acoperită în totalitate cu iarbă udă, sub care se afla pojghița de noroi alunecos.
Normal, la prima neatenție piciorul mi-a fugit, eu aterizând ca bolovanul pe spate practic instant… Au, genunchiul… atât de mi-a fost… de atunci și pentru încă 60 de minute am coborât extrem de încet, cu atenție la fiecare pas, ca moșii… (nu că aș mai fi vreun tinerel)
… îmi venea să-mi dau drumul la vale, de-a rostogolul…
La cât de greu ne-am mișcat, turma de oițe ne-a ajuns din urmă și când mă hodineam ca omu’ sprijinit de un bolovan îl auzim strigând pe cioban…
„Măi oameni, mișcați măi, nu mai stați pe loc… că nu mai coboară oile din cauza voastră…” Opaa…
Of… ce să fac, m-am ridicat și am pornit din nou la vale…
Într-un final am ajuns în vale, lângă stână… vârful Omu nu se mai vedea deja, era acoperit de nori…
… câinii de la stână se jucau…
… iar râul l-am trecut pe un podeț suspendat, chiar lângă atât de renumita Gură de Rai, zona aceea cu energii cosmice din inima Bucegilor… despre care tot am citit teorii fanteziste pe internet.
După ce am trecut râul pe acel podeț, am mai făcut încă 30 de minute până la Telecabina Peștera, unde lăsasem mașinile.
Am ajuns acolo destul de obosiți dar încântanți de frumoasa noastră drumeție de o zi până la Vf Omu și înapoi, într-un circuit cu peisaje spectaculoase din toate părțile.
În total am făcut 4 ore și 30 de minute de la Cabana Omu și până la Telecabina Peștera. Dacă nu mă moșmodeam atâta pe coborâre cred că reduceam timpul cu cel puțin 30 de minute. Dar, mai bine întreg și sănătos…
Faptic traseu Vf. Omu – Telecabina Peștera, pe deasupra Mecetului Turcesc și pe Culmea Doamnele
- Tip – Drumeție
- Traseu – Dungă Roșie până pe Culmea Doamnele, apoi stânga pe Cerc Roșu, până jos în vale la Gura de Rai, după care se revine pe marcaj Dungă Albastră
- Stare marcaje – bună
- Dificultate – Traseu ușor în general, mai puțin pe coborârea de pe Muntele Doamnele către Gura de Rai, dacă iarba este udă și cărarea este cu noroi
- Distanță – 7.5km
- Diferență de nivel – 900m
- Durata – 4 ore și 30 de minute
Toate detaliile despre urcarea la Cabana Vf. Omu, aici.
Datele înregistrate de ceasul Xiaomi Amazfit Stratos, mai jos.
Clar…
… m-am simțit minunat în această drumeție, am fost în largul meu acolo… aproape singur pe munte, departe de lumea dezlănțuită…
Hai la Plimbare :O) 