Ploua. Fără oprire. Dar coafura a rezistat cu succes. Ne îndreptam spre Castelul Coira, pe care îl zărisem încă de anul trecut la un drum pe acolo prin Sud-Tirol. Așa că l-am pus în planul de vacanță pe 2018.

Am ajuns în Schluderns (Sluderno) destul de devreme. De altfel un orășel extrem de aproape de Glorenza (Glurns), despre care v-am povestit anul trecut.

Am lăsat mașina într-o parcare la baza dealului pe care se afla Castelul și am pornit la pas până acolo, cam 15 min, cu umbrelele deasupra capului. Ca să-mi dau seama că era parcare amenajată și sus, lângă castel. Nu-i nimic, mișcarea ne-a mai dezmorțit.

Ne-am prezentat la intrare, am aflat că se fac tururi doar în italiană și germană, nimic nou pentru noi de altfel, dar am primit o broșură cu explicațiile în limba engleză. Nu mai știu exact cât am plătit, parcă vreo 22 de Euro, biletul de familie. Am ales turul în germană, pentru că oricum aveam acele foi cu explicații în engleză. Dar imediat după ce l-am început pe acesta, am avut ocazia să rămânem la cel în italiană, care era cu numai 15 minute în urmă. Așa mai înțelegeam și noi câteva ceva, plus că ghidul era mai volubil, mai o băga și pe engleză la câte o întrebare.

Până să pornească turul, am mai făcut câteva poze prin curtea interioară.

Și am observat că pe stema familială se află o dropie (trappe în germană), de altfel numele actualilor stăpâni ai castelului – familia Trapp.

Istoria Castelului Churburg este una destul de tumultoasă. A fost construit la 1260 de către episcopul din acea zonă, ca un bastion defensiv împotriva familiei Matsch, aceeași despre care am auzit și pe la castelul Tarasp. Culmea, în 1297, este achiziționat de către un reprezentant al familiei Matsch. În 1504 familia Matsch se stinge, pentru că a murit ultimul moștenitor bărbat. Sora acestuia s-a măritat cu un conte din familia Trapp și de atunci castelul aparține acestei familii. De altfel, castelul în starea sa actuală, a fost definitivat prin secolul 16, de către un conte de Trapp. Castelul Coira a fost asediat o singură dată, în 1499, de către elvețieni. Dar nu a fost cucerit.

Din păcate nu am avut voie să fac poze la interiorul Castelului, așa că nu prea am ce să vă arăt de acolo. Cred că imaginile ar fi fost mult mai elocvente, așa că vă invit să-l vizitați și voi.

În prima parte a turului am pătruns în curtea interioară, construită pe două etaje, cu arcade sculptate diferit. Pe tavan este trasat arborele genealogic, din anul 1171 și până în 1504, cu familia Matsch. Apoi, din 1504, arborele genealogic se întrerupe și continuă cu cel al familiei Trapp.

Tot în curtea interioară pot fi observate picturile originale, acoperite cu var împotriva ciumei pentru aproximativ 200 de ani. Au fost restaurate pe la 1910. Acestea ilustrează scene din fabule clasice dar conțin și aforismele unor filozofi antici – Socrates, Aristotel etc.

Prima încăpere încăpere în care am intrat se numește Jakob, numită după Jakob Trapp VII, inițiatorul decorării acesteia. El a fost în peleniraj la Ierusalim în anul 1560. Și în această cameră este expusă mantia sa, făcută din pâslă și pe care este cusută Crucea Cavalerilor Sfântului Mormânt. Cea mai veche mantie de peleniraj…

În aceeași cameră am văzut și ascultat (după o înregistrare) cea mai veche orgă portabilă, făcută la 1599! Și care încă funcționează! Și cum se auzea, m-a cam luat cu fiori.

Apoi am ajuns la Armurerie. Unde am văzut cea mai mare colecție de privată de armuri din Europa, cea mai veche dintre ele datând de la 1365. Armuri pentru copii, armuri de soldați, armuri pentru turnire, armuri de luptă, armuri chiar și pentru cai, plus arbalete, sulițe, săbii și tot felul de arme.

Ba chiar ni s-a explicat originea salutului soldățesc. Când se întalneau doi cavaleri în armură, cu același gest ridicau vizierele coifurilor pentru a se recunoaște unul pe celălalt. Habar nu aveam…

A urmat capela castelului, în care am văzut unul dintre primele incunabule, o carte de rugăciuni din 1494. Practic una dintre primele cărți tipărite.

Ne-a mai fost arătat și turnul din care erau aruncați deținuții, de la o înălțime de aproximativ 5m. Datorită cutumelor religioase, am înțeles că nu prea aveau voie să omoare oameni. Doar îi împingeau de la acea înălțime, victimele murind ulterior din cauza rănilor provocate. Nu îi omorâseră ei…

Și cam atât. După terminarea turului ghidat am coborât la baza turnului unde era amenajată o sală de cinema. Unde am vizionat un filmuleț cu lupta dintre trei moștenitori ai castelului. Apoi am dat o tură în jurul castelului prin omniprezentele livezi de meri.

Pentru ca apoi să o luăm din loc către Elveția, unde am vizitat Castelul Tarasp.