Lacul Sorapis a fost una dintre destinațiile noastre în vacanța din Dolomiți anul acesta. Vroiam să văd pe viu frumosul lac de lângă Cortina DAmpezzo, așa că am hotărât să facem o drumeție până acolo.
Faptic
- Punct de plecare – Passo Tre Croci (1805m)
- Destinație – Lacul Sorapiss (1923m)
- Tip – drumeție în familie, la dus am făcut 2 ore și 10 minute, la întors 1 oră și 50 de minute
- Total timp petrecut în drumeție – 6 ore (cu pauză de vreo două ore la lac)
- Dificultate – traseu ușor în prima lui parte. În cea de-a doua parte a traseului începe urcarea, cu pasaje de lanțuri pe lângă prăpastie
Zis și făcut. Soarele apăruse pe cer, ceea ce însemna că vom avea parte de o vreme mai frumoasă, fără zăpadă. Pentru că tocmai ninsese cu o zi înainte și făcusem deja o drumeție prin zăpadă, către Monte Rite. Unde mi-am pierdut bocancii, așa că nu prea mai aveam cum să merg prin zăpadă. Cel puțin nu până când nu-mi cumpăram alții. Iar în Italia prețurile nu sunt tocmai prietenoase.
Ne-am trezit de dimineață și, din Val di Zolda, unde aveam cazare, am făcut cu mașina aproape 1 oră și 30 de minute până la Passo Tre Croci. Distanța nu era foarte mare, doar vreo 50km, dar drumul este numai cu serpetine, așa că se merge mai greu.
În Passo Tre Croci mi-am cam dat seama cum stă treaba, pentru că am găsit destul de greu loc de parcare, chiar la câteva sute de metri de punctul de pornire pe traseu. În sensul că m-am așteptat încă de la început să fie multă lume pe același traseu, plecată cu același scop ca al nostru – să admire priveliștile de la lacul Sorapiss. Dar nu mă așteptam să fie chiar atât de multă lume. A fost ca la Verdun!
Nu ne-am descurajat, am luat-o ușor la pas pe traseu.
Prima oră de mers în masivul Cime de Marcoira a fost destul de ușoară, deloc dificilă. Pe o potecă destul de lată, prin pădure, cu o pantă ușoară, scurte pasaje de grohotiș, ba chiar am trecut vreo două pârâiașe, fără să obosim prea tare. Destul de multă lume, de toate vârstele, plecată la plimbare. Însă nu ne-a deranjat, poteca fiind destul de generoasă pe acea porțiune.
Apoi a început urcarea, cu o pantă mai accentuată, tot mai pietroasă.
Cu o potecă tot mai strâmtă și pasaje pe lângă prăpastie accesorizate cu lanțuri. Locuri în care a trebuit să așteptăm să treacă cei care veneau din sensul opus. Au fost și zone cu scări metalice, dar nimic extrem de dificil, traseul fiind accesibil tuturor iubitorilor de munte, nu neapărat alpiniștilor. Am văzut și destui copii de vârste fragede, unii asigurați de către părinți cu corzi, alții, mai mici, în rucsaci speciali în spatele taților.
După două ore și zece minute am ajuns la lacul Sorapiss. Priveliștile din jurul acestuia? Superbe. Încântătoare. Maiestoase. Nici nu pot descrie în cuvinte ce am văzut acolo.
Vârful Dito Di Dio (Degetul lui Dumnezeu) trona semeț deasupra lacului de o culoare superbă, un albastru-verzui lăptos pe care nu l-am mai văzut în altă parte. Chiar impresionant. Am stat și am privit la el și la peisajele din jur vreme de un sfert de oră.
Apoi am încercat să dăm o tură în jurul său, pentru a-l admira cât mai bine din toate părțile. Poate chiar să stăm puțin la soare pe plaja care o văzusem de partea cealaltă. Dar am renunțat după vreo 15 minute de mers. Erau destule pasaje strâmte peste bolovani și printre jnepeniș unde se făceau mici ambuteiaje, pentru că toată lumea venită la plimbare dorea, normal, să facă același lucru. Adică să se plimbe în jurul său.
Răbdarea ne-a lăsat repede, așa că am renunțat, am luat-o înapoi. Ne-am simțit ca pe traseul dintre Piatra Arsă și Babele într-o zi de sărbătoare, prea mare înghesuială pentru gustul nostru.
Și am mers către Refugiul Alfonso Vandelli cu gândul să degustăm o bere, eventual ceva dulce.
Din păcate nu a fost chip de relaxare nici acolo. Îmbulzeală și la refugiu, coadă de vreo 20 de persoane la bar. Așa că ne-am așezat pe iarbă acolo lângă, ne-am mâncat tacticoși sandwich-urile din rucsac, ba chiar și niște ciocolățele, de dulce, am băut puțină apă și am decis să ne întoarcem.
Agale, pe același frumos traseu, cu superbe priveliști către Monte Cristallo, Cadini di Misurina și Tre Cime. În depărtare chiar am văzut lacul Misurina, în jurul căruia ne plimbasem cu un an în urmă.
Normal, la întoarcere nu au lipsit micile ambuteiaje în porțiunile de lanțuri.
Alte imagini de acolo, făcute cu telefonul (un ASUS Zenfone 5z), în continuare.
Hai la Plimbare :O) 