Din fermecătorul sătuc-muzeu Cicmany am plecat către un altul, mai exact către Muzeul Satului Slovac din localitatea Martin. De altfel, nouă ne plac foarte tare genul ăsta de obiective turistice, așa că nu puteam rata măcar unul dintre cele cinci muzee ale satului din Slovacia.
O mai mare plăcere nici că se putea să conduci pe o șosea aproape liberă, care șerpuia printre dealuri, păduri dese și câmpuri aurii… Cam așa… Adevărat peisaj rustic slovac…
Cam într-o oră am ajuns în parcarea amenajată a muzeului și am luat-o în sus pe alee, printr-o mică pădurice, către intrare…
Am plătit biletele de intrare și o domnișoară drăguță ne-a explicat cum să vizităm muzeul. Acesta fiind organizat pe patru zone principale, în funcție de originea căsuțelor. Ba chiar ne-a spus și unde erau deschise cele mai multe la interior.
Nu am stat mult pe gânduri și am luat-o la pas pe una dintre ulițe. Nu am mers 30 de metri și a început o ploaie torențială…
Imediat ne-am adăpostit sub o streașină, nu aveam umbrele, nu aveam nimic cu noi, pur și simplu am stat și am privit ploaia.
Noroc că nu a durat mult, maxim 5 minute a turnat sănătos. Am ieșit de sub streașina de lemn și am luat-o către zona centrală a muzeului, unde am nimerit chiar lângă han, unde erau strânși la mese o mulțime de turiști.
Cum și pe noi ne cam încerca foamea, am intrat și am comandat câte o porție de halushki, un fel de paste din cartof umplute cu brânză, peste care era pusă niște șuncă prăjită. Bun, foarte bun…
După ce ne-am ostoit foamea și setea, am luat-o la pas prin tot Muzeul Satului Slovac.
Privind cu atenție la mai toate căsuțele, intrând de fiecare în toate cele care erau deschise la interior (nu toate, așa, cum e situație și prin muzeele de la noi), sus pe coama dealului și jos, înapoi. O plimbare relaxată, cum am face în orice muzeu al satului, bucurându-ne de arhitectura căsuțelor bătrânești și mai ales de simplitatea vieții de odinioară, la care tânjim și noi câteodată.
Din câte am înțeles, acest muzeu al satului este cel mai mare din Slovacia. Dar parcă nu are la fel de multe case, comparativ cu cele mai importante de la noi, din Sibiu sau din București. Se aseamănă cumva cu cele din Cluj , Sighetu Marmației și din Râmnicu Vâlcea, atât datorită numărului de obiective turistice, din punct de vedere al suprafeței dar și pentru că este așezat pe coama unui deal.
Surpriza vizitei la Muzeul Satului Slovac a fost câmpeneasca cu acordeoniștii din zonă, strânși acolo pentru a susține spectacole. Mă rog, nu cântau la acordeon, ci la armonice.
Era duminică și în cadrul muzeului se desfășura festivalul Turcianska, la care se strânseseră muzicieni din Turiec, Kysuce, Orava și Horní Považie, atmosfera fiind chiar una de veselie și de sărbătoare.
Spectacolul principal era susținut într-un hambar, unde nu aveai practic loc să intri. Dar aceștia cântau și pe pajiște, iar turiștii împreună cu ei… Ce frumos… Se cânta peste tot, berea curgea râuri… veselie!
Alte câteva imagini din plimbarea noastră prin Muzeul Satului Slovac, în continuare.
Am mai umblat un pic pe ulițele muzeului, după care norii negri ce se apropiau tot mai amenințător ne-au făcut să o luăm cu pași repezi către parcare…
Dar nu inainte de a sta puțin de vorbă cu un mieluț care ne întreba oarece iară noi, neștiutori, nu înțelegeam ce dorește domnia-sa de la noi…
Hai la Plimbare :O) 